Se apropie Conferința Națională Extraordinară a Ordinului Arhitecților din România, ce va avea loc pe 28 octombrie a.c., la Hotel Radisson Blu (Calea Victoriei, nr. 63-81, Sala Atlas), începând cu ora 9.00.
În cadrul conferinței vor fi supuse adoptării următoarele
documente, esențiale pentru ca organizația să își îndeplinească mai bine rolul:
- Regulamentul
de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România
- Regulamentul-cadru
privind înființarea, organizarea și funcționarea filialelor teritoriale ale
Ordinului Arhitecților din România
- Organizarea
aparatului administrativ al Ordinului Arhitecților din România
Aceste documente sunt rezultatul a 2 ani
de pregătire, în care au fost antrenate câteva sute de arhitecți, cu scopul de
a reforma
organizarea și activitatea Ordinului, astfel
încât acesta să fie cât mai aproape de nevoile concrete ale profesiei.
Credem că aceste modificări reprezintă un subiect de
interes pentru toți arhitecții, motiv pentru care Ordinul își dorește ca ele să
fie cât mai vizibile în media.
La acest link regăsiți o sinteză a procesului de
transformare a OAR, iar aici pot fi accesate documentele propuse spre
adoptare în Conferința Națională Extraordinară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu