luni, 8 septembrie 2014

Industria de mobilă din România se pregateşte de BIFE-SIM (10-14 septembrie, Romexpo)

Ediţia din acest an a târgului internaţional de mobilă, echipamente şi accesorii a atras participarea mai multor companii de prestigiu din ţări precum China, Danemarca, Germania, Italia, Republica Moldova, Polonia, Spania, Turcia şi Ucraina. Spectacolul de forme şi idei” este deschis publicului intre 10-14 septembrie 2014, la Centrul Expoziţional Romexpo

Crestere de 11,2% a exportului de mobila in primele 5 luni ale anului 2014!

„Realizată sub semnul inovaţiei, această manifestare va aduce numeroase premiere, constituindu-se într-un punct de atracţie atât pentru vizitatorii specialişti, cât şi pentru publicul larg. Ca prezenţă, actorii principali, firmele, în număr de 325 în acest moment, provin în principal din România, dar şi din Bulgaria, China, Danemarca, Germania, Italia, Republica Moldova, Polonia, Spania, Turcia şi Ucraina, iar suprafaţa de expunere totalizează peste 30.000 metri pătraţi. În ceea ce priveşte dinamica târgului, înregistrăm o creştere cu 10% atât a numărului de expozanţi, cât şi a suprafeţei expoziţionale ocupate. Dintre companiile participante este de menţionat faptul că 110 sunt producători români de mobilier”, a declarat Cătălin Trifu, director general ROMEXPO S.A.

 „Industria de mobilă este un domeniu în dezvoltare, care a reuşit să depăşească perioada de criză. Anul trecut, producţia industrială a crescut cu 10,1%, iar în primele 5 luni  ale acestui an a crescut cu 8,5%. A crescut în acelasi timp exportul, anul trecut cu 16,8%, anul acesta avem o creştere de 11,2%, calculată pe aceeaşi perioadă menţionată. Aş dori să menţionez că aceste cifre au fost înregistrate în condiţiile în care, cunoaşteţi foarte bine, sunt reale probleme pe pieţele externe şi mă refer aici în special la Rusia şi Ucraina”, a declarat Aurică Sereny, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).
         

Punctul de atracţie pentru studenţii facultăţilor de arte şi ai facultăţilor de specialitate din industria lemnului este adus şi în acest an de către Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România la BIFE-SIM 2014, şi anume Concursul Naţional de Design de Mobilier. Concursul se desfăşoară în două etape: de proiectare, iar cea de-a doua vizează produsul realizat. 

Astfel, pe 11 si 12 septembrie in Sala Iorga din Pavilionul C6, speakeri de renume vor schiţa design-ul în materie de grafică, media, mobilier, produs, afaceri, decoraţiuni şi multe altele. 

BIFE-SIM 2014 este organizat de Romexpo şi co-organizat de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România, Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi Euroexpo.

Pentru mai multe detalii accesaţi : www.bife-sim.ro.

Niciun comentariu: