Se afișează postările cu eticheta urbanism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta urbanism. Afișați toate postările

vineri, 3 martie 2017

Despre restaurare, urbanism şi design la Winterschool 2017

Winterschool este un eveniment bienal organizat de Asociaţia Studenţilor Arhitecţi din Cluj-Napoca, care se desfăşoară la Cluj şi are ca scop realizarea unei platforme complementare studiului academic. În cadrul acestui proiect sunt organizate cursuri, prezentări şi ateliere sub îndrumarea unor persoane pregătite şi pasionate, cu o miză precisă, aceea de a aduce la un loc studenţi, arhitecţi , precum şi persoane din alte domenii.
Ediţia din acest an vine cu un concept rezultat în urma activităţilor Asociaţiei din anul şcolar 2016/2017 şi anume o focusare pe cele trei mari direcţii abordate în facultate. Aşadar, şi evenimentul nostru va gravita în jurul a trei teme principale: restaurare, urbanism şi design, teme care se regăsesc şi în cele trei direcţii opţionale pe care anii de studiu se ghidează din anul IV. Pentru fiecare din aceste trei ramuri, vom organiza câte un atelier scurt dar de impact, care va fi deschis studenţilor arhitecţi şi care va fi îndrumat de specialişti în domeniu şi care se va concluziona cu o expoziţie a soluţiilor elaborate. De asemenea, şi conferinţele vor urma aceleaşi teme, desfăşurându-se în două zile şi adunând în faţa publicului câteva nume de seamă din ţara noastră.
În cadrul ediţiei din acest an au loc mai multe ateliere ce se vor concluziona cu expoziţii pentru a ilustra munca studenţilor. Astfel se vor desfăşura: un Atelier Linogravură şi Istoria Mobilierului, un Atelier Revitalizare Casa de Cultură a Studenţilor, un Atelier Urbanism „INlineONline”, un Atelier Modelare 3D şi Randare în RHINOCEROS şi un Atelier Design şi Fabricare Mobilier Reciclat.
Invitaţii Conferinţelor Winterschool, care se vor desfăşura în zilele de 10 şi 11 martie, sunt până la această oră: Dragoş Dascălu – care va lansa cartea sa „Arhitecturi Relaţionale” şi care îl va avea alături pe Sabin Borş; Vlad Eftenie – care va susţine o prezentare despre Fotografia de Arhitectură, Claudiu Ionescu – care va vorbi despre Rino Architecture şi Dan Clinci care ne va spune povestea concursului Turnul celor trei vârste. De asemenea şi membrii Asociaţiei noastre vor lansa un nou număr al ZiAr-ului – Zi de Arhitectură.
Toate iniţiativele pe care le vom desfăşura în cadrul acestei ediţii Winterschool vor avea în lumină studenţii şi dorinţa de a crea un cadru prin care ne putem dezvolta profesional împreună.

miercuri, 23 noiembrie 2016

Centrul de Urbanism București – CUB - Conferința de presă a Ordinului Arhitecților din România - București


Ordinul Arhitecților din România - București are plăcerea să vă invite luni, 28 noiembrie, ora 12:00, la Casa Universitarilor, str. Dionisie Lupu nr. 46, la conferința de presă dedicată înființării Centrului de Urbanism București – CUB.

CUB este o inițiativă a OAR București, fundamentată în cadrul „Raportului pentru București 2016”, un proiect de utilitate publică majoră, esențial pentru dezvoltarea normală a Capitalei.

CUB trebuie să fie o instituție publică autonomă din punct de vedere decizional, situată deasupra intereselor politice și conjuncturale. Misiunea principală a CUB o reprezintă medierea între actorii urbani implicați în dezvoltarea Bucureștiului și administrația publică și, de asemenea, corelarea politicilor publice între palierele administrației centrale și locale.

Obiectivele CUB sunt următoarele:
• abordarea dezvoltării urbane în perspectiva planificării spațiale moderne integrate, în conformitate cu principiile dezvoltării sustenabile și ale regenerării urbane;
• gestiunea Băncii de Date Urbane a Bucureștiului, permanent actualizată și publicată, astfel încât să poată fi valorificată de către toți actorii urbani;
• implementarea și monitorizarea strategiilor, politicilor, tacticilor, programelor și proiectelor de dezvoltare spațială urbană;
• asigurarea coerenței și consecvenței dezvoltării spațiale în teritoriile de referință ale Bucureștiului, cu respectarea interesului public al comunităților.

joi, 10 noiembrie 2016

250.000 de euro pentru proiecte care îmbunătățesc spațiul urban


ING Bank și The Institute au lansat cea de-a doua ediție Urbaniada, competiția care premiază soluții concrete pentru îmbunătățirea vieții în spațiul urban. Proiectele declarate câștigătoare vor primi finanțare în valoare totală de 250.000 de euro.

Arhitecți, urbaniști, publicitari sau membri ai organizațiilor din sectorul asociativ care au în plan creșterea calității vieţii în spațiul urban prin proiecte de arhitectură, urbanism sau intervenții publice sunt invitaţi să se înscrie la Urbaniada până la data de 19 decembrie 2016. Proiectele înscrise vor viza o varietate cât mai mare de soluții care pot conduce la îmbunătățirea experienței urbane a populației din orașe sau la rezolvarea unor probleme specifice spațiului comun din orașele românești, pornind de la cercetări deja existente sau de la experiențe documentate ale aplicanților în comunitatea căreia se adresează proiectul propus. Se caută proiecte cu impact asupra unor comunități din orașele cu peste 100.000 de locuitori, care implică fie acțiuni comunitare, fie intervenții în spațiul public sau spațiul privat de interes public.




Proiectele înscrise în concurs vor fi evaluate și notate de un juriu format din cinci specialiști în urbanism, sociologie, arhitectură și antropologie - Constantin Goagea (Arhitect, director Zeppelin),  Iulia Stanciu (Arhitect fondator STARH), Maria Duda (Arhitect, fondator BAZA), Mircea Toma (Președinte ActiveWatch), Vera Marin (Arhitect Urbanist; Președinte Asociația pentru Tranziție Urbană), și cinci reprezentanți ai board-ului de CSR al ING.


Criteriile care vor fi avute în vedere în evaluarea proiectelor și ponderile lor în alcătuirea notei finale sunt: relevanța (pentru atingerea obiectivelor concursului, pentru comunitatea vizată; pentru contextul cultural local) – 25% din nota finală, impactul (numărul beneficiarilor și indicatorii urmăriți) – 25%, originalitatea (caracterul inovator al proiectului) – 10%, fezabilitatea (experiența managerială și capacitatea de implementare) – 10%, metodologie (organizarea echipei de implementare, relaționarea cu comunitatea vizată, abordarea realistă și riscuri asumate, evaluare) – 10%, bugetul (abordarea realistă a bugetului; raport valoare beneficii) – 10%, și sustenabilitatea (cum poate continua proiectul și care va fi impactul proiectului pe termen lung) - 10%. Vor fi atent evaluate experiența managerială a aplicanților și capacitatea acestora de implementare, precum și rezultatele, impactul urmărit, dar și mensurabilitatea acestora.

Lista cu finaliștii celei de-a doua ediții va fi făcută publică pe 30 ianuarie 2017. Primele opt proiecte cu cele mai mari note vor intra ȋn faza a doua a jurizării, ȋn care candidații ȋși vor prezenta individual proiectele ȋn fața juriului. Lista proiectelor câștigătoare va fi anunțată până pe 1 martie 2017.

Prima ediție Urbaniada a finanțat șase proiecte, selectate din 83 de proiecte înscrise - "Brăila - Chercea Parc" al organizației Archimagistic, "Izvoare urbane pentru comunitate", al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, "Tandem Navigator" – Asociația Tandem, "Comuna universitară" al Mișcării Civice Miliția Spirituală, "Reactivarea cinematografului ARTA" al Asociației Arta în Dialog și "Centrul Comunitar TEI", proiect al Grupului de Inițiativă Civică Lacul Tei și studioBASAR .
Cei din spatele proiectului "Brăila - Chercea Parc” au dorit să revitalizeze un fost parc abandonat, "Izvoare urbane pentru comunitate" a plecat de la ideea că Bucureștiul este una dintre puținele capitale europene unde apa potabilă în spațiul public lipsește aproape cu desăvârșire, echipa Tandem Navigator dezvoltă și îmbunătățește singura aplicație de GPS pietonal destinată persoanelor cu deficienţe de vedere, "Comuna universitară" propune comunității academice o investire a spațiului din curtea Universității București pentru relaxare, lectură, discuții, în esență pentru interrelaționare și coagularea unei comunități, "Reactivarea cinematografului ARTA" din Cluj readuce la viață un cinematograf cu o istorie bogată, strânsă pe parcursul a peste 100 de ani de funcționare, iar Centrul Comunitar Tei este primul centru comunitar dezvoltat de un grup de cetățeni și contribuie la consolidarea prezenței Grupului de Iniţiativă Civică Lacul Tei în comunitate. Aceste proiecte vor fi finalizate până la finalul anului 2016, iar evoluția acestora poate fi urmărită pe www.urbaniada.net.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională de origine olandeză, care oferă servicii bancare unui număr de peste 33 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – persoane fizice, mici antreprenori, companii medii și mari, instituții financiare.
ING Bank România a început în 2011 un proces de dialog social cu principalii beneficiari locali (clienți, angajați, presă, ONG-uri) pentru a afla care sunt așteptările și nevoile acestora. Pornind de la rezultatele acestui proces, ING Bank România și-a construit strategia de responsabilitate socială corporatistă, urmând trei direcții: Educație financiară si antreprenoriat, Educație pentru copiii din grupurile dezavantajate și Dezvoltare urbană.
facebook.com/ingwebcafe
The Institute reprezintă ecosistemul industriilor creative. Inițiază și organizează evenimente de 17 ani și aduce împreună antreprenorii, profesioniștii și publicul acestor industrii din România. Prin tot ceea ce face contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional.    

luni, 7 noiembrie 2016

Documentare premiate, filme în competiție, workshopuri și dezbateri despre oraș la cea de treia ediție a UrbanEye Film Festival

UrbanEye Film Festival 2016 aduce la București documentare premiate, filme în competiție, workshopuri și dezbateri despre orașele în care locuim
Printre documentarele celei de a treia ediţii se numără The Destruction of Memory, A Walnut Tree și The Infinite Happiness. UrbanEye Film Festival va avea loc în București, între 16 – 20 noiembrie 2016, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie.

UrbanEye Film Festival aduce la București cinci zile de filme și discuții despre diferite teme legate de oraș, felul în care sunt modelate și despre oamenii care le locuiesc. Peste douăzeci de filme documentare premiate fac parte din programul festivalului, majoritatea fiind proiectate în premieră pentru țara noastră. Acestea sunt împărțite în patru categorii, în funcție de subiectele pe care le abordează: Memorie, Acasă, Apă și Portrete de Arhitecți. În plus, în competiția pentru Premiul UrbanEye 2016 intră filme care vorbesc despre realitățile arhitectural-urbane din România.

Sub tema Memoriei sunt grupate o serie de documentare care prezintă  importanța patrimoniului în crearea unei identități,a atașamentului comunității, dar și fractura produsă în urma distrugerii acestuia.Filmul din deschiderea festivalului, The Destruction of Memory (r. Tim Slade, USA, 2016), ridică o problemă extrem de importantă: distrugerile culturale din timpul războaielor și efectul pe care acestea îl au asupra memoriei și identității comunităților. Franco’s Promise (r. Marc Weymuller, Franța / Spania, 2013) spune povestea unui oraș din Spania dispărut în urma conflictelor care au măcinat țara și relocat de dictatorul Franco la o distanță de câțiva kilometri, în urma unei promisiuni pe care acesta a făcut-o locuitorilor, iar Autopcity (r. Ștefan Rusu, Republica Moldova, 2015) este un documentar investigativ ce explorează un oraș în derivă: Chișinău.

Documentarele din categoria Acasă oferă variante diferite ale acestei sintagme. Fie că este vorba de dislocările forțate datorate războaielor sau ecologice generate de oameni, fie generate de dezastre naturale, filmele arată legătură existentă cu “acasă”: A Walnut Tree (r: Ammar Aziz, Pakistan, 2015) intră într-o tabără de refugiați și ascultă poveștile unei familii de pakistanezi despre țara natală, iar The Babushkas Of Chernobyl (r. Holly Morris & Anne Bogart, SUA, 2015) duce privitorii în mijlocul unei comunități de femei care locuiesc în zona interzisă de la Cernobîl în ciudat radiațilorputernice. Fallen City (r. Qi Zhao, China, 2014) urmărește răspunsul Chinei la cutremurul istoric din 2008 care a dârâmat aproape în totalitate orașul Beichuan din regiunea Sichuan.

În categoria Apă sunt grupate filme care discută importanța acestui element natural în viețile oamenilor și ale orașelor: H2Omx (r. José Cohen, Lorenzo Hagerman, Mexic, 2013) urmărește criza de apă prin care trece un mega-oraș în care, paradoxal, plouă foarte des - Mexico City; Watermark (r. Jennifer Baichwal, Edward Burtynsky, Canada, 2015)este un documentar uimitor despre rolul apei pentru planeta noastră, plin de imagini și perspective filmate în ultra HD, iar Lost Rivers (r. Caroline Bâcle, Canada, 2012) aduce în discuție râurile urbane, până nu de mult extrem de importante în viața orașelor.

O constantă a festivalului rămâne categoria Portrete de Arhitecți, în care sunt incluse filme ce poartă spectatorii în lumea unor arhitecți cunoscuți: Getting Frank Gehry (r. A.P. Komen, Karen Murphy, Australia, 2015), spune controversata poveste a primei clădiri pe care arhitectul Frank Gehry a ridicat-o în Australia, Amare Gio Ponti (r. Francesca Molteni, Italia, 2016) e un portret profesional, dar și personal, al unuia dintre cei mai cunoscuți arhitecți italieni, iar The Oyler House: Richard Neutra’s Desert Retreat (r. Michael Dorsey, SUA, 2012) și The W.I.N.D. House (r. A.P. Komen, Karen Murphy, Olanda, 2015) explorează relația dintre client și arhitect.

O proiecție specială va fi documentarul  The Infinite Happiness (2015, Franța / Danemarca), în regia duo-ului creativ Ila Bêka și Louise Lemoine, un documentar care explorează complexul rezidențial 8 HOUSE, construit de arhitectul danez Bjarke Ingels (BIG) în suburbiile din Copenhaga. Filmul poartă spectatorii prin apartamentele și viețile fascinante ale celor care populează această clădireaparte.

În Competiția UrbanEye 2016 intră nouă scurt și mediu metraje în care clădiri, orașe sau spații din România joacă un rol important: Blocul (r. Maria Șalaru, România, 2016), Diametrala. Șantier în lucru (r. Dragoș Lumpan, România, 2016),Giant (r. Salla Tykkä, Finlanda, 2014), Iași Memories (r. Romulus Balazs, Franța, 2016), Ia altitudine (r. Olimpiu Vuia, România, 2015), The Last Key Holder (r. Dorota Mazur, Robert Migas, Polonia, 2016), The Marble Village (r. Ioana Dorobanțu, România, 2011), Up Stairs (r. Alina Ușurelu, România, 2016) și White is The New White (r. Mihnea Rareș Hantiu, România, 2016).

Programul complet al UrbanEye Film Festival 2016 va fi disponibil pe www.UrbanEye.ro.
Biletele pot fi achiziționate direct de la Cinema Elvira Popescu și online pe Eventbook aici: https://eventbook.ro/program/urbaneye

Proiectul UrbanEye a fost inițiat în 2014 ca platformă de discuție despre oraș prin intermediul filmului, dediată nu doar profesioniștilor din domeniu, ci oricărui locuitor interesat de orașul în care trăiește. Festivalul de film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog. A treia ediție a festivalului este un Proiect cultural finanțat în cadrul Programului culturalBucurești - Orașul in-vizibil și co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.

Pentru mai multe detalii:

Organizator:







Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București - Orașul in-vizibil:






Proiect co-finațat de:


luni, 13 iunie 2016

FACULTATEA DE URBANISM, ADMITERE 2016/2017

FACULTATEA DE URBANISM, din Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București, este singura facultate din România care organizează licență în domeniul URBANISM, pentru specializările:
·   Proiectare și Planificare Urbană (4 ani / 240 credite),
·   Amenajarea și Planificarea Peisajului (4 ani / 240 credite),
· Urbanism și Administrarea Teritoriului – Sibiu (3 ani / 180 credite),
Programe Masterale de tip Bologna, recunoscute la nivel european, precum și de Registrul Urbaniștilor din România (RUR), pentru acordarea dreptului de semnătura, respectiv:
·         Proiectare Urbana
·         Peisaj si Teritoriu
·         Amenajarea Teritoriului și Dezvoltare Regională
·         Management Urban pentru Orașe Competitive
·         Mobilitate Urbană
·         Urbanism și Politici Publice - organizat in parteneriat de Facultatea de Urbanism,  UAUIM cu Facultatea de Științe Politice din SNSPA).
·         Dreptul Urbanismului şi al Planificării Teritoriale  –organizat de Facultatea de Drept din Universitatea București în colaborare cu Facultatea de Urbanism din UAUIM

In anul universitar 2016-2017, admiterea se va desfășura astfel:
Pentru programele de LICENȚĂ - pe data de 26 iulie 2016, cu înscriere între 18 - 23 Iulie 2016.
Toate detaliile, numărul de locuri, conținutul tematic și bibliografia aferentă pentru admitere se pot consulta in Regulamentul de Admitere, la link: http://www.uauim.ro/admitere/

Pentru programele de MASTER - pe data de 27 iulie 2016, cu examen de competențe lingvistice pe data de 25 iulie și înscriere între 20  -23 Iulie 2016.
Toate detaliile legate de programele de master activate în anul universitar 2016-2017, numărul de locuri, conținutul tematic și bibliografia aferentă pentru admitere se pot consulta în Regulamentul de Admitere la Mastere, la link:

CONTACT ŞI DETALII:
Telefon: Secretariatul Facultăţii de Urbanism din UAUIM: 021 30 77 180 sau 183
Film Facultatea de Urbanism: http://youtu.be/SL5iLl4imuY

joi, 2 iunie 2016

Conferinta NEW CITIES. Speakeri din 7 tari ale lumii

In premieră în România, arhitecți urbanisti si peisagisti din elita mondială, oameni de cultură, ambasadori, antreprenori de top se vor reuni intr-o conferinta inspirationala sub genericul NEW CITIES.

Conferinta Inspirationala Internationala despre viitor in Arhitectura si Urbanism NEW CITIES va avea loc pe 13 iunie, in Sala Pictura a Teatrului National Bucuresti.




Inscrierea se face intrand pe pagina http://rba.share-architects.com/new- cities/ si accesand butonul INREGISTRARE, unde veti gasi formularul de inscriere.

Printre speakerii care isi vor impartasi ideile auditoriului prezent la Conferinta NEW CITIES:

Excelenta Sa, Doamna Stella Ronner-Grubačić, Ambasador al Regatul Tarilor de Jos in Romania, o mare sustinatoare a conceptului de ”Green City”: ”Orasul ideal este cu mult verde. Oamenii sunt mai fericiti si se simt mai bine inconjurati de spatiu verde”


Excelenta Sa, Domnul Kisaburo Ishii, Ambasador al Japoniei in Romania, cu o experienta de 30 de ani in planificare urbana: ”Planificarea urbană cu abordare rigidă și convențională nu este suficienta. Trebuie combinata cu un model de politică urbană comprehensivă și flexibilă”






Arh. Tetsuo Harada, General Manager Design Department la Takenaka Corporation, este autorul celei mai inalte cladiri din Japonia - Abeno Harukas – un spatiu urban multifunctional care domina cerul orasului Osaka, are 62 de nivele, este nod pentru reteaua de metrou a orasului si gazduieste un muzeu, un parc, un hotel, spatii comerciale. Arh. Tetsuo Harada crede in conexiunea arhitecturii cu orasul si natura, tema inspirata de locuintele urbane traditionale japoneze, numite “Machiya”.





Prof.dr. Joris Scheers, Belgia, președinte urbanistilor din Europa (European Council of Spatial Planners) dar si un prestigios sociolog. A studiat cu pasiune fenomenul expansiunii urbane din America Latina, Africa si Asia. ”Calitatea spatiului construit, a arhitecturii dar si a actului administrative local poate fi rezolvarea problemelor actuale ale oraselor Europei”




Arh. peisagist Niek Roozen, Niek Roozen bv garden and landscape architects, Regatul Tarilor de Jos, este cunoscut prin conceptul “The Green City Philosophy”, care este o strategie “verde” de dezvoltare urbana, folosind influenta pozitiva a plantelor asupra mediului. Din 1998, Niek Roozen a fost implicat in numeroase proiecte de amenajare urbana de anvergura, cele mai multe in China.







Arh. ing. Philippe Samyn, fondator Samyn and Partners sprl.bvba, Belgia, este autorul unui best-seller aparut deja in 5 editii: „Vertical City”, o pledoarie pentru orasele prietenoase cu 
mediul dezvoltate pe vertical. ”Un oras durabil cere prezenta naturii si a cladirilor inalte,” este crezul arhitectului belgian.







Arh. Gökhan AVCIOĞLU, fondator GAD Architecture, Turcia, este o figura emblematica pentru arhitectura turca pe plan mondial; autor a numeroase proiecte de referinta in Statele Unite, Dubai, Rusia, Libia, Ucraina si Turcia, intervievat de cele mai importante publicatii de arhitectura din lume, dar si de New York Times, invitat in emisiuni prestigioase - la BBC si si Channel 4.



Arh. Przemyslaw LUKASIK, Fondator Medusa Group, Polonia. Arhitectul polonez Przemyslaw Lukasik este cunoscut pentru spectaculoasele adaptari ale unor spatii industriale dezafectate. Cel mai cunoscut proiect este casa Bolko Loft, creata de Przemyslaw Lukasik pentru propria sa familie, prin transformarea intrarii unei vechi mine de carbune intr-o locuinta functionala.




Conferinta New CITIES este organizata de Ordinul Arhitectilor din Romania, Universitatea de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu”, Federatia Patronatelor Societatilor de Constructii si Asociatia Culturala ProEvent.

vineri, 11 decembrie 2009

Land Lines - Häfner / Jiménez, Landscape Architects, Berlin

Location: AedesLand, Savignyplatz, Else-Ury-Bogen 600 - 601, 10623 Berlin

Exhibition dates: 29. January 2010 – 8. April 2010

Eröffnung: Friday, January 29, 2010, 6.30 pm

Opening hours: daily von 10.00 am – 8.00 pm

Lines serve the opening up, the bounding, the structuring of Landscape: taking on form as canals, paths, wall edges, acoustic barriers, forest aisles and visual axis. Straight lines, oscillating lines, fat lines, thin lines, broken lines, built lines, imagined lines, single lines, clusters of lines: lines are a fundamental form-giving element of Landscape Architecture.

In the projects by the Landscape Architecture practice Häfner / Jiménez, lines are deployed as constituent elements of unusual lucidity and sharpness, dividing between water and land, nature and culture, inside and outside. The design intent is for lines to be creative agents, that qualify and differentiate surrounding environments, and that give character to newly made open space. As built elements they stage special places, while leaving the remaining landscape undisturbed, or as organisational interventions they manifest the divisions between areas, achieving clarity through sharpness of contrast. They envision a stage and open up distinct places. As a strategy, the line sits, like a precious intarsia, as usable, intensified open/public space in a wider stretch of land.

AedesLand presents the constructed open space projects by Winfried Häfner and his team, and their accomplished competency with Lines in the Landscape: a Berlin water's edge, a noise barrier in Wolfsburg, the regeneration of the lost centre of Staßfurt in the periphery of Leipzig, together with planned projects for Leipzig Harbour and for the Energy Mountain Georgswerder in Hamburg-Wilhelmsburg.

Häfner / Jimenez was established in Berlin, in 1993, by Winfried Häfner and Julia Jiménez. Together with Jens Betcke, Thomas Jarosch and six colleagues, this landscape architecture practice has undertaken projects in Berlin, Hamburg and Leipzig. The work of the practice has been awarded the Renault Traffic Design Award, the Leipzig City Architecture Prize and the Gustav Meyer Prize on two occasions. The practice has four large projects in Spandau Wasserstadt. This year, it will complete a project on the Greening of the riverbank on the Eiswerder Island, and a Park at the East Side Gallery in Friedrichshain Kreuzberg.

An AedesLand catalogue will be published.

Speaking at the opening reception will be:

Kristin Feireiss, Aedes Berlin

Uli Hellweg, managing director IBA 2013

Claus Käpplinger, architecture critic, Berlin


The exhibition is kindly supported by: Anschutz, Zueblin, Alpina, Lorberg, Reederei Riedel, Schreder, Tensar International, Elancia, Bruns, Garbe, Strabag, Graf, Optigrün, Rinn, Rheinzink

joi, 19 noiembrie 2009

lansare Blogul de Urbana

Sunteti invitati la lansarea Blogului de Urbana, un jurnal colectiv de teren al unei echipe de cercetatori care propun o platforma de discutie a ideilor, proiectelor si experientei lor de cercetare cu privire la temele urbane actuale. Evenimentul este organizat de Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea Babes-Bolyai si Fundatia AltArt.

Program:

Vineri, 20.11.2009, ora 19.00 - Fabrica de Pensule
- dezbatere cu autorii blogului
moderator: Istvan Szakats
- discutie libera cu invitatii
- degustare de ceai – Drumul Ceaiului

Sambata, 21.11.2009, ora 11.00 - +-Cluj, Eroilor 16
- introducere: Ina Stoian
prezinta: Tiberiu Ciolacu, Istvan Szakats, Norbert Petrovici
- brunch

Pentru detalii despre evenimente va rugam sa ne contactati la:

Norbert Petrovici – UBB Cluj, norbertpetrovici@socasis.ubbcluj.ro, 0744 133 871
Corina Bucea, corinabucea@yahoo.com, 0725 530 105

________________________
Organizatori:
Blogul de Urbana
Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, UBB Cluj
Fundatia AltArt

Parteneri:
COOP Cluj
Concertare Cluj
madeincluj.org
Fabrica de Pensule

Proiect finantat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European