joi, 6 noiembrie 2014

International VELUX Award 2014 pentru studenții la arhitectură: Câștigătorii împărtășesc responsabilitatea la nivel mondial

O echipă formată din patru studenți de la Universitatea Tsinghua din Beijing, China, și-a revendicat premiul I cu proiectul “Light, Revitalization”, o explorare frumoasă și profundă a rolului luminii naturale în viața urbană.

“Pentru noi, lumina de mâine înseamnă accentuarea frumuseții spirituale a vieții. Nu am explorat doar modalități mai bune de utilizare a luminii în viitor. Am căutat și o nouă definiție a luminii. În proiectul nostru, lumina este o etapă, un stadiu, care ne conduce la o reinterpretare a valorilor adânci ale vieții de zi cu zi”, spune Du Dikang, 22 ani, student la Universitatea Tsinghua și lider al echipei câștigătoare.

Orașul Beijing este acum terenul de testare al noii arhitecturi. Echipa câștigătoare de la Universitatea Tsinghua a căutat aici acele valori care merită să fie conservate prin revitalizarea lor și reconectarea lor la viața modernă.

Juriul a apreciat proiectul pentru maturitatea sa și pentru prezentarea unei idei în întregime plauzibile și fezabile, care reinterpretează în noi moduri, vechi tradiții chineze. Proiectul demonstrează o înțelegere profundă a rolului luminii naturale din punct de vedere cultural și macrosocial.

Premiile II și III pentru responsabilitatea la nivel mondial

Juriul caracterizează proiectul câștigător al premiului II drept fantastic, deoarece îmbină aspecte science fiction cu elemente din viața reală într-o manieră matură, animând o zonă demilitarizată cu un nor artificial. Proiectul “Morning Glory Cloud” a fost creat de doi studenți de la Universitățile Hanyang și Hongik din Seoul, Coreea, și își are inspirația în imaginarea dispariției graniței dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Pe lângă cele 3 premii, juriul a acordat două mențiuni speciale pentru două echipe din China și șapte mențiuni de onoare pentru echipe din Canada, Italia, Danemarca, Bulgaria și China.
Toți câștigătorii premiilor și mențiunilor au fost aleși în unanimitate de către juriu.

Lumina naturală rămâne subiectul principal

Juriul salută faptul că multe proiecte primite în cadrul concursului International VELUX Award 2014 trec dincolo de parametrii de design și au o amprentă pozitivă din punctul de vedere al responsabilității sociale.

“Prin intermediul acestui concurs ne dorim să inspirăm studenții să lucreze cu lumina naturală și să realizeze că este mai mult decât o componentă de design. Suntem foarte mulțumiți să constatăm că proiectele câștigătoare și mențiunile acestei ediții sunt puternic ancorate în subiecte serioase cu care se confruntă omenirea, fapt ce demonstrează responsabilitate socială autentică”, spune Per Arnold Andersen, reprezentantul Grupului VELUX în juriu.

Mai multe informații despre câștigători, fotografii și proiecte sunt disponibile pe: iva.velux.com și press.velux.com.






Niciun comentariu: