marți, 4 octombrie 2016

Școlile viitorului – Educaţia de la instituţie la experienţă



Joi, 6 octombrie, 18:30 @MNAC Sala Dalles

O conferinţă în care se întâlnesc la un loc design, tehnologie, educaţie STEAM şi antreprenoriat. Un dialog între experienţe şi iniţiative româneşti şi suedeze. Invitaţii noştri sunt cei care transformă activ şcoala din instituţie într-o experienţă completă a învăţării, una care face ca un proces static şi greoi să devină dinamic, interactiv şi captivant.

* Fb event




 Ei sunt cei care anunţă şi dezbat viitorul educaţiei:

 Johan Wendt şi-a început cariera ca inginer, dar şi-a schimbat traiectoria spre antreprenoriat social în 2008, când a înfiinţat Mattecentrum. Organizaţia nonprofit oferă pregătire gratuită la matematică pentru sute de mii de elevi din Suedia, Danemarca şi Norvegia, fie online, fie în laboratoare locale de matematică.
Pentru iniţiativa sa, Johan a primit nenumărate premii, inclusiv cel de Antreprenorul anului, iar reviste prestigioase – Forbes şi The Guardian – îi promovează pe Johan şi Mattecentrum drept cele mai bune exemple de antreprenoriat social din Scandinavia.

Mattecentrum a fost doar începutul, urmându-i Kodcentrum – reţea de lecţii gratuite de codare şi, în 2015, Curly Bracket – platformă în care copiii învaţă gândire computaţională.

Bogdan Coman şi-a dat seama că îşi doreşte mai mult timp pentru a le putea răspunde copiilor săi la toate întrebările şi curiozităţile pe care le au, fie că e vorba de o temă de şcoală sau orice altă ghiduşie le trece prin cap. Aşa că a găsit o soluţie ingenioasă, care să stimuleze curiozitatea şi să transforme învăţarea într-o experienţă distractivă.
 
Woogie este soluţia căutărilor lui: un companion al copiilor, un roboţel inteligent care interacţionează cu cei mici şi nu doar că le răspunde la întrebări – orice fel de întrebări – dar poate purta şi conversaţii libere. Woogie devine mai inteligent de fiecare dată când copiii interacţionează cu el, le oferă ajutor la teme şi este un prieten de nădejde, creat în funcţie de nevoile şi pasiunile fiecărei vârste între 6 și 12 ani. [Mult mai multe detalii, poveşti cu şi despre Woogie ne va spune Bogdan în cadrul conferinţei unde vă aşteaptă să-l cunoaşteţi pe micul extraterestru, să-i puneţi întrebări şi să-i spuneţi orice vă trece prin cap despre el.]

Floriana Boldojar crede cu tărie că reinventarea educaţiei este proiectul prezentului şi că avem nevoie de un model educaţional centrat pe student şi mult mai ancorat în realitate. De aceea a co-fondat Universitatea Alternativă şi The Entrepreneurship Academy, cele mai inovative medii de învăţare pentru studenţi din România.[Universitatea Alternativă este, de 8 ani, un program de învăţare complementar, personalizat şi creat împreună cu profesionişti, cu scopul de a susţine tinerii să-şi construiască propriul drum şi să genereze impact în societate. The Entrepreneurship Academy este prima facultate de antreprenoriat din România bazată pe practică, afaceri pe bune deschise de către studenţi şi care are ca profesori antreprenori şi profesionişti cu experienţă.]
Mya Țărmure, co-fondator & CEO la Small Academy, este fascinată şi intrigată de lumea tehnologiei şi coordoneaza proiecte în mediul digital de peste 7 ani. Crede cu tărie că fiecare copil trebuie să aibă acces la tehnologie, pe care s-o folosească în scop educativ şi că abilităţile digitale sunt de nelipsit într-un viitor reconfigurat de tehnologie, unde profesiile vor fi creionate de inovaţiile momentului. [Small Academy s-a născut din dorinţa a doi oameni care au realizat că lumea va fi un loc mai bun dacă producem o schimbare în educaţia copiilor şi în viitorul lor. Prin urmare, Mya şi partenerii săi ţin cursuri distractive şi interactive de robotică, tehnologie şi codare.]
Alina Kasprovschi este membru fondator al Fundaţiei Comunitare Bucureşti, pe care o conduce de la înfiinţare. Alina crede că viitorul aparţine comunităţilor vii şi vibrante, care îşi cunosc nevoile şi nu aşteaptă ca alţii să le rezolve problemele. Mai crede că investiţia în viitor înseamnă investiţie în educaţie, de aceea gestionează Fondul Știinţescu care sprijină educaţia STEM în şcoli, la nivel naţional. [Adică oferă finanţări profesorilor pentru proiecte dinamice şi interactive în ştiinţele exacte, proiecte pasionante care îi implică activ pe elevi şi le trezesc interesul pentru ştiinţă, tehnologie şi inovaţie.]
Ioana Calen de la Modulab moderează discuţiile şi se asigură că ele vor fi interesante şi productive.

Conferinţa Școlile Viitorului face parte face din programul Suedia Creativă #3, organizat de Ambasada Suediei şi Asociaţia Zeppelin
Partener principal: ABB
Sponsori: Absolut, H&M, Husqvarna, IKEA, Volvo
Cu sprijinul: Ecolor, Ericsson, Scania, Securitas, Skanska, Volvo Trucks, Zewa

Conferinţa Școlile Viitorului este organizată împreună cu Modulab şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană
• Proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural „Bucureşti – Oraşul in–vizibil”

Niciun comentariu: