vineri, 7 septembrie 2012

Recuperări, restituiri, restaurări




14 septembrie – 7 octombrie 2012, Școala Satului
Muzeul Naţional al Ţăranului Român


Reţeaua Colecţiilor şi Muzeelor Etnografice Săteşti Particulare din România (RECOMESPAR), împreună cu partenerii săi, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, vă invita vineri, 14 septembrie 2012, la ora 17.00, la vernisajul expoziţiei Recuperări, restituiri, restaurări.

Expoziţia face parte dintr-un proiect mai vast (Colecţii etnografice particulare din România. Restaurarea patrimoniului cultural material, o cale spre dezvoltarea durabilă), finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, vizând restaurarea unor obiecte de patrimoniu care nu aparţin muzeelor etnografice, al căror patrimoniu este protejat de autorităţi şi instituţii de cultură centrale sau locale, ci unor colecţii etnografice particulare. Pentru prima dată, studenţi restauratori din universităţi renumite şi posesorii unor colecţii etnografice de mare interes cultural s-au întâlnit pe „baricadele” salvării patrimoniului, recuperând obiectele (căci cei nepricepuţi aruncă, adesea, bunuri de valoare), restaurându-le şi restituindu-le circuitului cultural. Sprijiniţi de cadre universitare şi de specialiştii de la Complexul Naţional Muzeal ASTRA, studenţii au restaurat icoane şi cruci de mână din secolele XVIII – XIX, pieptare, ceramică, un opreg din bănuţi, o ladă de zestre, o ladă de dulgher din Brădeni din secolul al XVI-lea, un butoiaş de transportat sare şi alte obiecte aduse din 23 de colecţii particulare răspândite în toată ţara, din Bucovina până în Munţii Banatului, din Galaţi, până în Bihor. Expoziţia va prezenta obiectele restaurate, însoţindu-le de fişe şi fotografii selectate din documentaţia de restaurare, de mare interes pentru cei dornici să vadă cum lupta împotriva urmelor timpului salvează ce mai poate fi salvat şi chiar recuperează o parte din frumuseţea de odinioară a obiectelor.

Expoziţia va fi deschisă până în 7 octombrie, la Şcoala Satului, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00 (luni este închis).

Expoziţia este curatoriată de Eugen Vaida, preşedintele RECOMESPAR.


Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti Fm, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, BucurestiFM, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, www.LiterNet.ro, Hot News, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, www.comunicatedepresa.ro, Media IQ

Niciun comentariu: