Muzeul
de Artă din Timişoara găzduieşte în perioada 2 noiembrie – 30 noiembrie 2012 expoziţia de arhitectură
HORIA CREANGĂ - Crezul simplităţii. Expoziţia, organizată de
Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Timişoara, având ca partener
compania Tassullo, reprezintă o călătorie în timp, în viaţa unuia dintre cei
mai importanţi arhitecţi români moderni.
Horia
Creangă (1892-1943), nepotul lui Ion
Creangă, a fost un creator autentic, un artist şi un aspirant al formelor
simple, elementare, care schiţau în viziunea sa viitorul arhitecturii : “Arta
aceasta va răspunde iar gustului superior şi aristocrat al liniilor simple –
subtile şi albe încercări de reprezentare a infinitului.“
Într-o carieră profesională de numai 16 ani,
Creangă – absolvent al Şcolii de Arhitectură din Bucureşti şi al Institutului
de Arte Frumoase din Paris – a realizat o operă remercabilă abordând cu
profesionalism exemplar programe
variate: locuinţe, clădiri social-culturale, arhitectură industrială.
Curatorul expoziţiei, arh. Miliţa
Sion, doreşte să înfăţişeze sugestiv opera lui
Creangă, o prezenţă unică în arhitectura anilor 1930-1940 în Romania. Expoziţia
de la Timişoara prezintă proiecte de arhitectură, fotografii de epocă şi
actuale ale clădirilor concepute de Horia Creangă, precum şi desene originale. Demersul
expoziţional nu are un caracter analitic, de studiu, ci mai degrabă
unul cinematografic. Este un scurt metraj, o succesiune de imagini ale
celor mai importante lucrări în ordine cronologică, lucrări care evidenţiază
stilul său - caracterizat prin concizie, puritate, economie de mijloace,
frumuseţe - ca expresie a măsurii şi echilibrului.
Partenerii media ai acestui eveniment sunt: Arhitectura, Arhitext, ArhiForum, De-Arhitectura, Igloo, Zeppelin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu