Romanian Design Week - Preview va avea loc în perioada 17-26 mai 2013. Peste 90 de
designeri, mai bine de 30 de locaţii şi
peste 35 de evenimente colaterale vor defini coordonatele primului eveniment de mari proporţii,
dedicat designului românesc.
EXPOZITIA CENTRALĂ @
PALATUL ŞTIRBEI VODĂ
Expoziţia centrală, care va reuni
lucrările unora dintre cei mai importanţi designeri din România, va avea loc la
Palatul Ştribei (Calea Victoriei nr. 107-109)
şi va putea fi vizitată zilnic între orele 12.00 şi 22.00, în zilele de weekend
va fi deschisă de la orele 10.00 până la 22.00, iar de Noaptea Muzeelor
(sâmbătă, 18 mai) şi Noaptea Galeriilor (vineri, 24 mai) va fi deschisă până la
ora 01.00.
Expoziţia este structurată pe opt
domenii: arhitectură, design de interior, fashion, design de obiect, digital
design, fotografie, graphic design şi publicitate. Selecţia designerilor a fost
făcută cu ajutorul unui consiliu creativ, iar designul expoziţiei este semnat
de arhitectul Attila Kim.
Mai multe informaţii despre curatori
găsiţi pe www.romaniandesignweek.com.
Palatul Ştirbei va găzdui şi Expoziţia specială a
studenţilor, organizată în parteneriat cu Facultăţile de profil din ţară.
EVENIMENTE
COLATERALE
În cadrul Romanian
Design Week - Preview vor avea loc peste 35 de evenimente colaterale, care vor
trasa harta designului românesc şi vor promova creativitatea locală. Accesul la
aceste evenimente este gratuit.
Programul evenimentelor din cadrul Romanian Design Week -
Preview va include:
Bucureştiul
Optimixed
17-23 Mai, Galeria Imbold
De vineri, 17 mai şi până miercuri, 23 mai, la Galeria
Imbold/Acuarela are loc Bucureştiul Optimixed, un proiect
colaborativ şi o expoziţie colectivă, care va include fotografii din
portofoliul lui Cristian Vasile (Igu), iniţiatorul proiectului Bucureştiul
Optimist, peste care 12 artişti vor interveni cu ilustraţii spontane. Ghica
Popa, Kitra/Nicu Duţă, Loreta Isac, Mădălina Andronic, Adrian Laie, Artpi/Arpad
Rezi, Cătălin Lartist, George Roşu, Paula Rusu, Veronica Neacşu şi Victor Fota
vor remixa fotografia cu ilustraţia.
Galeria Imbold/Acuarela: Str. Polonă, nr. 40
Decalogul Designului
Românesc
17-26 mai, Dizainăr
La Dizainăr vor avea loc
discuţii şi prezentări susţinute de către unii dintre cei mai cunosuţi
designeri de obiect din România. Zilnic, vor fi abordate teme precum: “Originalitatea în design”, “Verificarea
aplicabilității, scară, utilitate” sau “Creșterea pieței prin comunicare pozitivă și susținere reciprocă”.
Intrarea la aceste prezentări este liberă. (Str. Puţul cu Plopi nr. 17).Expoziţia „Less is more”- Graffiti BBDO
17-26 mai, Aiurart (Str. Lirei nr. 2)
Pentru că crede în eficienţă, Graffiti BBDO a îmbrăţişat de multe ori filosofia “mai puţin este mai mult”, care se dovedeşte a fi una dintre cele mai bune moduri de a livra execuţiii de valoare, creative şi eficiente. În cadrul Romanian Design Week are loc o expoziţie Graffiti BBDO, în care veţi putea admira cele mai bune lucrări minimaliste realizate de aceştia de-a lungul timpului.
Obiectual şi Made in Romania
18-24 mai, Fabrik/Ping Pong Shop
Sâmbătă,
18 mai, la ora 18.00, se inaugurează spaţiul Fabrik/ Ping Pong Shop,
cu vernisajul expoziţiilor Obiectual şi Made in Romania şi cu o
primă vânzare de mobilier şi obiecte de design interior de secol XX, cu focus
pe design românesc al anilor ‘60-‘70, dublat de o expoziţie de cărţi poştale
din perioada Republicii Populare Române, ce ilustrează obiecte de decor,
mobilier şi amenajări interioare. În cadrul expoziţiei Obiectual veţi putea
admira cărţi, etichete, papetărie, albume în ediţii limitate, ambalaje finisate
manual, jucării, dar şi un film despre tiparul înalt/letterpress. Expoziţiile
vor putea fi vizitate ulterior până pe 24 mai, între orele 15.00-20.00. Fabrik/Ping
Pong Shop: Str. Intrarea Roma, nr 7.
Bēhance Portflio Reviews, powered by The
Type Collective
18 mai, în Cafe Verona, Cărtureşti
Anul acesta, evenimentul Bēhance Portfolio Reviews se alătură Romanian Design Week. Organizat în săptămâna 13 mai-20 mai în mai multe orașe din lume, evenimentul Bēhance Portfolio Reviews are scopul de a întruni membrii comunităţii Bēhance, pentru a se cunoaşte şi pentru a oferi și a primi feedback pe portofolii. Ediția de anul acesta este organizată de The Type Collective, iar cei trei moderatori ai acestei ediţii, Barna Nemethi, Radu Popescu şi Andrei Robu, vor discuta liber despre portofoliile lor şi vor oferi sfaturi celor interesaţi de design grafic, web, fotografie, fashion, ambient, motion şi ilustraţie.
La Belle Epoque în București – Bulevarde prin mahala
19 mai, ora 11:00
O plimbare urbană pe
traseul Belle Epoque, la care se va discuta
despre bulevardele Bucureştiului, cele de influenţă haussmanniana, despre viaţa
la început de secol XX şi despre dispariţia treptată a mahalalei. Intrând în
zona Sf. Ştefan-Popa Soare veţi putea descoperi cum a apărut “locuinţa vagon”
şi cum era impărţită o astfel de construcţie, în legătură directă cu modul de
viaţă din perioada respectivă. Veţi afla cum a început modernizarea
Bucureştiului şi vei putea vedea direct în stradă planuri, schiţe şi imagini de
epoca din zonă. Înscrierile se fac pe site-ul www.ideiurbane.ro.
Treasure Hunt
19
mai, Palatul Ştirbei
Duminică,
19 mai, începând cu ora 10.00, are loc în incinta Palatului Ştirbei (Calea
Victoriei 107-109) un „Treasure Hunt”, organizat în
parteneriat cu „de-a arhitectura”. Acesta propune copiilor între 5 şi 15 ani să
se familiarizeze cu arhitectura, să înveţe noţiuni şi idei noi legate de design
şi să aibă o experienţă pozitivă asociată cu designul.
Ziua Intel
@ Romanian Design Week
20 mai este ziua Intel @ Romanian
Design Week. Dimineaţa va începe cu un eveniment dedicat jurnaliştilor şi bloggerilor
pasionaţi de stil, design şi tehnologie. Vor putea admira cele mai noi
Ultrabook-uri convertibile inspirate de Intel, într-o prezentare unică,
acompaniate de obiecte de stil personal şi design interior realizate de Ana
Morodan şi Anca Fetcu.
După-amiaza va fi dedicată
fanilor de pe Facebook ai Intel România, invitaţi să viziteze expoziţia
centrală Romanian Design Week şi expozitia Intel, Design your world now, care
va fi găzduită la etajul I al Palatului Ştirbei şi va putea fi vizitată între
17-26 mai.
Fluenţe româneşti
20-25 mai, intre 10:00 si 19:00 – Sediul Fundaţiei
Friends for Friends & Friends Advertising
Tot luni, 20 mai, la
Fundaţia Friends For Friends va avea loc şi vernisajul expoziţiei Fluenţe
româneşti, organizată de Fundaţia Arhitext. Expoziţia este o selecţie de proiecte din România care fac cinste arhitecturii şi
design-ului românesc şi care schiţează harta celor mai recente tendinţe, mişcări şi coridoare de
comunicare din „bazinul” arhitecturii şi design-ului românesc. Expoziţia va
dura până pe 25 mai, într-un spaţiu relaxant, alături de o lectură plăcută în
lounge-ul dedicat tuturor vizitatorilor expoziţiei.
Design Trend Book 2013 la Intro
20-25 mai, Intro showroom
Intro a pregătit o prezentare multimedia sub forma unui "Design Trend
Book" cu pagini supradimensionate. Fie că vorbim despre ultimele
prototipuri lansate de tinerii designeri, de obiectele noi lansate de companii
internaţionale de top sau de prezentările conceptuale ale marilor şcoli de
design, aceasta prezentare reprezintă o sinteză a ideilor şi conceptelor
actuale în materie de design de produs.
Intro showroom, Str. Roma, nr. 43bis.
Verde-n faţă
21 mai, Carol 53
Marţi, 21 mai, la Carol 53, va avea loc expoziţia “Verde-n faţă”: un grup de artiști plastici, arhitecți peisagiști, designeri de produs, fotografi, muzicieni, arhitecți de interior, artiști vizuali și activiști de mediu propun o interpretare a naturii, combinând
mai multe forme de exprimare artistică. Instalaţii, mobilier verde, supă la
ceaun, muzică, mese în formă de frunză şi cai verzi pe pereţi, toate se vor
întâlni pe Str. Carol, la numărul 53.
Conferinţă de presă
BMW
22 mai, The Ark
Miercuri, 22 mai, ora 11.00, are loc la The Ark, o
conferinţă de presă organizată de BMW, la care invitat special este Daniel
Mayerle -Creative Director - Interior Design BMW Worldwide. Acesta va
vorbi despre procesul de design şi despre cum funcţionează echipa creativă de
la BMW, iar seara va participa la un cocktail, care va avea loc la Palatul
Ştirbei.
LOVE ISSUE Portfolio Talks22 mai, Palatul Ştirbei
La Palatul Ştirbei, tot miercuri, între orele 16.00 şi
20.00, va avea loc un Portofolio Review realizat de Love
Issue, împreună cu fotografii: Tudor Prisăcariu, Daniel Djamo şi
de Constantin Nimigean (fondator Love Issue şi Oitzarisme).
Fashion Photography powered by
Nikon One & F 64
23 mai, ora 10.00, Palatul Ştirbei
Nikon şi
F64 Studio te invită joi, 23
mai 2013, de la ora 10.00, la un workshop despre fotografia de fashion, suţinut
de Vali Bărbulescu, la care vei putea testa gama de aparate mirrorless Nikon 1.
Înscierile se fac la presă@f64studio.ro
Curs
de pictură pe porţelan
23 mai, Atelierul Wagner
Atelierul Wagner
organizează cu ocazia Romanian Design Week un curs special de pictură pe
porţelan. Acesta va avea loc joi, 23 mai, la ora 18.30 şi va fi ţinut de Silvia Olteanu şi Bogdan
Teodorescu. Înscrierea la curs costă 120 de lei şi se poate face trimiţând un email
la irina@wagnerarte.ro
Noaptea
Birourilor de Arhitectură
23 mai, sediile birourilor participante
Tot joi, 23 mai, între 18.00 şi 22.00, birourile
de arhitectură îşi deschid porţile şi invită curioşii să le viziteze
sediul, să le cunoască echipa şi să înţelegă astfel mai bine acest domeniu.
Printre birourile care şi-au anunţat participarea se numără: AA Studio, Square One, Syaa, RPR_, Republic of Architects, BBM Group,
UnulaUnu, Tegmark, EasternWorks, Ideogram Studio, Stardust, Wolfhouse
Productions şi Laboratorul de Arhitectura (Parametrica).
Fashion
Picnic
25 mai, Dianei4
Sâmbătă, 25 mai, are loc cea de-a 13 ediţie Fashion
Picnic, un eveniment care îşi propune să aducă laolaltă pasionaţii de
design vestimentar şi mici obiceiuri culinare, într-o
atmosferă de sărbătoare. Reuniunea din grădina Dianei4 va începe la orele
brunch-ului, în prezenţa câtorva designeri români invitaţi să expună piesele de
rezistenţă pentru care vara abia începe. Fashion Picnic la Dianei 4 inaugurează
oficial perioada randez-vous-urilor în aer liber din acest an, prilej să ne
înflăcărăm imaginaţia şi să stârnim iarăşi designerii români cu o nouă
invitaţie la picnic. Intrarea este liberă.
Made
in RO - Târg de design românesc
25-26 mai, Alchemia
În zilele de 25-26 mai are loc, la Alchemia, cea de-a
doua ediţie a târgului Made in RO-Târg de design românesc,
o iniţiativă Designist.ro, cu tema “motive
tradiţionale în designul contemporan”, la care veţi putea admira şi achiziţiona obiecte
realizate de designeri români. Alchemia: Calea Moşilor
nr. 95.
Tav’art Collective
25
mai, Lowe&Partners
Şi
tot sâmbătă, 25 mai, la agenţia Lowe&Partners, creaţia va sfida
gravitaţia şi convenţionalul, la evenimentul Tav’art Collective, în
cadrul căruia pasionaţi de artă “murală” aleşi în urma unui concurs, vor
transforma tavanul în graffiti. Aici vei găsi 12 ore de
graffiti, streaming live, o expoziţie Atelierul de Print, muzică şi licori. Lowe&Parteners:
Str. Ceasornicului nr. 17.
O hartă a designului
Eclecticó
Studio îşi deschide porţile în această primăvară şi face parte
din harta Romanian Design Week. Situat într-o superbă vilă Art Deco de pe
Constantin Budişteanu nr. 18, showroom-ul oferă un mix eclectic de obiecte de
design, atât vintage, cât şi contemporane şi se mândreşte cu o cameră specială
de obiecte de design românesc. Tot aici se pregătesc şi evenimente-surpriză în
cadrul Romanian Design Week.
La Cărtureşti Verona, în cadrul ROD,
vei putea admira instalaţian Strainers‘Light, realizată de Palier Design- autori Carmen Acsinte şi
Eduard Constantin. Proiectul a apărut ca răspuns la nevoia de obiecte simple,
care să iasă din tipar și care, în
fapt, nu corespund unor practici convenționale: lingura devine scrumieră, indicatorul auto - scaun, nasturii-monedă
de schimb.
Sub această paradigmă cei doi artişti au creat lămpile Strainers’Light, care vor fi comercializate în cadrul ROD. Fiecare produs este unicat şi realizat 100% manual de către Palier Design.
Colecţia de lămpi va fi prefigurată de această instalaţie care încoporeaza elementul care i-a imspirat, un obiect de gospodărie- sita.
Sub această paradigmă cei doi artişti au creat lămpile Strainers’Light, care vor fi comercializate în cadrul ROD. Fiecare produs este unicat şi realizat 100% manual de către Palier Design.
Colecţia de lămpi va fi prefigurată de această instalaţie care încoporeaza elementul care i-a imspirat, un obiect de gospodărie- sita.
În cadrul Romanian Design
Week, Atelier Anda Roman invită iubitorii de artă şi design interior
la o expoziţia
de fotografie “Remembering in order to forget”, semnată de artista israeliană
Miri Mor. Vernisajul expoziţiei
va avea loc luni 20 mai, ora 19.00 la Atelier Anda Roman, în strada Grigore
Alexandrescu nr 42. Ambianţa sonoră a vernisajului va fi asigurată de tineri
muzicieni, bursieri ai Festivalului de muzică de cameră SoNoRo.
La Palatul Ştirbei, într-un
spaţiu inedit de la subsol, vei putea admira pe toată perioada Romanian Design
Week, o expoziţie specială Carioca.
The Place Concept Store
găzduieşte colţul designerului român, în care vei găsi creaţiile unor designeri
celebri din România, precum: Adelina Ivan, Andreea Bădală, Maria Marinescu, Le Petit Indigent, 109, Pas
du Tout (Mădălina Dorobanţu) şi Anais Sand.
În
magazinul-atelier Portobello, care este situat pe o stradă liniştită de lăngă
Ateneul Român, vei putea privi, live, cum se croieşte viitoarea ta roche sau
îţi poţi cumpăra unul dintre articolele expuse.
La Magazinul Eva 10 dintre
cei mai buni designeri români vor fi în interacţiune directă cu oraşul prin 10
vitrine personalizate şi reprezentative pentru stilul fiecăruia.
Aiurart va găzdui o expoziţie de obiecte
realizate de designeri români.
Studioul de strategie și design multidisciplinar Hello Menthol îşi scoate
cele mai ghiduşe printuri la soare. La Acuarela,
între 19 și 25 mai, de la ora 13.00 la ora 01.00, vei
putea admira printuri desenate pentru Atelierul de Producție,
Bunătărie, Red Bull Art of Can și, evident, Acuarela.
Cohn&Jansen va realiza un panou special, care va promova design-ul
românesc şi care va fi expus în această
perioada pe Str. Arthur Verona, colţ cu Dionisie Lupu.
În cadrul Romanian Design Week,
în perioada 20-26 mai, va avea loc şi
expoziţia cu rezultatele Parametrica
Generative Optimization - „How you can design something
that you can’t imagine” – un curs despre cum să optimizezi şi să
transformi o idee într-un proiect, utilizând instrumente digitale generative.
Alţi parteneri care şi-au anunţat deja
participarea la Romanian Design Week-Preview: Galateca, Hobirama, Crateur 5 d’emotions, atelierul
Ludmilei Corlăţeanu.
Romanian Design Week este un proiect iniţiat de The Institute, organizat în
parteneriat cu Asociaţia Art Laboratoire. Identitatea Romanian Design Week poartă semnătura
Rusu+Borţun Brand Growers. Agenţia de strategie şi manifestare creativă de
brand se ocupă şi de comunicarea primei ediţii.
Pentru mai
multe informaţii contactaţi:
Maria
Neneciu
PR Officer
The Institute
Mob: 0730
709 478
E-mail: maria.neneciu@milleniumpeople.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu