În luna noiembrie, Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o călătorie în Estul şi Vestul Europei, pentru a descoperi cultura şi arta bretonă faţă în faţă cu modernismul în Balcani.
Vizitatorii pot beneficia de un bilet combinat, în valoare de 10 lei pentru cele două expoziţii temporare: Ipostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940 şi Călătorie în Bretania. Biletul este valabil în perioada 11 - 29 noiembrie 2009.
Cele două proiecte propun vizitatorilor ilustrarea dialogului Est-Vest, prin preluarea şi interpretarea unor influenţe de natură tematică sau conceptuală în spaţiul Europei centrale şi răsăritene. Lucrările pictorilor români sunt alăturate în mod sugestiv celor semnate de artişti francezi, bulgari şi greci, articulând similarităţi între spaţiul estic şi cel vestic.
Expoziţia “Călătorie în Bretania” aduce în atenţia publicului lumea bretonă ca subiect al creaţiei pictorilor români şi francezi. Tradiţiile orale, credinţele populare şi pitorescul peisajului breton au inspirat nu numai creaţiile artiştilor francezi, dar şi pe cele ale pictorilor români care au călătorit prin ţinuturile Bretaniei.
În cadrul expoziţiei Ipostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940, vizitatorii se pot familiariza cu modul în care diverse curente – simbolism, post-impresionism, cubism, futurism, expresionism, suprarealism, abstracţionism - au fost preluate şi particularizate în Bulgaria, Grecia şi România, în raport cu centrele artistice din vestul Europei.
Cele două expoziţii sunt realizate în parteneriat cu operatori culturali din Franţa, Grecia şi Bulgaria: Muzeul Departamental Breton din Quimper, Fundaţia B&M Theocharakis din Atena şi Galeria Naţională din Sofia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu