* cele mai bune
lucrări de arhitectură din județele Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna și Harghita
vor fi premiate de Ordinul Arhitecților
* Arhitectura.5
este un eveniment anual ce reunește peste 500 de arhitecți din cele două
filiale
Pentru prima dată, filialele Ordinului
Arhitecților Sibiu-Vâlcea și Brașov-Covasna-Harghita se reunesc în cadrul
unui eveniment unitar, Arhitectura.5.
Organizat în primă fază la Sibiu și apoi la Brașov, Arhitectura.5 reunește
peste 500 de arhitecți din cele 5 județe. Aceștia au înscris în concurs cele
mai bune lucrări, analiza și nominalizarea lor urmând să aibă loc la Sibiu,
între 5 și 7 octombrie iar premierea în data de 19 octombrie, la Brașov.
Noul format al
„Anualelor de arhitectură” dorește să îmbogățească tradiționala expoziție
concurs printr-o serie de evenimente conexe menite să pună în valoare lucrările
arhitecturale.
“Evenimentul central al Arhitecturii.5 este premierea celor mai bune lucrări de arhitectură din cele cinci județe și expoziția publică aferentă. Lucrările vor fi selectate de un juriu format din personalități recunoscute în domeniul arhitecturii, dar și din afara acestuia”, spune Nicolae Taric, președintele filialei Brașov-Covasna-Harghita a Ordinului Arhitecților din România.
“Evenimentul central al Arhitecturii.5 este premierea celor mai bune lucrări de arhitectură din cele cinci județe și expoziția publică aferentă. Lucrările vor fi selectate de un juriu format din personalități recunoscute în domeniul arhitecturii, dar și din afara acestuia”, spune Nicolae Taric, președintele filialei Brașov-Covasna-Harghita a Ordinului Arhitecților din România.
Concursul este
structurat pe șapte secțiuni diferite: arhitectură-locuire, arhitectură-alte funcțiuni
în afara celei de locuire, arhitectura spațiului public,
restaurare/reabilitare/intervenții pe fondul construit, amenajare de
interior/scenografie, design de obiect și proiecte nerealizate.
Pentru fiecare
secțiune se va acorda un singur premiu, finanțat din Timbrul Arhitecturii. După
gala de premiere, care va avea loc la Brașov, expoziția cu cele 49 de lucrări va fi expusă la Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Râmnicu
Vâlcea.
În Brasov, lucrările vor
putea fi văzute în Piața Sfatului în perioada 19 octombrie – 28 octombrie.
Juriul care va
analiza lucrările înscrise în cele 7 secțiuni este compus din arh. Mirela
Vlăduță (București), arh. Klaus Birthler (Reghin), arh. Ștefan Ghenciulescu
(București), arh. Tiberiu Bucșa (Cluj - Napoca), prof. dr. Vintilă Mihăilescu
(București).
Arhitectura.5 este un eveniment anual de
arhitectură organizat de către două filiale ale Ordinului Arhitecților din
România, filiala Teritorială Brașov-Covasna-Harghita și filiala Sibiu-Vâlcea.
Parteneri: Ambient, Velux,
Wienerbeger, Tempini
Premii speciale: Haro, Macon,
Tassullo, Wise
Parteneri media:
Cu sprijinul: Primăriei
Municipiului Brasov
Pentru mai multe detalii
arh. Iulia-Maria Nistor
Comisar eveniment
iulia.nistor@studioinsp.ro
0743.677.177
ec. Lavinia Anton
secretariat
Filiala Bv-Cv-Hr
0268/471738
ordinularhitectilor@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu