Se afișează postările cu eticheta REECO. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta REECO. Afișați toate postările

marți, 25 septembrie 2012

A IV-a Conferinţ Internaţională - Energia Solară în România - 6 ţări Europene susţin energia solară

România se bucură anul acesta de o creştere a numărului de investitori în domeniul energiei solare, iar odată cu aceasta a crescut şi numărul de licenţe solicitate pentru instalarea de parcuri solare. În 2012 numărul investitorilor care au solicitat licenţe a ajuns deja la 300, faţă de anul trecut când numărul acestora a fost de 50. Statul a aprobat o lege prin care investitorii primesc 6 certificate verzi pe MWh până la 1 ianuarie 2014 şi nu doar până la 1 ianuarie 2013, aşa cum a fost stabilit iniţial. Pentru a sprijini dezvoltarea pie_ei de energii regenrabile în România, REECO va organiza cea dea V-a ediţie a târgului şi conferinţelor RENEXPO® SOUTHEAST
EUROPE, între 21-23 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Sectorul energetic fotovoltaic din România are unul din cel mai mare potenţial de creştere în Europa.
Acesta este unul din sectoarele în care se investeşte din ce în ce mai mult, iar România este văzută astfel, ca următoarea ţintă pentru demararea de proiecte fotovoltaice. Centralele fotovoltaice care vor fi racordate la sistemul energetic naţional, vor produce curent cât cele 2 reactoare de la centrala nucleară de la Cernavodă.
Conform datelor publicate de Transelectrica, în România există 51 de companii care demarează
proiecte pentru instalarea de panouri solare. Valoarea investiţiei în aceste proiecte se ridică la 500 milioane de euro, iar capacitatea totală instalată va fi de 210,3 MW. În 2012 vor fi pe deplin funcţionale 14 astfel de instalaţii fotovoltaice care transformă radiaţiile solare în electricitate şi anume: 4 în Prahova, 2 în Dolj, Olt şi Timiş, unul la Brăila, Botoşani, Gorj şi Dâmboviţa. Aceste parcuri solare instalate vor produce împreună 61 MW.
Având în vedere importanţa pe care energia solară o are în prezent, în România, REECO -
organizator de târguri şi conferinţe pentru energie regenerabilă în toată Europa, va organiza cea de-a IV-a Conferinţ Internaţională - Energia Solară în România, care va avea loc pe 22 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Conferinţa va găzdui pe parcursul unei zile reprezentanţi ai unor instituţii cu putere de decizie, la nivel naţional şi internaţional din 6 ţări, precum şi producători şi distribuitori din acest domeniu. Printre tematicile conferinţei se află detalii legate de ultimele dezvoltări ale pieţei, politici, legislaţie şi posibilităţi de finanţare şi multe altele. Marrie LATOUR, Senior National Policy Advisor EPIA, din Belgia va prezenta o "Privire de ansamblu asupra dezvoltării pieţei actuale a centralelor PV".
De la Dl. Zoltan NAGY-BEGE, Director General - Departamentul Reglementare în Domeniul Eficienţei Energetice, ANRE participanţii vor afla ultimele "Noutăţii privind schema de sprijin din surse regenerabile de energie în România. Dr.Ing. Bogdan TRUŞCĂ, Business Development Manager, TÜV SÜD România va prezenta "Probleme tipice în timpul construcţiei şi funcţionării
instalaţiilor fotovoltaice. Printre exemplele practice prezentate se vor afla representanţi CSUN – China Sunergy Europe GmbH, Germania care va prezenta "Puterea Fotovoltaicului - Studii de caz despre Parcurile Solare din Estul Europei"; Eltek AS din Norvegia, IBC SOLAR s.r.o din Republica Cehă,
Hanwha SolarOne GmbH, Germania, ET Solar Group, Soluţii Solare de la Vermeer şi mulţi alţii. Un punct special va ocupa eficienţa modulelor solare, în prezentarea experţilor de la REC Solar
Germany.
Această conferinţ va fi organizată în paralel cu a V-a ediţie a celui mai mare târg de energie al
României, RENEXPO® SOUTH - EAST EUROPE, în cadrul căruia s-au înscris până în prezent peste 100 de expozanţi provenind din 13 ţări, din care 50% sunt din domeniul energiei solare.
Mai multe informaţii despre cel mai mare şi important eveniment din domeniul energiei regenerabile în România cât şi despre conferinţe de specialitate, găsiţi pe www.renexpo-bucuresti.ro.
Contact şi informaţii:
REECO RO Expozi_ii S.R.L.
B-dul. Revoluţiei, Nr. 96, Ap. 4, 310025 Arad
Tel:: +40 (0) 257-23099 - 9
Fax: +40 (0) 257-23099 - 8
info@reeco.ro
www.reeco.ro
Despre Grupul REECO: Organizatorul, REECO RO Expozi_ii, face parte din Grupul REECO cu firma mamă în Germania şi filiale în Salzburg, Austria, Bruxelles, Belgia, Budapesta, Ungaria şi Arad, România. Din 1997, aproximativ 50,000 de experţi din 70 ţări participă la târgurile şi conferinţele organizate de REECO. Găsiţi mai multe detalii pe www.energy-server.com.
Sursa informaţiilor: www.businesslive.ro, www.ecomagazin.ro, www.solar-magazin.ro

marți, 1 februarie 2011

A 3-a editie a targului ENREG - ENERGIA REGENERABILA.

Grupul Reeco organizator de targuri si conferinte in domeniul energiei regenerabile si eficientei energetice la nivel European, doreste sa va invite la cea de a 3-a editie a targului ENREG - ENERGIA REGENERABILA.

ENREG ENERGIA REGENERABILA® 2011
Targ International si Conferinte pentru Energia regenerabila si eficienta Energetica in Constructii si Renovari

Locatie: EXPO ARAD INTERNATIONAL
Data: 07 - 09 Aprilie 2011
Internet: www.enreg-expo.com
E-mail: info@reeco.ro

Dorim ca prin aceasta ocazie sa lansam o invitatie tuturor membriilor si parteneriilor Dvs de a participa la ENREG ENERGIA REGENERABILA® cu o delegatie. Avantajele delegatiilor nationale si internationale sunt:

 Participarea la deschiderea oficiala a targului
 Intrare gratuita la targ
 Tur ghidat al targului – gratuit
 Membii delegatiei pot obtine reducere de 20% pentru conferintele organizate de REECO.
 Participare gratuita la evenimentele din cadrul forumului

Daca va intereseaza vizitarea targului ENREG ENERGIA REGENERABILA® printr-o delegatie, nu ezitati sa ne contactati si noi va vom pregati o programa de vizitare personalizata.

Targul va fi locul unde importante institutii si companii europene din domeniul energiei regenerabile vor expune in cadrul:

 Aleea Casa Verde, Aleea Hidro, Strada Biogaz, Parc Solar

 In acelasi timp puteti participa la conferinte nationale si internationale si beneficia de 20% reducere la cele organizate de REECO.
A III-a Conferinţă Internaţională: Eficienţa Energetică în România şi Europa de Sud-Est
A III-a Conferinta internationala pe energia din lemn in Romania
A III-a Conferinta Internationala – Microhidrocentrale in Romania: Prezent si Viitor
Tehnologii de productie a biogazului si importanta lor pentru o dezvoltare sustenabila
Experiența energiei solare în România - Workshop internațional

 Forumurile noastre cu participare gratuita va vor acorda sansa de a gasi contacte, informatii si parteneri :
International Business Exchange Forum
Ziua Agricultorului – Productie si Eficienta in Agricultura
Workshop Casa Verde
Forumul Expozantilor
Ziua Primarilor

miercuri, 12 noiembrie 2008

Elemente de referinţă la deschiderea RENEXPO(r) South-East Europe 2008

Directivele UE nu sunt singurul motiv pentru care subiectul energiei regenerebile a luat amploare în România. O bună modalitate de a vă informa în prealabil asupra eficienţei energiei şi generării energiei electrice şi a căldurii cu impact redus asupra mediului vă oferă târgul RENEXPO(r) South-East Europe 2008 în perioada 19 - 21.11.2008 desfăşurat la Sala Palatului Bucureşti.

Potrivit aşteptărilor, interesul atât din partea expozanţilor naţionali cât şi internaţionali s-a dovedit a fi foarte mare. Procentul expozanţilor internaţionali din 8 ţări europene, se situează la 46%. Interesul se află într-o continuă creştere, zilnic înscriindu-se noi expozanţi pentru ultimele locuri rămase libere.

În timpul celor trei zile de târg vizitatorilor le vor fi prezentate numeroase noutăţi şi multe alte lucruri referitoare la încălzire, generarea energiei elecrice şi eficienţă în construcţie şi renovări de către 50 de expozanţi din toată Europa.

Astfel firma TEGOLA ROMANIA SRL prezintă ţigle foto-voltaice care pot fi intercalate în diverse acoperişuri. Aceste ţigle asigură o producţie ridicată de energie, chiar dacă sunt amplasate pe faţade sau acoperişuri plane. Pe lângă aceasta sunt rezistente la îngheţ, se curăţă singure şi sunt nereflectorizante.

În domeniul energiei eoliene, firma SME Consult Ltd. plănuieşte un model de stâlp anemometru şi diverşi senzori care sunt conectaţi la un "mini-tower" .

Societatea AGIMUS GmbH, care a preluat conducerea unui proiect de cercetare european, în domeniul energiei regenerabile, şi a cărui scop este aplicarea cercetării din domeniul mediului înconjurător din punct de vedere a posibilităţilor de folosire a cogenerării din biogaz în România, işi prezintă proiectul.

Printre expozanţi se numără şi producători de rang mondial precum şi lideri de piaţă, printre care GE Energy, numărul unu în sectorul motoarelor pe bază de gaz, generatoare de energie electrică construite in formă de container şi centrale termice compacte pentru generarea energiei.

Un alt punct de referinţă sunt Congresele internaţionale de nivel înalt cu referenţi celebri, care au loc în parelel cu târgul. Astfel, la prima "Conferinţă internaţională - Bioenergia în România" vor ţine discursuri printre alţii Dr. Heinz Kopetz, Preşedintele AEBIOM (Asociaţia Europeană de Biomasă), Josef Plank, Preşedintele Asociaţiei Austriece a Biomasei, Dietmar Hagauer de la Agenţia Energiei din Austria, Mihai Brasoveanu de la Agenţia Energetică Daneză Danish Carbon şi Bagi Zoltan de la Asociaţia pentru Biogaz din Ungaria.

România este reprezentată de Corneliu Radulescu, Vicepreşedintele ARCE - Agenţia Română pentru Conservarea Energiei, Benone Velcescu, Consilier al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nicolae Sdrula, Vicepreşedintele Asociaţiei Române a Biocombustibilului şi mulţi alţii.

Chiar şi la ceremonia de deschidere vor fi prezenţi mulţi demnitari români importanţi. Astfel şi-au anunţat deja prezenţa Tudor Constantinescu, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Conservarea Energiei şi Iulian Iancu, Preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei.

În primăvara anului 2009, între 26. - 28.03.2009 , mergem mai departe cu târgul internaţional pentru Energii regenerative şi Eficienţă energetică ENREG ENERGIA REGENERABILA(r), din Arad. "Oraşul Arad nu este doar sediul echipei româneşti REECO, ci şi deţinătorul celui de-al treilea mare centru de târguri din România. Arad este şi o locaţie accesibilă, aflându-se în România aproape de Ungaria şi Serbia", a afirmat delegata REECO a României, Avena Gall-Tamas, cu ocazia deschiderii biroului REECO din Arad săptămâna trecută.


Contact şi informaţii:

Timea Horvath

REECO RO Expoziţii S.R.L.

B-dul. Unirii Nr. 23, Bl. 13, Sc. 1

Et. 6, Ap.16, Sector 4

040103 Bucureşti, România

Tel: 0040 257-23009-9

Fax: 0040 257-23009-8
info@reeco.ro
www.reeco.ro