miercuri, 27 martie 2013

Constructorul de case cu structură de lemn HoneyWood intră pe piața din România





27 martie 2013









După o experiență de peste 10 ani în țări precum Franța, Italia, Olanda, Belgia, Elveția sau Norvegia, HoneyWood aduce în România standardele de calitate occidentale în construcția caselor cu structură de lemn.
„Am luat hotărârea să intrăm pe piața din România pentru că și clienții de la noi din țară au început să caute soluții economice, eficiente și ecologice atunci când vor să își construiască o locuință. Casele pe structură de lemn oferă astfel de soluții, iar casele HoneyWood asigură garanția calității la standarde occidentale. Această garanție este atestată de cele mai importante certificări internaționale pe care le-am obținut în ultimii ani, cum sunt Qualité Assurances Maisons Bois acordată de către Construction Auditing Services din Franța și Forest Management Certification obţinută de la Forest Stewardship Council”, a declarat Răzvan Cazacu, fondatorul HoneyWood.
În cadrul conferinței de lansare a HoneyWood, organizată miercuri, 27 martie, la București, Răzvan Cazacu a vorbit despre avantajele caselor cu structură de lemn - izolația termică superioară la o suprafață utilă mai mare datorită pereților mai subțiri, reducerea cu până la 75% a facturilor la energie, rezistența la cutremure de 9 grade Richter, timpul scurt de construcție și impactul redus asupra mediului înconjurător. Construcția unei case cu structură de lemn consumă mai puțină energie decât construcția cu beton și cărămidă, iar emisiile de substanțe poluante în procesul de construcție sunt cu până la 23% mai scăzute în cazul acestor case.
Fondatorul HoneyWood a insistat asupra importanței tratării lemnului folosit în procesul de construcție. „Noi aducem lemnul din Germania, din păduri unde se aplică o politică de împădurire controlată. Lemnul este uscat și tăiat exact la dimensiunile și la standardele dorite de noi și trimis în România. Pereții sunt asamblați în fabrica noastră de la Moinești, în condiții de temperatură și umiditate strict controlate, pe baza unor programe computerizate de ultimă generație din Germania, Franța și Anglia. În acest fel încercăm să reducem la minim perioada pe care materialul de construcție o petrece afară, pe șantier. Și, astfel, obținem un timp de construcție foarte scurt”, a explicat Răzvan Cazacu.
În prezent, HoneyWood are o fabrică de 2 hectare la Moinești, în județul Bacău, unde lucrează 50 de angajați. Capacitatea de producție a fabricii este de o casă pe săptămână - 50 de case pe an - iar planurile HoneyWood prevăd dublarea capacității de producție în următorii trei ani. Pentru 2013, HoneyWood își propune să atingă o cifră de afaceri de 2,5 milioane euro.

###

HoneyWood (www.honeywood.ro) este un constructor român de case cu structură de lemn, cu o experiență de peste 10 ani în țări din Europa de Vest. Din martie 2013, HoneyWood construiește case de lemn și în România.
Casele HoneyWood sunt eficiente, durabile, prietenoase cu mediul înconjurător și au avantajul de a putea fi construite foarte repede, în comparație cu o locuință construită din materiale convenționale, ca betonul sau cărămida. Lemnul pe care HoneyWood îl folosește la construcția caselor este achiziționat din Germania, prelucrat și tratat în conformitate cu cele mai importante certificări internaționale.
-          Qualité Assurances Maisons Bois acordată de către Construction Auditing Services (Europe) Ltd. – în urma auditului efectuat, HoneyWood a primit asigurarea decenală fără de care nu se poate construi în Franța.
-          Forest Management Certification oferită de către Forest Stewardship Council (FSC) - acordă certificate anumitor constructori care folosesc lemnul doar din păduri unde se aplică o politică de împădurire controlată. HoneyWood achiziționează lemn de la un furnizor german care poate oferi acest certificat, la cerere, pentru fiecare proiect în parte.
-          Marcajul CE - HoneyWood a fost prima companie de profil care a obținut certificarea pentru aplicarea marcajului CE în România.

Niciun comentariu: