luni, 23 iunie 2008

Labirintul lui Pan (El Laberinto del fauno, 2006, regia Guillermo del Toro)

Premii: Cea mai buna cinematografie, cel mai bun director artistic, cel mai bun makeup

Un basm e cu atât mai puternic cu cât oferă nu o variantă idealizată a realităţii, sau o evadare din realitate, ci o critică asumată si lucidă a ei. Labirintul lui Pan este cu atât mai fascinant cu cât realitatea – căreia i se oferă drept alternativă – este surprinsa în ce are ea mai condamnabil: anularea liberului arbitru, dictatura ca subordonare faţă de dorinţele absurde ale unei singure persoane.

Ca în Intruder in the Dust al lui Faulkner, salvarea vine de la un copil şi o femeie, fiinţe a căror sensibilitate le situează instinctiv împotriva războiului; copiii şi femeile nu au nevoie de vreo ideologie care să le justifice sentimentul înnăscut de oroare faţă de război.

La sfârşitul filmului fata se întoarce acasă (ea aparţine curţii regale a celor care au o imaginaţie vitala), supravieţuieşte în lumea pe care a inventat-o. Între scena de început a filmului şi cea finală, cu Ofelia întinsă pe pământ, se află basmul (lumea imaginată) combinat cu atrocităţile crimelor şi ale captivităţii Universul condus de general este construit ca o lume închisă în ea însăşi; nu degeaba regizorul a imaginat confruntarea dintre general şi fetiţă într-un labirint. Generalul în labirintul său… un labirint care ucide, care nu are decât drumuri înfundate ce nu pot duce nicăieri. Fetiţa însă are alt labirint: pentru ea labirintul lui Pan este o căutare, o iniţiere, o serie de alegeri; drumul Ofeliei prin labirint are darul de a prelungi viaţa în afara labirintului.

Ofelia nu acceptă supunerea oarbă, respingând-o şi în lumea fanteziei. În lumea pe care şi-a imaginat-o nu există loc pentru acţiuni oarbe şi confortabile. Filmul nu face nici o concesie tiraniei, nici în lumea reala şi nici în cea imaginară.

Cred că filmul acesta regenerează ideea de basm: eroul nu mai este un personaj ales, norocos, ci o fiinţă umană care, într-o lume oarbă, se lasă ghidată de curaj, curiozitate şi… luciditate.

Ioana Muntenescu

Niciun comentariu: