București, 11 Martie 2016 – Recunoscut ca unul dintre cele mai ample evenimente din regiune, Trienala de Arhitectură East Centric revine în această toamnă cu a doua ediție având ca temă centrală «Drifting». Promotorul evenimentului – Fundația Arhitext Design și juriul prezidat de teoreticianul în arhitectură Alberto Pérez-Gómez, așteaptă înregistrările la open call-ul Concursului de eseuri Discursuri Critice (unul dintre principalele trei module ale trienalei) până pe 14 Martie a.c.
Concursul urmărește să evidențieze idei și formatori de opinie, să contureze concepte originale și provocatoare și, de asemeni, să promoveze exemplele de bună calitate în arhitectură. Concursul de eseuri își propune să stimuleze și să promoveze discursul critic în arhitectură ca o necesitate fundamentală pentru arhitectura de bună calitate și pentru deschiderea către și dialogul cu publicul larg. Acestea reprezintă, de altfel, elementele structurante ale întregii Trienale.
După înscrierea conceptului eseului prin
înregistrarea la open call până la data de 14 martie, participanții pot transmite eseurile complete până pe 20 aprilie.
Eseurile nominalizate vor fi prezentate de către autorii lor în cadrul Trienalei, oferindu-li-se astfel șansa de a-și expune și de a-și susține propriile idei în cadrul primei Trienale de Arhitectură din Europa Centrală și de Est, precum și de a interacționa cu oameni de cultură, arhitecți, critici de arhitectură etc. prezenți la eveniment. Participanții pot fi studenți, critici de artă sau arhitectură, profesori, filosofi, teoreticieni, sociologi, arhitecți, urbaniști, designeri cu aplecare către teorie etc., care pot realiza un eseu critic despre arhitectura țărilor din Europa Centrală și de Est* (o țară, mai multe țări sau întreaga regiune). Nu există restricții privind vârsta, formația profesională sau naționalitatea. Participanții trebuie să fie disponibili să participe la Trienala de Arhitectură East Centric pe 1 și 2 octombrie 2016 pentru a-și susține eseurile, în situația în care se află printre nominalizați.
*Albania, Austria, Belarus, Bosnia
Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehia, Cipru, Estonia, Germania,
Grecia, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru,
Polania, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria
Membri juriului:
Luigi Pintacuda – Italia (câștigătorul primei ediții a Trienalei)
Marko Sančanin – Croația
Arpad Zachi – România (directorul Trienalei)
Ana Maria Zahariade – România
Luigi Pintacuda – Italia (câștigătorul primei ediții a Trienalei)
Marko Sančanin – Croația
Arpad Zachi – România (directorul Trienalei)
Ana Maria Zahariade – România
Printre nominalizații și câștigătorii ediției anterioare a Concursului de eseuri Discursuri Critice din cadrul Trienalei de Arhitectură East Centric se numără profesori, studenți, critici de artă, curatori precum:
Tomislav Pavelić – Croația / Luigi Pintacuda – Italia / Armina Pilav – Bosnia
Herțegovina / Alina Hughes – Marea Britanie / Hans Ibelings – Olanda / Katalin Tánczos – România / Dániel Vass – România / Andreea Movilă – România / Ramona Novicov – România
Eseurile
lor au fost publicate într-un volum special, dedicat competiţiei.
Statement președinte juriu:
Arhitectura
operează astăzi într-o lume condusă de instrumentalitatea tehnică, cea care
şi-a multiplicat exponenţial posibilităţile de expresie formală. În timp ce
media celebrează noutatea perpetuă, şi arhitectura supusă unor complexe
geometrii de imagine ignoră în general relaţia vitală a clădirilor cu locurile
şi valorile culturale. În absenţa reflectării unor asemenea valori, arhitectura
apare ca solipsistă şi auto-referenţială: o formă de virtuozitate de interes
numai pentru cei iniţiaţi. De aceea, cuvântul discursiv, ca formă a gândirii şi
scrierii critice, ce pune mai degrabă întrebarea de ce? decât cum?, este astfel
crucial în prezent pentru o practică semnificativă a arhitecturii. Aceasta nu
este pur şi simplu o teorie ca metodologie, în vechiul sens, ci o reală
filosofie a arhitecturii în tradiţia filosofiei practice a lui Aristotel, una
care afirmă importanţa istoriei, şi care decurge din problematica, valorile şi
obiceiurile care configurează mediul social.
Alberto Pérez-Gómez s-a născut în 1949
în Mexic. A absolvit Institutul Politehnic din Mexic ca inginer și arhitect și
a urmat cursuri de istoria și teoria arhitecturii la Universitatea din Essex,
unde a obținut doctoratul în 1979. În 1984 a câștigat premiul Alice Davis
Hitchcock pentru cartea sa Architecture and the Crisis of Modern Science. A
predat și a ținut conferințe la diferite școli de arhitectură din lume și a
fost directorul Școlii de Arhitectură din cadrul Universității Carleton între
anii 1983 și 1986. În prezent, este directorul programului de Istoria și Teoria
arhitecturii la Universitatea McGill din Canada, unde este profesor de istoria
și teoria arhitecturii, cu titlul Saidye Rosner Bronfman Proffesor. El
este cunoscut ca un important teoretician al arhitecturii și un promotor al
abordării fenomenologice în arhitectură. Împreună cu Stephen Parcell, este
editorul seriei de cărți CHORA: Intervals in the Philosophy of Architecture. A publicat poezie în limba spaniolă.
Premii și recunoașteri:
Nominalizații
vor primi premii în valoare totală de 2500 euro.
Câștigătorul va primi de asemeni un premiu de 1000 euro.
Toate eseurile selectate vor fi publicate în catalogul Trienalei.
Câștigătorul va primi de asemeni un premiu de 1000 euro.
Toate eseurile selectate vor fi publicate în catalogul Trienalei.
Termenul
limită pentru înscriere este 14 martie.
Mai
multe informații sunt disponibile pe www.east-centricarch.eu/triennale/open-call.
Trienala de Arhitectură East Centric este un proiect cultural necesar, menit să deschidă porțile pentru o colaborare cât mai strânsă între arhitecţii, teoreticienii, istoricii şi criticii de arhitectură din Europa Centrală şi de Est şi cei din întreaga lume, cu scopul prezentării și reprezentării lor publicului specializat și general. Trienala de Arhitectură East Centric susține și promovează discursul critic atât al practicienilor cât și al teoreticienilor, criticilor și istoricilor de arhitectură. Diferitele formate de acțiuni din cadrul Trienalei (expoziții, conferințe, dezbateri, competiții) conturează imaginea de ansamblu asupra multitudinii de discursuri existente în spațiul central-est european, discursuri particulare, dar cu elemente comune, care trebuie cunoscute pentru încurajarea creșterii calității arhitecturii din regiune.
Trienala de Arhitectură East Centric este un proiect cultural necesar, menit să deschidă porțile pentru o colaborare cât mai strânsă între arhitecţii, teoreticienii, istoricii şi criticii de arhitectură din Europa Centrală şi de Est şi cei din întreaga lume, cu scopul prezentării și reprezentării lor publicului specializat și general. Trienala de Arhitectură East Centric susține și promovează discursul critic atât al practicienilor cât și al teoreticienilor, criticilor și istoricilor de arhitectură. Diferitele formate de acțiuni din cadrul Trienalei (expoziții, conferințe, dezbateri, competiții) conturează imaginea de ansamblu asupra multitudinii de discursuri existente în spațiul central-est european, discursuri particulare, dar cu elemente comune, care trebuie cunoscute pentru încurajarea creșterii calității arhitecturii din regiune.
Trienala
de Arhitectură East Centric este structurată în trei module: Drifting
Architecture (expoziție tematică de proiecte), Discursuri critice (concurs
de eseuri), Premiile Arhitext East Centric (concurs de proiecte),
însoţite de proiectul Agora Experiments (expoziție multimedia și
workshop organizat în baza unui concurs internațional de idei).
Trienala
de Arhitectură East Centric 2016 este organizată de Fundația Arhitext design
– promotor și producător, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România
– partener strategic principal şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism
„Ion Mincu” - partener strategic.
Hashtag:
#ECATriennale2016
Contact:
ecatriennale@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu