Artist: Sophie Calle

Pentru a vorbi despre arta lui Sophie Calle avem nevoie de mai multe cuvinte, care sa defineasca mai multe feluri de arta, mai multe forme artistice: conceptual art, performance, video si fotografie (multi-media art), acestea ar fi o parte dintre ele. Artista porneste mai intai de la o idee, iar mijloacele prin care alege sa o puna in practica vin dupa aceea.

Cand vrea sa reflecteze asupra prezentei umane intr-un hotel, Sophie Calle fotografiaza camerele diferitor vizitatori si felul in care fiecare intra pentru scurt timp in posesia camerei sale. Rezulta o colectie de imagini (The Hotel, 1986) in care prezenta umana se traduce prin obiecte, detalii, gesturi, comportamente; particularul este descoperit in urma unui fel de ‘tras cu ochiul’ asupra unui spatiu privat: camera de hotel si insusirea ei de catre o persoana.

Cand vrea sa se vada din exterior, isi roaga mama sa angajeze un detective particular care sa o filmeze (The Shadow, 1981). Cat de jucata este realitatea lui Sophie Calle atunci cand se stie urmarita? Unde tragem linia intre regizor si actor, intre urmarit si urmaritor? (detectivul nu stie ca totul a fost planuit de cea pe urmele careia se afla).

Nu ne ascundem dupa deget: Nu poti exclude voyeurism-ul din arta lui Sophie Calle, unele lucrari ale ei facandu-te sa-ti pui intrebari despre limita dintre privat si public, intimitate, proprietate, prezenta.

Last Seen, 1991: aceasta a fost prima lucrare de Sophie Calle pe care am descoperit-o... pe internet. Este vorba despre o expozitie organizata de artista in urma unui furt de tablouri din Isabella Stewart Gardner Museum din Boston. In locul tablourilor disparute Sophie a pus descrieri/ comentarii/ amintiri despre acele tablourilor facute de diverse persoane: vizitatori ai muzeului, curatori, critici de arta, oameni obisnuiti, restauratori, studenti, etc.

Intre ramele conventionale de tablou nu se mai aflau tablourile propriu-zise, ci aceste marturii – in registre diferite – ale relatiei spectator (profesionist sau nu) – imagine. Unele texte erau descrieri ale tabloului disparut, altele erau analize estetice, altele anunturi de ziar, etc. Tabloul-lipsa era reconstruit prin ochii celui care l-a vazut.

Aceasta a fost Sophie Calle care m-a cucerit pe mine. Instalatia ei spunea un lucru simplu: ca tablourile dintr-o expozitie traiesc, supravietuiesc in mintea celor care le privesc/ le analizeaza/ se gandesc/ isi amintesc de ele.

Sophie Calle exploreaza limitele dintre viata si arta, dintre inexprimabil si expresiv. Opera ei te provoaca, te intriga, te nedumereste..... continuare

Ioana Muntenescu