miercuri, 30 iunie 2010
Bosch devine şi ’’mai verde’’ prin lansarea campaniei ’’Green living’’ – un concept de viaţă nou, eco şi trendy
>
Bucureşti, 30 iunie 2010 – Divizia de scule electrice a companiei Bosch anunţă lansarea unui nou concept de viaţă – ”Green living”. Prin această noţiune, Bosch vrea să promoveze un stil de viaţă ecologic, sănătos, care presupune întoarcerea la lucrurile simple din viaţă – un concept care câştigă din ce în ce mai mult teren şi în România. Astfel, Bosch organizează miercuri, 30 iunie, un curs de meşterit dedicat exclusiv clienţilor Bosch şi Dremel, în cadrul căruia le arată cum pot folosi uneltele electrice pentru a proteja natura, a face economii şi a petrece cât mai mult timp plăcut împreună cu cei dragi.
Scopul campaniei Bosch este de a arăta clienţilor săi că este păcat să se taie copacii, să se dea bani pe mobilă nouă, când se poate proteja mediul înconjurător, creându-se în acelaşi timp obiecte unicat şi economisindu-se bani. Astfel, Bosch şi Dremel pun la îndemâna clienţilor uneltele de care aceştia au nevoie pentru a transforma obiecte vechi din casă sau nişte banali buşteni, găsiţi în pădure, în mobilă, decoraţiuni, obiecte de design sau cadouri pentru prieteni. ”Green living este mai mult decât un concept eco, un trend al societăţii moderne - Green living este un mod de viaţă. Astfel, vrem să facem un îndemn, să ne întoarcem la natură, la lucrurile simple din viaţă - la tot ce este natural şi sănătos – fie că este vorba de materialele din care se prelucrează diverse obiecte din casă, fie că este vorba de timpul petrecut alături de cei dragi cât se confecţionează acele obiecte”, au explicat reprezentaţii Bosch. Mai mult, datorită tehnologiei litiu-ion, uneltele Bosch şi Dremel sunt prietenoase cu mediul înconjurător. Peste 20% dintre produsele Bosch se bazează pe acest tip de tehnologie fără fir, care presupune un consum de energie redus.
«A fi „eco” nu înseamnă doar să plantezi copaci sau să reciclezi hârtie. Cei cu adevărat îngrijoraţi de soarta planetei şi de viitorul copiilor lor sunt conştienţi, în tot ceea ce fac, de cantitatea de resurse naturale pe care le consumă şi se gândesc mereu dacă nu există o cale mai puţin costisitoare de a face acelaşi lucru. Fie că e vorba de mobilarea sau de redecorarea locuinţei, de alegerea următoarei destinaţii de vacanţă sau de opţiunile culinare, ei sunt mereu gata să refolosească, să reinventeze, să recreeze», a explicat Dragoş Bucurenci, Preşedintele Asociaţiei MaiMultVerde şi gazda evenimentului de lansare a campaniei ’’Green living’’.
Acest trend, foarte puternic în străinătate, începe să câştige teren şi în România.
Bosch urmăreşte şi iniţierea începătorilor în ”arta meşteritului” prin organizarea unui curs care arată clienţilor Bosch şi Dremel cum pot face economii prin recondiţionarea obiectelor vechi din locuinţă sau realizarea unor noi obiecte decorative sau de mobilier. Astfel, miercuri, 30 iunie 2010, între orele 16:00 – 20:00, firma germană organizează în Parcul Herăstrău un curs de meşterit ce se adresează exclusiv clienţilor Bosch şi Dremel. În cadrul cursului, specialiştii Bosch vor confecţiona alături de clienţi mai multe obiecte: scaune, rame foto şi vor decora arbuşti. Dimensiunile reduse ale uneltelor Bosch şi tehnologia bateriilor cu litiu-ion conferă o mobilitate foarte mare persoanelor care le utilizează, chiar dacă sunt începători.
În cadrul campaniei participă trei tipuri de unelte de meşterit: gama Bosch Verde, dedicată creării, decorării sau reparării diferitelor obiecte; uneltele Dremel, create special pentru obiectele meticuloase, cum ar fi bijuteriile, obiectele de design interior sau decoraţiunile, şi gama Bosch pentru grădină.
Gama Bosch Verde este special concepută pentru decorarea locuinţelor, permiţând activităţi variate - de la fixarea unui sertar, prinderea unei oglinzi pe perete, la vopsirea unui dulap sau crearea unui paravan. Astfel, se pot face economii considerabile prin recondiţionarea pieselor de mobilă vechi sau confecţionarea unora noi. Cu uneltele Dremel se poate lipi, inscripţiona, tăia şi perfora orice tip de materiale, de la sticlă, lemn, la metal şi ceramică, sau se pot aplica elemente decorative precum pietricele, scoici, mărgele din lemn, sticlă, plastic sau funde. Bosch are instrumente speciale de grădinărit, ce permit, de exemplu, sculptarea arbuştilor în diverse forme, curăţarea statuetelor şi a teraselor sau a balcoanelor.
Robert Bosch este unul dintre liderii globali în domeniul uneltelor electrice, echipamentelor auto, sistemelor de securitate, termotehnicii şi aparaturii electrocasnice.
Contact pentru jurnalişti: Eleni Sefel, tel: (021) 4057529
Grupul Bosch este, la nivel internaţional, cel mai important producǎtor în industria tehnicii pentru autovehicule, a tehnicii industriale, a bunurilor de consum şi tehnicii pentru clǎdiri. În anul 2009, cei aproximativ 270.000 de angajaţi au realizat o cifrǎ de afaceri de 38.2 miliarde de Euro. Grupul Bosch cuprinde compania Robert Bosch GmbH şi circa 300 de filiale şi reprezentanţe regionale în peste 60 de ţǎri, iar prin parteneriate, Bosch este prezent în alte 150 de ţări. Structura acestui concern mondial de dezvoltare, producţie şi distribuţie susţine politica de extindere continuǎ a Grupului. Bosch investeşte anual peste 3.5 miliarde de Euro pentru cercetare şi dezvoltare, înregistrând peste 3800 de patente la nivel mondial. Prin produsele şi serviciile oferite, Bosch urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii oferind soluţii fiabile şi inovative.
Concernul a fost înfiinţat la Stuttgart în 1886 de cǎtre Robert Bosch (1861 - 1942) sub numele de „Atelier de mecanicǎ finǎ şi electrotehnică”. Structura Robert Bosch GmbH asigurǎ independenţa financiarǎ, precum şi libertatea antreprenorialǎ a Grupului Bosch. Aceasta îi permite companiei sǎ facǎ investiţii pentru asigurarea viitorului sǎu, precum şi sǎ respecte responsabilitatea sa socialǎ. Capitalui social al Robert Bosch GmbH este deţinut în proporţie de 92% de cǎtre Fundaţia Robert Bosch. Funcţiile de conducere ale grupului sunt îndeplinite de Robert Bosch Industrietreuhand KG, care deţine şi majoritatea voturilor. Cealaltǎ parte este deţinutǎ de familia Bosch şi de Robert Bosch GmbH.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.bosch.com.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Craftsmen are insane
Trimiteți un comentariu