vineri, 15 iulie 2016

SoNoRo Conac concertează în Biserica Fortificată din Criț

SoNoRo Conac va concerta sâmbătă, 23 iulie, în Biserica Fortificată din Criț, județul Brașov. Evenimentul va începe la ora 17.00, iar accesul este liber.
Biserica Fortificată din Criț este una dintre puținele biserici fortificate din Transilvania a cărei orgă a fost recondiționată în totalitate acum 3 ani, de către Fundația Michael Schmidt. Aparte de acustica specială a acestui spațiu, arhitectura și istoria fascinantă a locului vor completa experiența artistică oferită publicului.
Programul muzical va cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, Zoltán Kodály, Jean Sibelius și Edward Elgar, în interpretarea lui Răzvan Popovici (violă), Jan-Erik Gustafsson (violoncel) și Erik Schumann (vioară).
Concertul va fi urmat de un cocktail, ce se va desfășura la , situată chiar în vecinatatea bisericii, casă care a primit numele preotului din satul Criț, Johannes Traugott Kraus, care a locuit aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Casa Kraus este reprezentativă pentru tradiția arhitectonică săsească, cu porți zidite și mobilier din lemn masiv pictat manual. Clădirea a fost reconstruită după planurile originale și reintrodusă în circuitul turistic sub formă de casă  de oaspeți.                                                                                                                                                                                                                                                                                         
Biserica Fortificată din Criț a fost construită în stil neogotic la începutul secolului al XIX-lea, pe locul unei alte biserici datând din 1270, anul primei atestări istorice a satului Criț. La interior, biserica cuprinde o sală încăpătoare, cu două travee și bolta în stil boemian, precum și obiecte de mobilier aparținând vechiului așezământ de cult, lăzi și grinzi datate cu anii 1666 și 1724, bănci pictate din anul 1793.

Accesul la concertele SoNoRo Conac și la cocktail se face în limita locurilor disponibile, iar rezervarile se pot efectua la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.  

Până la finalul verii, vor mai avea loc concerte SoNoRo Conac în următoarele clădiri de patrimoniu:
- Casa cu Blazoane, Chiojdu, județul Buzău (24 iulie 2016)
- Conacul Domniței Ralu, Chițorani, județul Prahova (25 iulie 2016)
- Biserica Fortificată, Ilieni, județul Covasna (29 iulie 2016)
- Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, județul Covasna (6 august 2016)

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro 


Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect - SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat o serie de 11 concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia,  Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara și Conacul Hodoni de lângă Timișoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Biserica Evanghelică din Herina, - Muzeul Național "George Enescu" din București, Catedrala Romano-Catolică / Alba-Iulia, Biserica fortificată / Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad, Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate - clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal - BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România.

Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea Orgii Bisericii din Criț, finanțarea filmului “Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp”, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, precum si proiecte umanitare in colaborare cu organizatii de renume.

Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale

Parteneri principali: Ordinul Arhitecților din România, Asociația Arché

Mașina oficială oferită de: BMW

Parteneri: Illy, Avincis, AQUA Carpatica, Centrul Cultural Castel Sâncrai din Sâncrai, Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, Muzeul de Artă din Craiova, Fundatia Michael Schmidt și Casa Kraus din Criț, Conacul Domniței Ralu din Chițorani, Biserica Fortificată din Ilieni, Casa de Oaspeți a Prințului de Wales din Valea Zălanului, Casa cu Blazoane din Chiojdu, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România din Cisnădioara,  Cetatea Făgăraș.

Parteneri media: România liberă, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Harper’s Bazaar , Marie Claire, Beau Monde, National Geographic, Forbes Life, HotNews, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Arhitext, The Art of Living, designist.ro, Bucharest Gentleman, Alist, Academia Cațavencu, Visuell.ro, The Institute.

Pentru acreditări și mai multe informații despre SoNoRo Conac:
Mihaela Mureșanu


Niciun comentariu: