Procesul de închiriere a spaţiilor din cadrul centrului comercial Armonia Satu Mare dezvoltat de compania RED este în plină expansiune. De curând, RED şi grupul Bricostore au semnat contractul de închiriere pentru un magazin de bricolaj în suprafaţă de 9.370 mp în cadrul proiectului Armonia Satu Mare, programat pentru inaugurare în trimestrul al patrulea din 2009.
Alături de hipermarketul Carrefour, cu o suprafaţă închiriată de 13.100 mp, acesta constituie astfel a doua ancoră a galeriei comerciale, alcătuită în prezent din 80 de magazine.
Grupul francez Bricostore este parte a companiei Bresson, creată cu mai mult de 150 de ani în urmă, având încă de la început comerţul cu amănuntul ca obiect de activitate. Prezenţi pe piaţa din România încă din anul 2002, Bricostore vine în întâmpinarea dorinţelor clienţilor cu cele mai potrivite produse, idei şi servicii pentru renovarea, construirea şi amenajarea casei şi a grădinii. Retailerul pune la dispoziţia cumpărătorilor săi peste 40.000 de produse pentru construcţia, renovarea şi amenajarea locuinţei, printre acestea - cele mai noi tehnologii şi materiale de construcţii, o gamă largă de articole sanitare, unelte şi scule, feronerie, vopsele, produse electrice, produse din lemn, decoraţiuni interioare, plante şi mobilier de grădină.
În Satu Mare, Bricostore vine să suplinească apetenţa crescândă pentru produsele de bricolaj, poziţionându-se ca un redutabil competitor al singurului provider de până acum din zonă, Praktiker. Bricostore continuă astfel prin proiectul de la Satu Mare expansiunea susţinută pe piaţa din România, la această dată retailerul francez având 13 unităţi deschise în toate regiunile ţării şi încă 3 noi magazine în construcţie ce vor satisface clienţii începând din a doua jumătate a anului 2009.
Amplasat pe un teren cu o suprafaţă de 163.530 mp, proiectul Armonia va oferi sătmărenilor acces rapid la produse şi servicii moderne şi posibilitatea de a face cumpărături într-o atmosferă elegantă, distinsă. Vizitatorii vor descoperi aici cele mai actuale magazine de îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice, parfumerie şi accesorii şi vor savura binemeritate momente de relaxare în librăriile, restaurantele ori cafenelele din zona de food-court.
Armonia Satu Mare îşi propune să îmbine mărci naţionale şi internaţionale de prestigiu cu magazine locale de tradiţie, dorind să păstreze într-un spaţiu de cumpărături inovator şi totodată familiar spiritul comercial specific regiunii. Cum centrul comercial va găzdui atât bănci cât şi diverşi operatori de telefonie mobilă, problemele administrative îşi găsesc şi ele rezolvarea la Armonia, fie că e vorba de plata facturilor de telefon sau de cele de utilităţi. În cadrul centrului sunt prevăzute de asemenea 1.625 de locuri de parcare şi o suprafaţă adiţională de 12.000 mp destinată dezvoltării sale ulterioare.
Acţionarii principali ai companiei RED sunt fondurile de investiţii Warburg Pincus din Statele Unite ale Americii şi GED Group din Spania. Warburg Pincus este un jucător important pe piaţa fondurilor de investiţii încă din 1971. Compania operează un fond de aproximativ 12,4 miliarde de dolari, şi încă 7,2 miliarde de dolari sunt disponibili pentru a fi investiţi. GED este un fond independent de investiţii ce activează în peninsula Iberică şi în sud-estul Europei. Grupul controlează fonduri ce depăşesc 350 de milioane de euro, direcţionându-şi investiţiile în Europa centrală şi de est.
RED a investit 700 de milioane de euro în dezvoltarea unor proiecte de retail constând în centre şi complexe comerciale, precum şi în parcuri de retail. Printre proiectele de retail ale grupului se numără Centrele Comerciale Armonia (Arad, Brăila, Satu Mare), Armonia Mall Giurgiu, Centrele Comerciale Cadran (Slobozia, Huşi, Miercurea Ciuc şi Marghita), precum şi complexele comerciale şi de afaceri World Trade Center Constanţa şi Radius Shopping Business & Arts Baia Mare.
Prin proiectele sale, RED contribuie la revitalizarea zonelor industriale ale oraşelor şi reintegrarea lor armonioasă şi funcţională în peisajul urban. Proiectele dezvoltate în aceste zone îşi propun să răspundă cât mai bine tendinţei de modernizare a stilului de viaţă al comunităţii.
De asemenea, RED joacă un rol important şi în extinderea graniţelor urbane, fructificând potenţialul de dezvoltare al unor zone limitrofe, prin crearea de noi poli de dezvoltare şi prin materializarea unor proiecte durabile, ce dau calitate vieţii.
În toate activităţile sale, compania ia în considerare specificul zonei, dezvoltând astfel proiecte în care impactul pe termen lung asupra vieţii oraşelor este un factor esenţial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu