Vernisaj Luni 6 iulie | 20h00
H'art Gallery
Str. Mihai Eminescu nr.105-107
Nebunie si inteligenta
Ocupatia unui pictor este fie demiurgica fie este simpla gesticulatie de saltimbanc.
Imaginati-va: va aflati in fata unui dreptunghi alb si din materii colorate trebuie sa transformati acea absenta intr-o prezenta vizibila care sa comunice ceva.
E un gest de o vanitate absoluta, intr-un fel acesta este pacatul artistului, paranoia face parte din job description. E un pacat luciferic care este penalizat în toate culturile. La vechii greci era denumit hybris, in context crestin este trufie, budismul gaseste ca orice atasament fata de realitate te indeparteaza de o posibila iluminare. Pe scurt, pictorul este din start pe o cale gresita. Cum poti scapa din acest cerc de foc? Pai singurul raspuns pe care eu il intuiesc este urmatorul: scapi fie prin nebunie fie prin inteligenta. Prima cale este acea a celebrului artist si urechea lui. Pictura devine terapie, disperare care te echilibreaza temporar dupa care iti consuma sufletul, inima, organele, creierul si, in cele din urma, viata. Exista totusi si varianta pictorului foarte inteligent care prin combinatii succesive de experimente si strategii de abordare a luptei reuseste sa infatiseze intregul combat al pictorului cu vidul. E mai putin dramatism insa mai multa claritate a demersului. Pictorul inteligent ne prezinta graficul luptei artistului cu lumea. E un fel de implicare partiala, artistul face cu ochiul publicului, e mai mult un prezentator decit un traitor al procesului.
Anca Muresan este un exemplu hibrid. Expozitia de fata nu poate fi inteleasa fara ca receptorul sa stie de proiectul ei precedent. O sugestie ajutatoare este primul tablou aflat pe un perete gri. E o pictura obsedata de centralitate, un horror vacui dezlantuit. E o incercare de structurare prin aglomerare cromatica, fiecare centimetru patrat de pinza mustind de informatie.
Acest tip de pictura obsedanta incearca sa anuleze dreptunghiul alb, e un Proteu care devine osatura si carne prin asiduitate si consum psihic.
Ei bine, lucrarile din expozitia „Pina la urma zilelor” procedeaza invers. E un demers logic care dilueaza structura imaginii.
E o dilutie a zilelor, a realitatii si memoriei. Lucrarile Ancai devin fantome ale unei realitati pierdute, niste madlene \ care circumscriu un vid. E o revenire treptata la dreptunghiul alb initial. E o detensionare a necesitatii formei, o dilutie asumata si impacata.
Acum la Bucuresti e vara si cald iar lucrarile Ancai par a fi picturi de vacanta.
Nu va amagiti: in spatele aparentelor galante din picturile ei eu aud suflarea alba a doamnei cu coasa.
Dan Popescu
event@hartgallery.ro
H’ART GALLERY
Str. Mihai Eminescu nr. 105-107
http://www.hartgallery.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu