Se afișează postările cu eticheta mediu inconjurator. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mediu inconjurator. Afișați toate postările

sâmbătă, 11 martie 2017

Revitalizarea Zonei Parcului Etnografic "Romulus Vuia” - Pădurea Hoia

Ordinul Arhitecţilor din România anunţă lansarea Concursului Internaţional de Soluţii Revitalizarea Zonei Parcului Etnografic ”Romulus Vuia” - Pădurea Hoia.



Premisele acestui concurs constau în oportunitatea extinderii Parcului actual atât ca teritoriu valorificat cât şi funcţional. Astfel Parcul Etnografic În Aer Liber, care are funcţiuni specifice unui muzeu (obiecte de patrimoniu amplasate în incinte care reproduc peisajul rural specific diferitelor zone, program de vizitare precis, vizite însoţite de ghid, accesul direct restricţionat în incintele protejate, conservare etc.) va avea posibilitatea dezvoltării unor noi zone destinate unor funcţiuni conexe, inedite, moderne. Parcul-Muzeu se va transforma într-un complex funcţional în care valenţele culturale vor fi completate de cele de învăţare, de experimentare directă, de agrement şi loisir etc.

Organizatorul concursului este Ordinul Arhitecţilor din România. Promotorul concursului este Primăria Municipiului Cluj-Napoca, cea care este actualmente proprietarul terenului, urmând să devină beneficiarul proiectului final.
Această îmbunătăţire (upgrade) a zonei oferă mai multe şanse de succes în dezvoltarea urbană inteligentă a unei vecinătăţi foarte valoroase a oraşului participând la crearea unui viitor inel de facilităţi peisagere ale oraşului care vor extinde harta obiectivelor sale turistice.
Oportunitatea a fost reliefată de-a lungul anului 2015 – 2016 în cadrul proiectului Conservare – Restaurare şi punere în valoare a bisericilor din lemn Petrindu şi Cizer în urma căruia specialiştii Nordic Urban Design Association au elaborat un Master Content Plan cu acest subiect în care au concluzionat nu numai utilitatea acestei dezvoltări urbane dar şi necesitatea ca punctul de pornire în realizarea demersului trebuie să fie organizarea unui concurs de soluţii.

Calendar estimativ de desfăşurare a activităţilor:
Lansarea oficială a concursului
Data publicării pe SEAP
Înscrieri vizită sit până la data de
09.03.2017
Vizită sit
10.03.2017
Data limită primire întrebări Runda 1
13.03.2017
Data limită răspuns întrebări Runda 1
17.03.2017
Data limită primire întrebări Runda 2
03.04.2017
Data limită răspuns întrebări Runda 2
07.04.2017
Data limita predare proiecte
19.04.2017, 16.00
Analiză preliminară proiecte (verificare 
comisie tehnică)
20-21.04.2017
Jurizare proiecte
22-24.04.2017
Anunţ oficial câştigător (conferinţă de presă 
cu juriul)
25.04.2017
Publicarea Rezultatelor pe Site-ul oficial
09.04.2017
Data limită depunere contestaţii

10 zile de la data publicării rezultatelor

Premiile acordate sunt:
·    Premiul I          31.500 lei
·    Premiul II         22.500 lei
·    Premiul III        18.000 lei

Juriul concursului este alcătuit din 7 membri titulari şi 2 supleanţi:
Membri titulari:
1. Arh. Hakon Iversen – Norvegia
2. Arh. Constantin Gorcea – România
3. Trond Tystad – Norvegia
4. Arh. Claudiu Salanta – România
5. Arh. Horia Marinescu – Austria
6. Arh. Kazmer Kovacs – România
7. Arh. Stefano D’Avino – Italia
Membri supleanţi:
8. Tudor Salagean – România
9. Arh. Ioana Tudora – România

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a concursului: 
De asemenea, vă invităm să urmăriţi în continuare pentru anunţuri şi ştiri privind concursul pagina oficială de Facebook a Ordinului Arhitecţilor din România:

joi, 2 iunie 2016

Conferinta NEW CITIES. Speakeri din 7 tari ale lumii

In premieră în România, arhitecți urbanisti si peisagisti din elita mondială, oameni de cultură, ambasadori, antreprenori de top se vor reuni intr-o conferinta inspirationala sub genericul NEW CITIES.

Conferinta Inspirationala Internationala despre viitor in Arhitectura si Urbanism NEW CITIES va avea loc pe 13 iunie, in Sala Pictura a Teatrului National Bucuresti.




Inscrierea se face intrand pe pagina http://rba.share-architects.com/new- cities/ si accesand butonul INREGISTRARE, unde veti gasi formularul de inscriere.

Printre speakerii care isi vor impartasi ideile auditoriului prezent la Conferinta NEW CITIES:

Excelenta Sa, Doamna Stella Ronner-Grubačić, Ambasador al Regatul Tarilor de Jos in Romania, o mare sustinatoare a conceptului de ”Green City”: ”Orasul ideal este cu mult verde. Oamenii sunt mai fericiti si se simt mai bine inconjurati de spatiu verde”


Excelenta Sa, Domnul Kisaburo Ishii, Ambasador al Japoniei in Romania, cu o experienta de 30 de ani in planificare urbana: ”Planificarea urbană cu abordare rigidă și convențională nu este suficienta. Trebuie combinata cu un model de politică urbană comprehensivă și flexibilă”






Arh. Tetsuo Harada, General Manager Design Department la Takenaka Corporation, este autorul celei mai inalte cladiri din Japonia - Abeno Harukas – un spatiu urban multifunctional care domina cerul orasului Osaka, are 62 de nivele, este nod pentru reteaua de metrou a orasului si gazduieste un muzeu, un parc, un hotel, spatii comerciale. Arh. Tetsuo Harada crede in conexiunea arhitecturii cu orasul si natura, tema inspirata de locuintele urbane traditionale japoneze, numite “Machiya”.





Prof.dr. Joris Scheers, Belgia, președinte urbanistilor din Europa (European Council of Spatial Planners) dar si un prestigios sociolog. A studiat cu pasiune fenomenul expansiunii urbane din America Latina, Africa si Asia. ”Calitatea spatiului construit, a arhitecturii dar si a actului administrative local poate fi rezolvarea problemelor actuale ale oraselor Europei”




Arh. peisagist Niek Roozen, Niek Roozen bv garden and landscape architects, Regatul Tarilor de Jos, este cunoscut prin conceptul “The Green City Philosophy”, care este o strategie “verde” de dezvoltare urbana, folosind influenta pozitiva a plantelor asupra mediului. Din 1998, Niek Roozen a fost implicat in numeroase proiecte de amenajare urbana de anvergura, cele mai multe in China.







Arh. ing. Philippe Samyn, fondator Samyn and Partners sprl.bvba, Belgia, este autorul unui best-seller aparut deja in 5 editii: „Vertical City”, o pledoarie pentru orasele prietenoase cu 
mediul dezvoltate pe vertical. ”Un oras durabil cere prezenta naturii si a cladirilor inalte,” este crezul arhitectului belgian.







Arh. Gökhan AVCIOĞLU, fondator GAD Architecture, Turcia, este o figura emblematica pentru arhitectura turca pe plan mondial; autor a numeroase proiecte de referinta in Statele Unite, Dubai, Rusia, Libia, Ucraina si Turcia, intervievat de cele mai importante publicatii de arhitectura din lume, dar si de New York Times, invitat in emisiuni prestigioase - la BBC si si Channel 4.



Arh. Przemyslaw LUKASIK, Fondator Medusa Group, Polonia. Arhitectul polonez Przemyslaw Lukasik este cunoscut pentru spectaculoasele adaptari ale unor spatii industriale dezafectate. Cel mai cunoscut proiect este casa Bolko Loft, creata de Przemyslaw Lukasik pentru propria sa familie, prin transformarea intrarii unei vechi mine de carbune intr-o locuinta functionala.




Conferinta New CITIES este organizata de Ordinul Arhitectilor din Romania, Universitatea de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu”, Federatia Patronatelor Societatilor de Constructii si Asociatia Culturala ProEvent.

marți, 30 iunie 2009

Design Leicestershire book launched


The campaign to promote Leicestershire’s cluster of design businesses has published the Design Leicestershire book. The book is the centrepiece of a £260,000 drive, funded by Leicester City Council and Leicestershire County Council, to raise awareness – locally, nationally and across the world – of the creative capability to be found in Leicestershire.

Design Leicestershire will also seek to be a gateway for design buyers to discover the design suppliers in Leicestershire and Rutland via its website www.designleicestershire.com which contains a searchable directory and downloadable PDFs of the book’s chapters.

The stunning, 300-plus page publication was revealed at a launch event in Leicester, in front of more than 200 people from design companies, Leicestershire’s three universities and the public sector. The event was sponsored by InterfaceFLOR and Taylor Bloxham, who printed the book in Leicester, with the book given out in bags supplied by Dragon Consultancy accompanied by cakes from Fiona Cairns. Sheridan & Co sponsored huge banners which framed the stage.

Sir George Cox, the former chairman of the Design Council and the author of the Cox Review of Creativity in Business, was the launch event’s key speaker. Sir George, who contributed the book’s foreword, said: “Good design and innovation are more important than ever, especially in a tough economic climate. The Design Leicestershire book illustrates what a wealth and diversity of talent there is available and I hope businesses and other organisations will take full advantage of that.”

The event was hosted by Alistair Reid, Leicester City Council strategic director of development, culture and regeneration, and Shirley Pearce, the vice-chancellor of Loughborough University, which is delivering the Design Leicestershire project. Shirley Pearce said: “Design Leicestershire is an outstanding opportunity for our designers to demonstrate their skills and abilities to a global audience. This book is a tremendous publication, and particularly so because of the breadth and depth of design talent it reveals in Leicestershire and Rutland. The book also showcases the outstanding research and commercial collaborations of our three universities. I am delighted that Loughborough is playing a key role in Design Leicestershire.”

Paul Atkinson, the design director of Leicester-based Atkinson Design Associates, chaired the book’s editorial board of designers and architects. Paul Atkinson said: “The book launch is a very exciting moment in the Design Leicestershire journey.”
The book contains a directory of hundreds of design businesses in Leicestershire and Rutland, and examples of the best work produced within the largest cluster of design businesses to be found outside London, for clients across the world – everything from the architecture of buildings to the pixels of websites.




The Design Leicestershire book also contains chapters on the design-related research and other activity at De Montfort University, Loughborough University and the University of Leicester, plus a look at the origins of the cluster. Some 2,500 copies of the book have been printed. The book will be distributed to buyers of design in the UK and used globally by UK Trade & Investment through the British embassies around the world.

Notes:
For more information about Design Leicestershire, for images of and from the book, or to speak to one of the design businesses involved, please contact Andy Gilgrist at email: andygilgrist@btinternet.com

To speak to Kate Beresford, project manager of Design Leicestershire, email: kate@designleicestershire.com

More information is also available at the website: www.designleicestershire.com

InterfaceFLOR is a worldwide leader in the manufacture of modular commercial flooring. www.interfaceflor.co.uk

joi, 28 mai 2009

PERFORMANŢA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR ŞI INSTALAŢIILOR AFERENTE

Bucureşti , 28 mai 2009 – Comisia Auditorilor Energetici pentru clădiri din cadrul Asociatiei Inginerilor de Instalaii – filiala Valahia în colaborare cu Facultatea de Instalaţii din cadrul UTC Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, au organizat Conferinţa:

PERFORMANŢA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR ŞI INSTALAŢIILOR AFERENTE

Auditorul energetic: profesionist în slujba eficienţei energetice în clădiri


Este bine cunoscut faptul că cel mai mare consumator de energie îl reprezintă, atât la nivel european cât şi naţional, sectorul clădirilor. Cu circa 40% din energia finală consumată şi cu aprox. 36% din totalul emisiilor de CO2, clădirile constituie sursa cu potenţialul cel mai ridicat în ceea ce priveşte economia de energie, pe de o parte şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe de altă parte. Potenţialul de reducere a consumurilor de energie în acest sector, este în Romania de cca. trei ori mai mare decat media europeană. Stocul de clădiri existente construite între anii 1950-1990, care reprezintă cca 90% din totalul clădirilor, se caracterizează prin performanţe energetice la nivel de anvelopă şi instalaţii extrem de scăzute.

Măsurile eficiente de reabilitare termică au ca efect cumulat scăderea consumurilor de căldură (încălzire, apă caldă de consum) şi energie electrică (iluminat, climatizare etc.), scăderea emisiilor de gaze cu efect negativ asupra mediului şi, foarte important, creşterea numărului de noi locuri de muncă.

Ca urmare a responsabilităţilor care ne revin, ca ţară membră UE, conform Directivei 2002/91/CE privind performanţa energetică a clădirilor, a Directivei 2006/32/CE privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi a exigenţelor impuse de actuala criză economică şi financiară, Guvernul Romaniei a emis OG 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe avand ca ţintă reducerea consumului specific pentru încălzire de la cca. 200 kWh/m2an în prezent la sub 100 kWh/m2an.

În acest context, auditorului energetic pentru clădiri îi revine responsabilitatea întocmirii certificatului de performanţă energetică (CPE) şi a auditului energetic (AE), indicand soluţiile corecte de reabilitare şi modernizare cat şi evaluarea costurilor şi a eficienţei energetice şi economice realizate, menţinand condiţiile de confort şi calitate a aerului interior.

Prin elaborarea acestor documente, auditorul energetic prin competenţa lui tehnică, este abilitat să informeze corect în privinţa clasei de eficienţă energetică şi a performanţei energetice (PEC), atât proiectanţii clădirilor noi cât şi beneficiarii clădirilor existente şi să-i formeze în sensul responsabilităţii reducerii consumului energiei şi diminuării emisiilor de CO2 alături de promovarea utilizării surselor regenerabile.

“Dependenţa de surse de energie externă, exigenţele impuse de Comisia Europeană ţărilor membre şi performanţa energetică extrem de scăzută a clădirilor din Romania obligă Guvernul să aplice măsuri hotărate de limitare a consumurilor de energie la nivelul clădirilor.

Ca urmare, s-a impus un nou indicator privind performanţa energetică a clădirilor reabilitate termic şi anume consumul specific de căldură pentru încălzirea apartamentelor din blocurile de locuinţe, la valoarea maximă de 100 kWh/m2an. Suplimentar, prin Norma metodologică de aplicare a Ordonanţei 18/2009 se indică valorile minime privind rezistenţele termice ale elementelor de construcţie supuse reabilitării termice. Aceste valori sunt mai mari decat prevăd normele în vigoare, ceea ce ne obligă să verificăm consumurile de energie la faza de proiectare şi să modificăm rapid reglementările din domeniu pentru a nu genera clădiri noi cu performanţe energetice mai slabe decat a celor existente reabilitate termic”, a declarat Prof.dr.ing. Octavia Cocora, preşedinte CAE – AIIR.

Despre Conferinţă

Conferinţa propune teme de informare şi de dezbatere legate de legislaţie, soluţii de creştere a performanţei energetice a clădirilor, formarea comportamentului beneficiarilor privind exigenţa utilizării eficiente a energiei, sporirea responsabilităţii inginerilor de specialitate şi arhitecţilor în promovarea unor clădiri cu consumuri minime de energie.

Vor prezenta puncte de vedere asupra problematicii enunţate, reprezentanţii următoarelor instituţii: MDRL, UTCB, AIIR, Dna. Adriana – Silvia Ţicău raportor EPBD – EP, Dna. Sulfina Barbu – Parlamentul Romaniei, Primăria Sector 2, CAE-AIIR, APMCR.

• Conferinţa se adresează auditorilor energetici şi tuturor specialiştilor implicaţi în problematica performanţei energetice a clădirilor
• Se estimează că vor fi peste 200 de participanţi din toată ţara.
• Tematica anunţată este:
1. Impactul activităţii auditorilor energetici asupra creşterii performanţei energetice a clădirilor. Responsabilitatea A.I.I.R. în pregătirea auditorilor energetici şi dezvoltarea domeniului.
2. Legislaţia actuală în domeniu şi implementarea programelor şi proiectelor naţionale sau europene de reabilitare energetică (legi, ordonanţe, normative naţionale şi directive europene, programe-pilot).
3. Soluţii tehnico-economice de creştere a performanţei energetice a clădirilor existente sau noi. Noutăţi în domeniu (publicaţii, softuri de calcul, materiale de construcţii şi echipamente de instalaţii).
4. Masă Rotundă: Dificultăţi în activitatea practică a auditorilor energetici şi specialiştilor în construcţii şi instalaţii.

Despre AIIR şi CAE-AIIR

Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din România este cea mai activă şi mai puternică organizaţie profesională din domeniu.

Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din România a organizat până în prezent 43 de Conferinţe Naţionale de Instalaţii la Sinaia iar prin Filialele AIIR din Bucureşti (Valahia), Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi a organizat 77 de conferinţe şi simpozioane regionale. La cele 120 de evenimente tehnico-ştiinţifice au fost publicate în total 143 de volume cu lucrările conferinţelor, însumând peste 8000 de referate.

AIIR a participat direct la elaborarea documentelor pe baza cărora s-a emis O.G. 29/2000, Legea 325/2002 privind reabilitarea termică a construcţiilor şi instalaţiilor aferente şi Legea 372/2005 pentru aplicarea Directivei 2002/91 a Parlamentului European privind eficienţa energetică a clădirilor.

AIIR, prin conducerea sa, a stabilit primele relaţii de colaborare profesională în cadrul programului europen CA-EPBD privind performanţa energetică a clădirilor.

Asociaţia editează revista INSTALATORUL, care a ajuns la al 17-lea an de apariţie, în care se publică articole referitoare la soluţii noi, eficiente şi moderne şi date referitoare la prescripţiile tehnice pentru domeniul instalaţiilor şi construíţiilor.

AIIR este membră a Federaţiei Europene a Asociaţiilor Profesionale de Încălzire, Ventilare-Climatizare (REHVA), membră a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR), are relaţii permanente cu ASHRAE (American Society of Heating, Refrigerating and Air-Conditioning Engineers) şi participă la programul european CA-EPBD (Acţiunea Concertată de aplicare a Directivei privind Performanţa Energetică a Clădirilor).

CAE – AIIR s-a înfiinţat în anul 2007 ca o comisie de specialitate în cadrul AIIR, avand ca obiective:
- promovarea conceptelor PEC şi legislaţia aferentă;
- informarea membrilor CAE-AIIR privind reglementările, soluţiile tehnice şi mijloacele informatice din domeniu;
- implicarea în activitatea de reglementare în domeniu;
- formarea şi perfecţionarea auditorilor energetici pentru clădiri;
- cooperarea cu instituţiile publice şi private implicate în activitatea PEC;
- participarea în programe europene şă internaţionale privind PEC, reducerea emisiilor de CO2 şi creşterea utilizării surselor regenerabile în clădiri;
- iniţierea unor campanii de informare publică şi conştientizare privind PEC

Comisia CAE – AIIR are peste 100 de membrii, persoane fizice şi juridice.

Despre auditul energetic şi eficienţa energetică în clădiri

Conceptul de eficienţa energetică a unei clădiri este asociat în mod direct cu următoarele direcţii fundamentale:
- Reducerea pierderilor de energie din clădiri şi instalaţiile aferente
- Utilizarea eficientă a resurselor existente
- Utilizarea surselor de energie regenerabilă
- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
- Reducerea costurilor cu întreţinerea
- Producerea de energie la nivelul clădirii
- Îmbunătăţirea aspectului urban
- Reducerea dependenţei energetice naţionale de importurile de materii prime
- Creşterea numărului de locuri de muncă

în condiţiile asigurării confortului şi calităţii aerului interior.

Prin audit energetic specialistul aplică o procedură sistematică pentru a obţine date despre profilul consumului energetic existent şi propune soluţii de creştere a performanţei energetice şi limitare a emisiilor de CO2, inclusiv utilizarea surselor regenerabile. În cadrul auditului se efectuează un studiu economic privind solutiile propuse.

Detalii suplimentare despre AIIR Valahia , pe site-ul www.aiiro-bucuresti.ro

joi, 2 aprilie 2009

Simpozion stiintific international la U.S.A.M.V. - Iasi

În perioada 9-10 aprilie a.c., societatea Bioma Agro Ecology Co va invita sa participati la Simpozionul stiintific international «Zootehnia moderna - Stiinta, creativitate si inovare», manifestare organizata sub înaltul patronaj al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, de catre Facultatea de Zootehnie - Centrul de Cercetari Zootehnice si Societatea Româna de Zootehnie.

Deschiderea festiva a Simpozionului va avea loc în Aula Magna «Haralamb Vasiliu» - U.S.A.M.V. Iasi, joi, 9 aprilie, începând cu ora 10.00
.

Vor fi abordate probleme de actualitate, lucrarile stiintifice fiind structurate pe sase sectiuni:

1. Fiziologie, Reproductie si ameliorare genetica;

2. Stiinte economice si Dezvoltare rurala;

3. Baza furajera, nutritie si alimentatie;

4. Tehnologii de crestere a animalelor;

5. Procesarea productiilor animale si siguranta alimentatiei;

6. Avacultura.

Pe parcursul celor doua zile vor avea loc si work-shop-uri pe teme precum: Tehnologii moderne în valorificarea productiilor animale, Salmonicultura si agroturismul, precum si alte activitati conexe.

De asemenea, în cadrul acestei actiuni, va fi organizata o expozitie cu vânzare de produse ecologice, taranesti alimentare si mestesugaresti, inputuri pentru agricultura ecologica (amelioratori si fertilizatori ecologici, fertilizatori foliari, fertilizatori având caracter fito-sanitar pentru combaterea plantelor infestante si parazitare, a insectelor daunatoare, bolilor, patogenilor), produse ecologice zootehnie (ihticultura ambientala, furajare zootehnica, asimilarea dejectiilor animale, neutralizarea fainurilor animale, tratarea carcaselor reziduale, stabilizarea metabolica a animalelor de casa), pentru industria alimentara (vinificatie, mezalarie, conservate din carne, produse lactate si brânzeturi), protectia mediului (igienizarea toaletelor, eficientizarea foselor septice, dezincrustarea instalatiilor, epurarea apelor reziduale, gestionarea deseurilor si gunoiului organic, tratarea terenurilor infestate cu produse petroliere, radioactive).

For nature, with love!
BIOMA
e-mail: bioma.ecology@gmail.com
site: http://www.bioma.ro

marți, 21 octombrie 2008

E NATURAL SA ITI PESE! - O campanie Plaza Romania pentru mediul inconjurator



Bucuresti, 20 octombrie 2008 Plaza Romania a initiat proiectul «E natural sa iti pese!», o campanie de informare pentru protejarea mediului inconjurator. Prin aceasta campanie se doreste tragerea unui semnal de alarma asupra efectelor ireversibile ale schimbarilor climatice, precum si dezvoltarea unei atitudini responsabile fata de mediu.

Pentru a evidentia problemele actuale ale mediului, in centrul comercial au fost expuse o serie de fotografii insotite de texte informative privind ecosisteme aflate in pericol atat in Romania, cat si la nivel global. Pe parcursul lunilor octombrie si noiembrie, vizitatorii centrului comercial vor fi informati despre masurile care pot fi luate pentru protectia mediului de la organizatii specializate, care s-au alaturat acestei campanii: Copacul de Hartie, Viitor Plus, Salvati Dunarea si Delta, Asociatia Environ, Clean Up the World si Eco Tic. De asemenea, revistele National Geographic si Good Homes, precum si Green Report sunt parteneri ai campaniei «E natural sa iti pese!».

In Plaza Romania au fost expuse o serie de sculpturi supradimensionate din pet-uri care recreeaza simbolurile responsabilitatii fata de mediu: casa, masina, o intreprindere si un urias pom, iar pe culoarele centrului comercial poate fi admirata o colectie spectaculoasa de tinute inspirata din natura semnata de catre designerii Agnes Toma & Dinasty, Cosmina Englizian, Palmer’s, 123, Mirela Diaconu, Eugenia Enciu si Ersa Atelier.

Alaturi de aceasta colectie, o serie de creatori de moda au realizat special pentru acest eveniment tricouri ce au ca tema protectia mediului: creatiile Passion du Brasil, Luiza Panait, Stephan Pelger, Laura Lazar, Atelier Ersa, Roxana Butnaru, Rita Muresan, Natalia Dinicu, Eugenia Enciu si Catalin Botezatu vor putea fi admirate pe parcursul lunilor octombrie si noiembrie in Plaza Romania.

De asemenea, in cadrul campaniei «E natural sa-ti pese» a fost organizata o tombola in cadrul careia se pot castiga genti ecologice, biciclete sau marele premiu, un autoturism Smart.

«Green Report saluta initiativa Anchor Grup de a lua in serios necesitatea de a contribui la protejarea mediului. Cred ca un mall-urile sunt locatii importante pentru campanii de constientizare si ca este nevoie ca evenimentul sa fie multiplicat pentru a creste nivelul de responsabilitate al fiecaruia dintre noi fata de mediul in care traim.», a spus Gabriel Paun, director de comunicare si evenimente Green Report.

«In 2008, revista National Geographic implineste 120 de ani, timp in care a impus standarde de excelenta editoriala in lumea intreaga si este citita de peste 40 de milioane de oameni. La 5 ani de la aparitia editiei in limba romana, revista National Geographic lanseaza indemnul Sa avem grija de planeta!. Pentru ca stiinta ramane sterila daca nu vom reusi sa oprim degradarea planetei. Energia, incalzirea globala, conflictele, distrugerea mediului si disparitia speciilor devin teme obsesive iar revista National Geographic este unul dintre cele mai solide mijloace de informare. Avem privilegiul de a fi contemporani cu cele mai mari descoperiri dar si obligatia de a ne asuma schimbarea unui mod de viata pagubitor.», a declarat Cristian Lascu redactor-sef National Geographic.

Asociatia Environ pune accent pe dezvoltarea unor astfel de campanii, de informare si educare a populatiei in ceea ce priveste importanta colectarii selective si a reciclarii deseurilor de echipamentele electrice si electronice. «Speram ca, pe viitor, astfel de campanii sa devina o practica curenta prin implicarea cat mai multor factori in activitatile de protejare a mediului inconjurator», a declarat Andrei Orban, presedintele Asociatiei Environ.

Asociatia Salvati Dunarea si Delta este o organizatie non guvernamentala care are drept scop protejarea Dunarii si Deltei si a mediului, in general. Cele mai importante proiecte ale Salvati Delta sunt legate de protejarea biodiversitatii Dunarii si Deltei, constientizarea problemelor de mediu in randul publicului larg si dezvoltarea unei atitudini responsabile fata de mediu, precum si monitorizarea activitatilor cu impact asupra mediului. Salvati Delta sprijina toate proiectele verzi care au ca rezultat, in principal, schimbarea atitudinii fata de protectia mediului si activarea publicului.

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii (www.viitorplus.ro). Asociaţia derulează proiecte educaţionale, de împăduriri, reciclare, pentru promovarea construcţiilor sustenabile şi pentru implicarea în iniţiative legislative în domeniu. Prin proiectul «Adopta un copac!», ViitorPlus – Asociatia pentru Dezvoltare Durabila, isi propune sa impadureasca un teren agricol slab productiv de 39 ha in Comuna Valcelele, judetul Calarasi. Acest judet este unul dintre cele mai slab impadurite 4 judete ale tarii (4% rata de impadurire comparativ cu 20% media pentru campie).





Pentru informatii suplimentare, contactati:

Marilena Brinzan

Public Relations Manager

Anchor Group SA

Clădirea de birouri Anchor Plaza, etaj 12

Bd. Timişoara nr 26Z Bucureşti 6, 061331

Telefon: + (40) 21 319 50 50

Fax: + (40) 21 319 50 51

Mobil: 0727225772

E-mail: marilenabrinzan@anchorgrup.ro