joi, 28 octombrie 2010

Holcim Awards pentru Construcţii Durabile: Competiţia fără limite privind tipul proiectelor înscrise

Pe calea către dezvoltarea durabilă, adoptarea unei viziuni sustenabile în construcţii reprezintă un pas esenţial şi implică reorientarea din punct de vedere economic, ecologic şi social a întregii comunităţi.

În prezent, 40-50% din materiile prime care există pe această Planetă sunt
utilizate pentru construcţii. Mai mult, clădirile consumă circa 30-40% din energia totală la nivel mondial şi sunt responsabile pentru 33% din totalul emisiilor CO2. De aceea, orice îmbunăţăţire adusă spaţiului construit – prin proiecte de dezvoltare durabilă – va conduce la transformări importante în viitor, in ceea ce priveşte consumul de energie şi ameliorarea emisiilor de CO2.

Conceptul de sustenabilitate în construcţii este pe cât de simplu, pe atât de puţin promovat pe piaţa românească. „Este foarte dificil de stabilit o descriere clară şi se poate vedea acest lucru din definiţiile date până acum acestui concept şi în faptul că nu există o viziune clară a ceea ce înseamnă sustenabilitatea în construcţii. Cred că şi în România acest concept din construcţii este tradus prin durabilitate, dar acesta este doar un element al sustenabilităţii, pentru că la fel de importante sunt şi salvarea resurselor, reducerea emisiilor de CO2 şi ajutarea generaţiilor care vor urma să aibă un mediu mai sănătos de viaţă”, a declarat Edward Schwarz, Directorul General al Fundaţiei Holcim pentru Construcţii Durabile.

Pentru a sprijini şi pentru a promova iniţiativele de construcţii durabile, Fundaţia Holcim organizează a 3-a ediţie a Holcim Awards for Sustainable Construction (Premiile Holcim pentru Construcţii Durabile), care oferă premii în valoare totală de 2 milioane de USD.

Competiţia este deschisă proiectelor de amenajare peisagistică, de dezvoltare urbană şi infrastructură, proiectelor de construire a unor imobile de birouri, a unor clădiri civile şi industriale, dar şi proiectelor ce valorifică – din perspectiva sustenabilităţii – materiale şi tehnologii pentru construcţii.

Nu există limite în ceea ce priveşte tipul proiectelor care sunt incluse în competitie, fie că este vorba de o amenajare peisagistică, de proiecte de dezvoltare urbană şi infrastructură, imobile de birouri, clădiri civile şi industriale sau materiale şi tehnologii pentru construcţii. „Orice tip de proiect poate fi înscris în această competiţie şi ulterior proiectele vor fi evaluate de juriu potrivit celor cinci criterii de departajare: evoluţie notabilă, performanţă ecologică, eficienţă economică, responsabilitate socială şi calitate arhitecturală. Aceste aspecte cheie ale construcţiilor durabile definesc – din perspectivă holistică – noţiunea de sustenabilitate urmărită şi promovată de Holcim Awards”, a explicat Schwarz.

Premiile Holcim pentru Construcţii Durabile caută soluţii interdisciplinare în domeniul construcţiilor sustenabile. Totodată, promovează abordările transnaţionale şi adaptările regionale ale proiectelor de dezvoltare durabilă. Printre proiectele câştigătoare la ediţia trecută a Holcim Awards se numără proiectul de „Dezvoltare contextuală a cartierului guvernamental”, Budapesta, Ungaria (Aur, Europa Holcim Award 2008); proiectul de „Amenajare temporară a unei suburbii”, Maribor, Slovenia (Argint, Europa, 2008) şi „Adăpostul alpin autonom Monte Rosa”, Elveţia (Bronz Europa, 2008).

„Dezvoltarea contextuală a cartierului guvernamental” din Budapesta (Aur, Europa, 2008) a însemnat atât construirea unui complex menit să adăpostească 11 ministere ale guvernului ungar, cât şi revitalizarea zonei urbane din vecinătate. Astfel, arhitectul Péter Janesch şi echipa sa au conceput şi au realizat designul unui sistem urban integrat, echilibrat şi funcţional.



O echipă de arhitecţi şi planificatori urbani spanioli a iniţiat „Amenajarea temporară a unei suburbii” din Maribor, Slovenia (Argint, Europa, 2008). Aceştia şi-au propus să transforme o zonă ce depozita grămezile de gunoi, aflată la periferia oraşului, într-un paradis natural.



Lângă Zermatt, pe culmile îngheţate ale Alpilor Elveţieni, a fost ridicat noul „Adăpost alpin autonom Monte Rosa” (Bronz, Europa, 2008). Proiectul – „o soluţie foarte inteligentă şi o clădire splendidă“ (Harry Gugger, Arhitect, Profesor la EPFL în Lausanne şi Preşedintele juriului european Holcim Awards 2008) – este rezultatul impresionant al unei echipe de studenţi conduse de Andrea Deplazes de la ETH Zurich. Proiectul implementează un consum redus de energie şi emisii scăzute de CO2, tehnologie inovatoare ce constituie un element cheie în abordarea construcţiilor durabile.



A 3-a ediţie a Premiilor Holcim Pentru Construcţii Durabile aşteaptă – acum – soluţiile valoroase şi pertinente ale specialiştilor români în domeniul construcţiilor sustenabile, subordonate nevoii de a construi durabil în beneficiul prezentului şi în perspectiva viitorului.

Prin participarea la Holcim Awards, specialiştii români au şansa de a deveni cunoscuţi în întreaga lume. Notorietatea, expunerea internaţională, cooperarea cu arhitecţi, ingineri şi urbanişti renumiţi, din domeniul construcţiilor sustenabile, câştigurile financiare substanţiale sunt beneficiile viitorilor câştigători ai unui premiu în competiţia Holcim Awards.

Înscrierile în concurs se pot face până în data de 23 martie 2011 pe site-ul oficial al competiţiei: www.holcimawards.org (numai în limba engleză).
Informaţii suplimentare se găsesc pe site-ul www.holcimawards.ro

2 comentarii:

Unknown spunea...

Wow! Thanks for posting this article because I got to know more about Romanian language. In return, I want you to visit this newest casinos virtuels..

Unknown spunea...

Good blog great to read roulette en ligne