luni, 27 aprilie 2015

idz arhitectură organizează workshopul articulation_through_pattern/2015 între 26 şi 28 iunie

idz arhitectură organizează Workshopul articulation_through_pattern/2015. Acest workshop îşi propune să exploreze conceptul de articulaţie contemporană care porneşte de la un model diferenţiat generând componente volumetrice. Scopul este de a integra posibilităţile printării 3d în practica de design şi în realizarea unor elemente de construcţie diferite, care articulate să determine ansamblul.

Participanţii, pe parcursul a trei zile intensive, vor stăpâni constrângerile fabricaţiei prin printarea 3d şi vor dezvolta scripturi în Grasshopper pentru a genera componente diferenţiate. Workshopul va avea ca rezultat o serie de strategii de articulare materializate prin printare 3d.

Participanţii vor primi la finalizarea workshopului un Certificat de Participare semnat de un trainer autorizat Rhinoceros (Authorized Rhino Trainer). Această diplomă este unica certificare recunoscută în mod oficial de către Rhino 3d (McNeel & Associates) la nivel mondial. Tutorii cursurilor sunt arh. Ionuţ Anton şi arh. Dana Tănase, ambii fiind traineri autorizaţi Rhinoceros.

Workshopul articulation_through_pattern se adresează tinerilor arhitecţi, designeri, studenţi, ingineri şi artişti, care au cunoştinţe minime in proiectarea parametrică ce foloseşte  Grasshopper. De asemenea, workshopul este deschis entuziaştilor în printarea 3D. Scopul este acela de a oferi o experienţă ”hands-on” în utilizarea modelării parametrice aplicate în dezvoltarea creativă a unor obiecte proiectare şi fabricate cu ajutorul Grasshopper.

Workshopul se va desfăşura în zilele de 26,27 şi 28 iunie 2015, cu un orar zilnic de la 9:00 – 13:00 şi 14:00 – 18:00.
Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul: http://www.idz.ro/wks_atp_2015/.
Pentru o trecere în revistă a workshopurilor anterioare puteţi accesa:

Workshopul se va organiza pentru minimum 8 cursanţi, numărul maxim de participanţi fiind de 14 persoane.

Înscrierile se realizează la adresa training@idz.ro.Pentru mai multe informaţii va rugăm să ne contactaţi, fie prin email la adresa training@idz.ro, fie telefonic la 0744303291 (Ionuţ Anton) sau 0744366257 (Dana Tănase).

Cu sprijinul: nodmakerspace.ro

idz arhitectură 2015 / www.idz.ro
dr. arh. Ionuţ Anton,  IDZ Arhitectură

dr.arh. Dana Tănase, IDZ Arhitectură

Niciun comentariu: