Toamna
aduce programe noi şi
interesante din partea Asociaţiei Da’DeCe, adresate familiilor şi şcolilor, desfăşurate pe stradă, în cel mai prietenos spaţiu din Bucureşti (Seneca Anticafe) sau la sediul instituţiilor de învăţământ. Astfel, ne-am gândit că luna octombrie este cea mai
potrivită pentru o plimbare pe Calea Victoriei, pentru o poveste, pentru a
filosofa sau pentru a face ceva deosebit din hârtie.
Programe pentru familii:
·
Haideţi să descoperim împreună poveştile oraşului la Da’DeCe Calea Victoriei
Dacă vreţi să cunoaşteţi împreună cu noi
secretele câtorva dintre clădirile de pe cea mai importantă stradă a Bucureştiului, vă aşteptăm până pe 16
octombrie să ne plimbăm împreună pe Calea Victoriei. Evenimentele din cadrul
proiectului Da’DeCe Calea Victoriei se adresează copiilor de 8 – 12 ani şi se desfăşoară sub formă de întâlniri de
sfârşit de săptămână în perioada 15 septembrie – 16 octombrie 2015: în fiecare
vineri după-amiaza şi sâmbătă dimineaţa, câte 3 ore (dintre care o
oră traseul cultural pe Calea Victoriei), urmate de ateliere desfăşurate în spaţiul Biblio Lounge a Filialei Ion Creangă a
Bibliotecii Metropolitane (strada Christian
Tell, nr. 10).
Programele sunt susţinute de către membrii asociaţiilor Da’DeCe şi De-a arhitectura, iar participarea este gratuită.
Da’DeCe Calea Victoriei este un program finanţat de ARCUB prin programul cultural "Eşti Bucureşti" 2015.
Mai multe aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/dadece-calea-victoriei/
·
Ateliere
de creaţie la Minimest
Propunem în cadrul festivalului Minimest (http://www.animest.ro/minimest-2015.aspx) două ateliere de creaţie inspirate de filmele de scurtmetraj din cadrul
competiţiei. Astfel, sâmbătă,
10 octombrie şi duminică, 11
octombrie, începând cu ora 11.30, la Cinema Studio, copiii sunt invitaţi să creeze colaje cu personaje din filme, fiind inspiraţi de prietenie şi de călătorie ca teme care apar în filmele abia
vizionate. Accesul este gratuit, fără înscriere, în limita locurilor.
Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/minimest-2015/
·
Un nou Joc în verde!
Împreună cu prietenii de
la ArtelierD anunţăm cu bucurie spectacolul de teatru pentru familii cu
copii de 1-3 ani, Joc în verde, care se desfăşoară în zilele de duminică, 18 şi 25 octombrie, ora 18.00, la Diverta Piaţa Romană (Piaţa Romană, nr. 5, Bucureşti).
Nu doar natura, ci şi obiectele din grădină sunt pentru copil un prilej de
descoperire a lumii: prin sunete, forme, culori. Cu cât sunt mai simple şi mai naturale, cu atât lucrurile îndeamnă mai mult la
joc şi stimulează mai complex creativitatea,
mai ales primăvara, când cerul şi pământul vibrează, iar grădina înverzeşte. Cu gândul la înnoirea naturii şi la jocul copiilor, s-a creat un Joc în verde.
Spectacolul este regizat de Daniela Mişcov, iar interpreta unică, prietena jucăuşă a copiilor, este actriţa Ana Maria Caliţa.
Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/joc-in-verde/
·
De-a povestea, un nou atelier pentru copii
din 17 octombrie
De-a povestea este un nou tip de atelier de poveste pentru copiii
de la 2 la 6 ani şi porneşte de la textele unor poveşti vechi româneşti din culegerea Poveşti din calendar,
de Iulia Iordan, cu ilustraţii de Veronica Neacşu, în curs de apariţie la Editura Vellant. Programul se desfăşoară la Seneca
Anticafe, strada Arhitect Ion
Mincu, nr. 1, şi începe pe 17 octombrie.
Atelierele De-a povestea îi vor conduce
pe copii într-o lume de demult prin intermediul lecturii ludice şi participative. Povestea o vor spune deopotrivă
cuvintele şi mâinile pentru că de
fiecare dată lectura va fi pusă în scenă, fie prin intermediul explorărilor
senzoriale, a diverselor tehnici artistice sau chiar prin diverse tipuri de
teatru.
Volumul “Poveşti din calendar” este o culegere de douăzeci şi două de poveşti vechi româneşti selectate din culegeri de folclor de o deosebită
calitate etnografică, douăzeci şi două de texte vechi româneşti necunoscute publicului larg, prezentate într-un limbaj
simplu, dar fidel în acelaşi timp. Structura generală a culegerii este dată de
împărţirea pe luni, pornind
de la calendarul popular şi precedate de o introducere prin intermediul căreia
autorul cărţii îşi invită cititorii într-o lume aparte.
Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/de-a-povestea/
·
Noi ateliere
de filosofie pentru copiii de 6 – 10 ani, începând cu 31 octombrie
De când ne ştim, avem cu toţii multe întrebări, unele la care nu am găsit răspuns deşi am tot căutat. Haideţi la atelierele de filosofie să găsim şi mai multe! Să le întoarcem pe toate feţele şi să auzim ce fel de întrebări îşi pun cei din jur, să căutăm răspunsuri şi să vedem dacă întrebările noastre au sens şi ce fel de sens. Pentru că a te întreba înseamnă a
filosofa.
Atelierele
de filosofie au fost lansate cu un succes
neaşteptat în noiembrie 2014 şi au abordat teme precum curajul, sufletul, mintea sau cuvintele. Începând cu luna octombrie,
vă aşteptăm la Seneca Anticafe (strada Arhitect Ion Mincu, nr. 1, Bucureşti) unde vă
pregătim teme şi poveşti
noi. Fiecare atelier este alcătuit
dintr-o parte de poveste şi discuţii şi una de bricolaj, unde copiii inventează propriile poveşti, limbaje, cărţi pop-up, personaje etc.
Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/ateliere-de-filosofie-pentru-copii/
Programe pentru şcoli şi grădiniţe:
·
Poveşti din hârtie, atelierul de miercuri adresat claselor primare
Cum ar fi lumea fără hârtie? Cum ar fi viaţa ta fără obiectele tale din hârtie? Ce s-ar întâmpla cu
poveştile? Sunt întrebări pe care
ni le vom pune împreună la atelierul Poveşti din hârtie, începând cu luna octombrie, în fiecare miercuri dimineaţa de la ora 10, la Seneca Anticafe (strada
Arhitect Ion Mincu, nr. 1, Bucureşti), un loc frumos plin de poveşti, dar şi de alte lucruri folositoare pe care vă invităm să le
descoperim împreună. Poveşti din hârtie este un nou tip de atelier adresat claselor
primare din Bucureşti şi
împrejurimi şi are ca temă hârtia şi istoria ei, pe de o parte, şi responsabilitatea noastră faţă de mediu pe de altă parte.
Atelierul va îmbina povestea cu
bricolajul, copiii putând să asimileze
multe informaţii interesante într-un
mod ludic şi creativ.
Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/povesti-din-hartie/
·
Cursuri pentru grădiniţe şi şcoli
Vă propunem trei tipuri de cursuri ce se vor desfăşura de-a lungul anului şcolar, la sediul instituţiei de învăţământ (grădiniţă, şcoală, afterschool): Curs de istoria artei pentru copii; Ateliere de filosofie pentru copii; Lumea prin muzică şi artă.
Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/cursuri-pentru-gradinite/
îşi propune dezvoltarea creativităţii şi încurajarea curiozităţii naturale a copilului în raport cu obiecte
semnificative pentru cultură şi civilizaţie prin diverse activităţi de improvizaţie artistică. Pentru oferta noastră completă de programe,
vizitaţi-ne pe www.asociatiadadece.ro,
Finanţator program Da’DeCe Calea Victoriei:
Parteneri:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu