Muzeul Naţional de Artă al României vă
invită joi, 25 septembrie, orele 18.00, la conferinţa cu tema Constantin
Brâncoveanu între tradiţia Bizanţului şi meandrele Barocului, susţinută de academicianul Răzvan Theodorescu, doctor în Ştiinţe Istorice, preşedintele
Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române şi membru al
Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Conferinţa face parte din programul Brâncoveanu@MNaR, care se derulează pe
întreg parcursul anului 2014 în Galeria de Artă Veche Românească, unde este
expusă cea mai reprezentativă, diversă şi bogată colecţie de obiecte de
patrimoniu provenind din ansamblurile monumentale ctitorite de Constantin
Brâncoveanu. Scopul programului este să readucă în atenţia participanţilor, prin intermediul unei serii de întâlniri cu publicul, diferite aspecte
culturale şi artistice ale epocii brâncoveneşti, reinterpretate din perspectivă
contemporană.
În seara conferinţei publicul va avea prilejul să admire în premieră una
dintre capodoperele picturii brâncoveneşti: icoana Deisis realizată la
sfârşitul secolului al XVII-lea de unul dintre pictorii ansamblului de la
Hurezi, zugravul Ioanichie.
Cu acest prilej, în sala dedicată artei brâncoveneşti din Galeria de
Artă Veche Românească, va fi expus un taler a
cărui inscripţie pune în lumină un episod al relaţiilor dintre Constantin
Brâncoveanu şi Imperiul Habsburgic. Talerul a fost dăruit Mănăstii Mărgineni de
către marele comis Şerban Catacuzino II, unul dintre colaboratorii importanţi
ai domnitorului. Acest obiect va rămâne în expunere până la finalul lunii
octombrie.
Pe durata
Anului Brâncoveanu, vizitatorii pot parcurge în Galeria de Artă Veche Românească un traseu special conceput de-a lungul celor zece săli de expunere. Lucrările
selectate, marcate vizual, oferă informaţii ce propun o recontextualizare a
artei brâncoveneşti în cadrul mult mai larg al culturii medievale din Ţările
Române.
Prof. univ. dr. Răzvan
Theodorescu a îmbrătişat o îndelungată carieră didactică şi s-a implicat activ în formarea academică a
doctoranzilor din cadrul Universităţii Naţionale de Arte
Bucureşti, susţinând cursuri precum: Istoria civilizaţiei europene, Istoria Artei vechi româneşti şi
Tipologia artei în Răsăritul creştin.
Cu o bogată activitate de cercetare la
Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, Răzvan Theodorescu a publicat numeroase cărţi
de istorie şi istoria artei, printre care: Bizanţul, Balcanii şi Occidentul
la începuturile culturii medievale româneşti (Secolele X-XIV) (Editura
Academiei Române, 1974), Civilizaţia românilor între medieval şi modern.
Orizontul imaginii (1550-1800) - 2 vol. (Editura Meridiane, Bucureşti,
1992), Românii şi Balcanicii în Civilizaţia sud-est europeană (Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1999). Totodată, este autorul a peste şase sute de
articole publicate în reviste prestigioase atât din ţară , cât şi din străinătate.
Tarif:
10 lei (preţ întreg)/pensionari: 5 lei/ elevi şi studenţi: 2,5 lei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu