România se bucură anul acesta de o creştere
a numărului de investitori în domeniul energiei solare, iar odată cu
aceasta a crescut şi numărul
de licenţe solicitate pentru instalarea de parcuri solare. În 2012 numărul
investitorilor care au solicitat licenţe
a ajuns deja la 300, faţă de anul trecut când numărul
acestora a fost de 50. Statul a aprobat o lege prin care investitorii primesc 6
certificate verzi pe MWh până la 1 ianuarie 2014 şi
nu doar până la 1 ianuarie 2013, aşa cum a fost stabilit iniţial.
Pentru a sprijini dezvoltarea pie_ei
de energii regenrabile în România, REECO va organiza cea dea V-a ediţie
a târgului şi conferinţelor RENEXPO® SOUTHEAST
EUROPE, între 21-23 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Sectorul energetic fotovoltaic din România are unul din cel mai mare potenţial de creştere în Europa.
Acesta este unul din sectoarele în care se investeşte din ce în ce mai mult,
iar România este văzută astfel, ca următoarea ţintă pentru demararea de proiecte fotovoltaice. Centralele fotovoltaice care vor fi racordate la sistemul
energetic naţional, vor produce curent cât cele 2 reactoare de la centrala nucleară de la Cernavodă.
Conform datelor publicate de Transelectrica, în România există 51
de companii care demarează
proiecte pentru instalarea de panouri solare. Valoarea investiţiei
în aceste proiecte se ridică la 500 milioane de euro, iar capacitatea
totală instalată va fi de 210,3 MW. În 2012 vor fi pe deplin funcţionale 14 astfel
de instalaţii fotovoltaice care transformă radiaţiile solare în
electricitate şi anume: 4 în Prahova, 2 în Dolj, Olt şi Timiş,
unul la Brăila, Botoşani, Gorj şi Dâmboviţa. Aceste parcuri solare instalate vor produce împreună 61
MW.
Având în vedere importanţa pe care energia solară o
are în prezent, în România, REECO -
organizator de târguri şi conferinţe pentru energie
regenerabilă în toată Europa, va organiza cea de-a IV-a Conferinţ Internaţională -
Energia Solară în România, care va avea loc pe 22
noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Conferinţa va găzdui pe parcursul unei zile reprezentanţi
ai unor instituţii cu putere de decizie, la nivel naţional şi
internaţional din 6 ţări, precum şi producători şi distribuitori din acest domeniu. Printre
tematicile conferinţei se află detalii legate de ultimele dezvoltări ale pieţei, politici, legislaţie şi posibilităţi de finanţare şi multe altele. Marrie
LATOUR, Senior National Policy Advisor EPIA, din Belgia va prezenta o "Privire
de ansamblu asupra dezvoltării pieţei actuale a
centralelor PV".
De la Dl. Zoltan
NAGY-BEGE, Director General - Departamentul Reglementare în Domeniul Eficienţei Energetice, ANRE participanţii vor afla ultimele
"Noutăţii privind schema de sprijin din surse regenerabile de
energie în România. Dr.Ing. Bogdan TRUŞCĂ, Business Development Manager, TÜV SÜD România va prezenta "Probleme
tipice în timpul construcţiei şi funcţionării
instalaţiilor fotovoltaice. Printre exemplele practice prezentate se vor
afla representanţi CSUN – China Sunergy Europe GmbH, Germania care
va prezenta "Puterea Fotovoltaicului - Studii de caz despre Parcurile
Solare din Estul Europei"; Eltek
AS din Norvegia, IBC SOLAR s.r.o
din Republica Cehă,
Hanwha SolarOne GmbH,
Germania, ET Solar Group, Soluţii Solare de la Vermeer şi mulţi alţii. Un punct special va
ocupa eficienţa modulelor solare, în prezentarea experţilor de la REC Solar
Germany.
Această conferinţ va fi organizată în paralel cu a V-a ediţie a celui mai mare târg de energie al
României, RENEXPO® SOUTH
- EAST EUROPE, în cadrul căruia s-au înscris până în prezent peste 100 de
expozanţi provenind din 13 ţări, din care 50% sunt din domeniul energiei solare.
Mai multe informaţii despre cel mai mare şi important eveniment din domeniul energiei regenerabile
în România cât şi despre conferinţe de specialitate, găsiţi pe www.renexpo-bucuresti.ro.
Contact şi informaţii:
REECO RO Expozi_ii S.R.L.
B-dul. Revoluţiei, Nr. 96, Ap. 4, 310025 Arad
Tel:: +40 (0) 257-23099 - 9
Fax: +40 (0) 257-23099 - 8
info@reeco.ro
www.reeco.ro
Despre Grupul REECO: Organizatorul,
REECO RO Expozi_ii, face parte din Grupul REECO cu firma mamă în
Germania şi filiale în Salzburg, Austria, Bruxelles, Belgia, Budapesta, Ungaria şi
Arad, România. Din 1997, aproximativ 50,000 de experţi
din 70 ţări participă la târgurile şi
conferinţele organizate de REECO. Găsiţi
mai multe detalii pe www.energy-server.com.
Sursa informaţiilor: www.businesslive.ro, www.ecomagazin.ro, www.solar-magazin.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu