_______________________________________________________
un program al Asociaţiei
“De-a arhitectura” in cadrul Romanian Design Week 17-26 mai 2003,
ediţia 1
ediţia 1
Aşa
cum bine stiţi 17-26 Mai este Romanian Design Week.
Oraşul este plin de expoziţii
si evenimente, locuri, mesaje şi obiecte frumoase.
De-a
arhitectura a organizat, cu această ocazie, un joc de vânătoare - Architecture Hunting, o activitate
pentru copii, la palatul Ştirbei, locul expoziţiei
centrale. Jocul s-a desfaşurat duminica
pe 19 mai. Copiii cu vârste între 5 şi
15 ani împreună, individual sau chiar ajutaţi
de părinţi cu planul în mâna, au vânat cele 7
indicii bine ascunse în expoziţie şi
în grădina palatului, descoperind astfel un cuvânt “cheie”. Ei au avut de
depistat penultima literă din numele Curatorului expoziţiei,
o literă dintr-un pătrat albastru, iniţiala
Studioului care a conceput un taburet, iniţiala
Biroului de arhitectură care a construit Casa K, o literă a fost găsită în
sobă, iar ultima era iniţiala florii galbene din grădină...
Cei care au descoperit cuvântul
cheie, au putut descuia lada comorilor şi
au plecat acasă nu numai cu un obiect din ea, dar şi
cu o amintire placută a unui “treasure hunting” de arhitectură.
Prin joc, ne-am propus ca micii
curioşi să se familiarizeze cu planul de arhitectură
al unei cladiri, respectiv Palatul Ştirbei,
să îi învătăm pe copii să se orienteze în spaţiu
plecând de la un plan/hartă, să afle noţiuni
şi idei noi legate de design, să aibă o experienţă
pozitivă asociată cu design-ul.
Echipa Romanian Design Week a ajutat
copiii să se orienteze printre exponatele de design, arhitectură, advertising,
modă şi fotografie... Mulţumim!
Mai multe
despre RDW
Echipa de-a arhitectura
___________________________________________________________________________________
Despre
De-a arhitectura
„De-a arhitectura” este
o asociaţie care își
propune dezvoltarea și
promovarea educației de arhitectură și
mediu construit, prin predarea în școli de stat și
private a cursurilor de arhitectură
pentru copii. Asociaţia a
fost creată de arhitecţi români:
Mina Sava, Vera Marin, Eliza Yokina, Corina Croitoru, Claudia Pamfil și Miruna Grigorescu. Împreună cu
Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România şi în
parteneriat cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele
Educaţiei din Universitatea
Bucureşti, Asociaţia de-a arhitectura a dezvoltat un program
cultural care include un program educaţional
numit „de-a
arhitectura în
oraşul meu”. Acesta
este un curs de cunoştiinţe de arhitectură şi mediu construit pentru
clasa a IV-a, ce poate fi utilizat pentru materia opţională. În prezent, în primul său an, programul rulează ca curs pilot în 7 școli de stat și private din București, cu sprijinul
Inspectoratului Şcolar
al Municipiului Bucureşti. Pentru anul scolar viitor va fi implementat in 55 clase la nivel national.
Primele etape de dezvoltare a programului cultural fost finanţată din fondul Taxa de Timbru
de Arhitectură
acordată de
Ordinul Arhitecţilor
din România în urma concursurilor de
proiecte culturale. În
prezent asociaţia a
iniţiat
un proiect de strângere
de fonduri, numit “Creştem împreună un oraş”,
pentru extinderea programului educaţional la nivel naţional.
Parteneri media: Zeppelin,
Igloo, Arhiforum, Arhimania, Architravel, Spatiul Construit, Itsybitsy, Infinit
Edu, Roaba de Cultura, Copilul.ro, Qbebe, Roaba de cultură
___________________________________________________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu