vineri, 15 mai 2009

Fă-ți loc în București cu capul, nu cu coatele.

Pieţele publice şi trotuarele sunt pline de maşini, tot mai mult spaţiu public este pierdut în favoarea spaţiului privat, nu avem locuri unde să ne întâlnim şi să ne relaxăm în drum spre serviciu sau în pauza de masă. În loc să fie primitor şi plăcut, oraşul ne sufocă şi ne enervează. Deciziile privind dezvoltarea urbană sunt luate de profesionişti şi de administraţiile publice locale, iar bucureştenii sunt aproape întotdeauna ultimii care află ce se întâmplă cu spaţiul unde trăiesc, “casa lor”.

Noi considerăm, însă, că Bucureştiul nu aparţine arhitecţilor şi politicienilor ci locuitorilor săi. Cu prilejul Anualei de Arhitectură București 2009, igloomedia în parteneriat cu Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România lansează proiectul “Bucureştiul Posibil”. Timp de doua luni (mai-iulie), bucureştenii sunt invitați să contribuie propunerile lor creative pentru intervenții punctuale asupra unor spatii publice particulare. Ca orașul să îi reprezinte, este mai întâi necesar ca cetățenii Bucureștiului să se implice activ (nu numai re-activ) în dezvoltarea sa.

Vor fi acceptate orice soi de propuneri – de la schițe si desene la fotografii, povestiri și filme, orice ilustrează adecvat ideea. Propunerile locuitorilor vor fi colectate și comentate pe blogul de proiect www.bucurestiulposibil.ro


Cele mai interesante idei vor fi apoi date ca temă de proiectare arhitecţilor, urbaniştilor şi peisagiştilor, acestora din urma revenindu-le sarcina de a transpune în jargon profesional viziunea și dorințele bucureștenilor.

Niciun comentariu: