Un concert live nu e un furnizor de trairi revelatorii, de adevaruri existentiale. E o ocazie sa fii aproape de un artist care iti place, care te face fericit, care stie sa te puna pe ganduri cu sarm. Un concert live cu Byron e o ocazie sa asculti muzica romaneasca de foarte buna calitate, sa te lasi fermecat de vocea si flautul lui Dan Byron, de tobele vulcanice ale lui Cristi Matesan, bass-ul bine temperat al lui Gyegyay Szabolcs, chitara eleganta a lui Costin Oprea si de degetele magice ale lui Six Fingers.
De 1 decembrie la Clubul taranului roman nu am sarbatorit pompos ziua Romaniei, ci intim si cu bun gust un an de muzica semnata Byron. Dan Byron vorbeste despre lucruri esentiale (The essential piece si nu numai) dar nu declama pentru ca nu-i place dramatismul ieftin, conventional (nu degeaba piesa intitulata forbidden drama da si numele ultimului album). Muzica lui este o confesiune nuantata: nostalgica, furioasa, senzuala, uneori si cu influente de jazz (Far Away).
Byron, flautul fermecat& comp spun povesti, creeaza stari, induc o atmosfera. Versurile lui sunt complexe, fraza incarcata, tonul se pastreaza intim, atat in schimbarile furtunoase de ritm, cat si in solo-uri. Melodiile acumuleaza tensiune pana cand muzica izbucneste fara cuvinte, o repetitie de onomatopee melodioase, ca la improvizatiile cantaretilor de jazz. De obicei acesta e punctul culminant cantecului: publicul canta impreuna cu Byron sau vocalul lasa sala sa preia melodia. In astfel de clipe, cand toata lumea canta pentru ca stie melodia, iti dai seama cat de mult a crescut Byron intr-un an.
Concertul aniversar de la Clubul taranului roman a inceput la 10 seara, dupa ce sala s-a umplut de fani, cunoscuti si prieteni, muzicieni (printre ei l-am zarit si pe Alexandru Andries). Ne-am incalzit cu Losing Control, Forbidden drama, si fake Life pentru ca mai tarziu sa avem parte de un cover furtunos dupa Audioslave (Show me how to live) pe care toata lumea s-a dezlantuit.... continuare
Ioana Muntenescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu