COGNOR, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse din oţel anunţă intrarea pe piaţa Europei Centrale. Decizia se bazează pe poziţia deţinută în prezent de un număr semnificativ de distribuitori, membri ai grupului ZŁOMREX: companii din cadrul Centrostal în Polonia, voestalpine Stahlhandel în Austria precum şi companii din alte şapte ţări din spaţiul CEE, inclusiv Romania. În plus, Grupul face cunoscută intenţia sa de a schimba numele cu care a fost prezent în întreaga regiune.
Grupul ZŁOMREX, una dintre cele mai dinamice entităţi de pe piaţa oţelului din Europa Centrală, trece în prezent printr-un proces de restructurare a modelului operaţional. Noua structură vizează dezvoltarea principalelor trei divizii specifice activităţii: reprocesarea metalelor (achiziţionarea de oţel şi metale neferoase), producţia propriu-zisă (în cadrul fabricilor de oţel din Polonia şi Croaţia) şi distribuţia de produse metalurgice. În cadrul noii configuraţii, COGNOR se va poziţiona iniţial ca un brand al diviziei de distribuţie, urmând să înglobeze în viitorul apropiat întreaga reţea de distribuitori la nivelul Europei Centrale.
Adresându-se pieţei din Europa Centrală şi de Est, COGNOR îşi va concentra eforturile în direcţia distribuţiei produselor metalurgice, dintre care amintim: profile normale şi economice, tabla laminată, oţel beton şi table speciale. Sfera de acoperire va include Austria, Polonia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, România, Slovacia şi Slovenia.
Piaţa românească reprezintă o oportunitate majoră pentru COGNOR. Valorificând potenţialul de creştere semnificativă a pieţei şi nivelul inferior al costurilor de producţie, divizia îşi propune impunerea pe piaţa locală. „Schimbarea va asigura devansarea competitorilor. Vom diversifica operaţiunile, vom realiza sinergii în zona de gestiune a costurilor şi a proceselor de logistică şi ne vom consolida poziţia pe piaţă; efectul ar trebui să se reflecte în rezultatele financiare (cifra de afaceri în creştere, rata de profit constantă). Luând în considerare profilul pieţei noastre şi cererea preconizată, ne vom concentra iniţial asupra tablelor normale şi speciale, profilelor normale şi economice. Credem că acest portofoliu de produse cu potenţial permanent de diversificare va pune bazele succesului companiei noastre în România”, a adăugat dl Cristian Paval.
www.cognor-stahlhandel.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu