În 21. Noiembrie 2008 s-au închis porţile expoziţiei internaţionale RENEXPO® South-East-Europe 2008, împreună cu congresele din Bucureşti, întrecând aşteptările.
„Cu 1400 vizitatori din domeniu am obţinut un mare success! - declară mulţumită Avena Gall-Tamas, directoarea REECO RO Expoziţii S.R.L. care a organizat expoziţia, cu privire la reuşita premierii târgului RENEXPO® South-East-Europe 2008 din 19. pâna în 21. Noiembrie 2008 din Bucureşti.
La ceremonia de deschiderea oficială au fost prezenţi pe lângă numeroase personalităţi proeminente cum ar fi Mariana Radu, Director General Adjunct al Direcţiei Generale Implementare Politici Agricole, Tudor Constantinescu, Preşedintele Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei şi Iulian Iancu, Preşedinte al Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, au fost prezenţi numeroşi reprezentanţi ai presei scrise, precum şi 2 reprezentaţi ai radioului şi 5 televiziuni.
Turul cu presa, ce a avut loc după deschiderea festivă, a fost unul foarte folositor. Grupul condus de Avena Gall-Tamas a trecut pe lângă standurile firmelor AGIMUS GmbH, ProBioPol-Consortium, TEGOLA ROMANIA SRL, Bioterpena System Ltd., Dinamic 99 Agro S.R.L şi VORNADO ENERGIE SRL.
În prima zi al evenimentului au avut loc în paralel cu târg 2 conferinţe pe tema energiei solare şi eoliene. Participanţii ISPE, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice, au organizat, în colaborare cu REECO, Prima Conferinţă Internaţională - Energia eoliană în România, bucurându-se, în final, de o mulţime de propuneri foarte interesante. Primele două conferinţe au înregistrat un mare succes, având un număr de 270 participanţi, printre care se numără şi participanţi din Austria, Germania, Italia şi Suedia.
Şi a doua zi a adus noutăţi în România: a avut loc Prima conferinţă internaţională Bioenergia în Romînia. Cei 76 de participanţi din întreaga Românie şi din întreaga Europă s-au informat cu privire la viitorul pieţei energiei regenerabile în România şi aprovizionarea energetică pe baza biogazului, au aflat lucruri noi şi despre energia obţinută din lemn, deşeuri lemnoase asamblarea producţiei de peleţi. Deasemenea au fost prezentate proiecte şi inovţii, desmnând exemple pozitive în acest domeniu.
Pentru cele 5 congrese care au însoţit târgul au sosit peste 500 de participanţi din toată România precum şi din Germania, Italia, Austria, Suedia şi Japonia, pentru a face schimb de experienţă cu privire la tendinţele şi dezvoltările actuale. Puncte de referinţă ale programului de congres au fost evenimentele referitoare la Energia Eoliană, Solară, Bioenergie, Hidroenergie şi Energia obţinută din deşeuri.
Vizitatorii au avut ocazia să se informeze cu privire la viitorul alimentării cu energie regenerabilă şi la eficienţa energetică. Biogaz, Energia Lemnului, Energie Geotermală, Energie Solară, Hidroenergie precum si Eficienţă în construcţii şi renovări – spectrul larg de teme al târgului şi al congresului au impresionat vizitatori atît din domeniu cât şi consumatorii finali. Peste 50 de expozanţi au dat sfaturi şi informaţii despre tendinţele şi produsele de actualitate din domeniul de viitor al energiei regenerabile.
Cei 55 de expozanţi au fost foarte mulţumiţi de vizitatorii de specialitate şi s-au bucurat, în special, de numeroasele şi interesantele discuţii pe care le-au avut cu vizitatorii de specialitate ce le-au vizitat standurile.
În primăvara anului 2009, între 26. - 28.03.2009, evenimentul cu succes din Bucuresti va avea o continuare în târgul internaţional pentru Energii regenerative şi Eficienţă energetică ENREG ENERGIA REGENERABILA®, din Arad. „Oraşul Arad nu este doar sediul echipei româneşti REECO, ci şi deţinătorul celui de-al treilea mare centru de târguri din România. Arad este şi o locaţie accesibilă, aflându-se în România aproape de Ungaria şi Serbia.” a declarat managerul proiectului Avena Gall-Tamas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu