Asociația Da’DeCe invită copiii și familiile cu copii mici la două dintre atelierele
noastre de succes, îmbrăcate în haine noi. Credem că începutul de an este numai
bun pentru a ne forma obiceiuri sănătoase: a pune sub semnul întrebării
lucrurile din jur sau a căuta cele mai potrivite întrebări și a
privi cu bucurie spre natură sunt obiceiuri bune de avut tot anul. Pe acestea
vi le propunem în cadrul Atelierelor de
filosofie pentru copii de la 4 la 8 ani și a
Atelierelor de ierburi pentru
familii cu copii de la 4 la 8 ani, desfășurate la sfârșit
de săptămână la Seneca Anticafe (str.
Arh Ion Mincu, nr. 1) un loc deosebit din București.
În plus, vă așteptăm și la un atelier special, numit
Povești din Japonia, în cadrul Serilor Totul despre mame, la sfârșitul
lunii ianuarie, în spațiul Librăriei Humanitas Cișmigiu.
1.
Atelierele de filosofie pentru copii, cu tema lunilor ianuarie și
februarie Ce mă face să fiu eu?
Datorită succesului pe care l-au avut atelierele de
filosofie pentru cei mici, lansate în premieră de Asociație
la sfârșitul anului trecut, desfășurate în primitorul spațiu Seneca Anticafe (str. Arh. Ion Mincu, nr
1), și mai ales datorită plăcerii de a participa la acestea, atât a noastră, cât
și a copiilor sau a părinților, atelierele se continuă și
anul acesta cu teme noi de discuție și
cu activități noi. Tema Ce mă face să fiu eu? are ca punct
de plecare un fragment din povestea Vrăjitorul din Oz de Frank Baum care
ne va face să reflectăm împreună la legătura dintre corp și
suflet, să ne întrebăm despre inimă și creier, să căutăm răspunsuri
la întrebări surprinzătoare sau să ne imaginăm noi întrebări despre a simți și a
gândi.
Programul de desfășurare:
- sâmbătă, 17
ianuarie 2015, ora 10:30 – pentru copii de 4-6 ani;
- sâmbătă, 24 ianuarie 2015, ora 10:30 – pentru
copii de 6-8 ani;
- sâmbătă, 14 februarie 2015, ora 10:30 – pentru
copii de 4-6 ani;
- sâmbătă, 21 februarie 2015, ora 10:30 – pentru
copii de 6-8 ani.
În cadrul acestui program, pornind de la o metodă creată
de profesorul american Thomas E. Wartenberg și
folosită cu succes în multe școli din lumea întreagă, Asociația Da’DeCe realizează un concept nou și
totodată adaptat nevoilor copiilor din România, care are drept scop dezvoltarea
abilităților de gândire critică și argumentativă. Seria de
întâlniri începută cu tema curajului, continuă acum cu tema legată de importanța
minții și sufletului, a legăturii dintre ele, cu o dezbatere despre ce ne definește
personalitatea și cum de rămânem aceleași
persoane chiar și după ce creștem și
ne schimbăm înfățișarea. Atelierele de filosofie
vor continua și lunile următoare, pentru care avem în pregătire teme noi
ce vin în întâmpinarea curiozității naturale a copiilor.
2. Ateliere de ierburi cu Iulia Iordan, autoarea cărții Călătorie
printre ierburi și
lumină
Deși ne aflăm în toiul iernii, Asociația Da’DeCe vă propune un atelier cald cu ierburi în nuanțe de verde crud. Atelierul se adresează întregii
familii care va fi antrenată în jocuri și activități având ca subiect lumea plantelor. Călătorie printre ierburi și
lumină, editată la Editura Cartea
copiilor în anul 2012, este o carte interactivă, având ca personaje o fetiță, un cățel și plante obișnuite întâlnite peste tot, cum sunt păpădia,
trifoiul, pătlagina etc. Personajele descoperă o lume de poveste chiar de sub
tălpile noastre prin intermediul jocurilor și a povestioarelor. Atelierele, susținute chiar de autoarea
cărții,
se doresc a fi o continuare a poveștii din carte prin integrarea întregii familii în
poveste. Copiii vor realiza pe parcursul activităților, împreună cu părinții, desene și un minierbar, iar la sfârșit vor primi în dar un săculeț cu semințe numai bune de plantat
în ghiveci sau în curte.
Programul de desfășurare:
- sâmbătă, 31 ianuarie 2015, ora 10:30 – pentru
familii cu copii de la 4 la 8 ani;
- sâmbătă, 28 februarie 2015, ora 10:30 – pentru
familii cu copii de la 4 la 8 ani.
3. Povești din Japonia, atelier susținut în cadrul Serilor
Totul despre mame, Librăria
Humanitas Cișmigiu
Povești
din Japonia este un program de educație creativă în stilul Da’DeCe, construit din poveste și
joc în jurul obiectelor japoneze aflate în Librăria Humanitas Cișmigiu.
Programul îmbină jocurile de descoperire cu cele senzoriale, elemente de
poveste și un atelier de creație prin care copiii vor
descoperi câte ceva din cultura japoneză.Vom răspunde și
vor răspunde mai ales cei mici la multe întrebări: Da’DeCe în Japonia se așează păpușile
în martie la geam? Da’DeCe sunt așa
de importante florile de cireș pentru japonezi? Da’DeCe se fac steagurile în formă de pește?
Și până la urmă: Da’DeCe Japonia?
Atelierul
se desfășoară în același timp cu conferința lui Gașpar
Gyorgy, Tehnici de mindfulness pentru o
relație caldă, sinceră și relaxată cu copiii noștri,
care are loc de la ora 18:30 în spațiul
Librăriei Humanitas Cișmigiu, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38.
Intrarea
atât la atelier, cât și la conferință, este gratuită, în limita
locurilor disponibile. Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți
un email la contact@totuldespremame.ro.
Mai
multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/povesti-din-japonia-la-serile-totul-despre-mame/
își propune dezvoltarea
creativității și încurajarea curiozității
naturale a copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură și
civilizație prin diverse activități de improvizație
artistică. Pentru oferta noastră completă de programe, vizitați-ne
pe www.asociatiadadece.ro, https://www.facebook.com/asociatiadadece sau pe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu