Grupul
VELUX lansează ediţia din 2016 a renumitului concurs de arhitectură
International VELUX Award, dorind să inspire studenţii la arhitectură din toată
lumea să utilizeze lumina naturală în proiectarea clădirilor.
Pentru
a putea participa, studenţii se pot înscrie până la data de 1 aprilie 2016.
Concursul
International VELUX Award 2016 şi-a propus să încurajeze şi să provoace studenţii
de la arhitectură să exploreze rolul luminii naturale în arhitectură.
“Ne
dorim să aducem un omagiu luminii naturale şi să subliniem rolul acesteia în
proiectarea clădirilor,” spune Per Arnold Andersen, Head of International VELUX
Award.
“Timp
de secole, lumina naturală a constituit principala sursă pentru iluminatul
interior, iar arhitecţii au fost dintotdeauna interesaţi şi fascinaţi de
aceasta; cu toate acestea, lumina naturală poate fi dificil de abordat, înţeles
şi stăpânit,” a continuat acesta.
Light of Tomorrow - Lumina viitorului
Tema
generală a concursului International VELUX Award este Light of Tomorrow, adică
Lumina viitorului. Concursul îşi propune să inspire studenţii de la arhitectură
să considere utilizarea luminii naturale ca principala sursă de energie şi
lumină şi modul în care ea asigură sănătatea şi starea de bine a oamenilor care
trăiesc şi muncesc în astfel de clădiri. O provocare crucială este modul în
care se pot transforma clădirile existente prin intermediul utilizării
strategice a luminii ca şi principal motor al schimbării.
Scop
Scopul
general al concursului este lumina naturală în arhitectură, iar proiectele ar
trebui să fie îndreptate fie spre a) lumina naturală în clădiri – cu proiecte
care să demonstreze principii practice, aplicabile, care să furnizeze lumină
naturală în interiorul clădirilor
sau
b) cercetări ale luminii naturale - prin
proiecte care examinează factori, precum proprietăţile fizice ale luminii,
materiale noi, sau lumină pentru sănătate şi starea de bine.
Premii regionale şi
premii la nivel global
Concursul
este o competiţie deschisă ideilor şi este organizată la nivel global în două
faze. În prima fază, se vor acorda premii regionale proiectelor din 1) Europa de
Vest, 2) Europa de Est şi din Orientul Mijlociu, 3) cele două Americi, 4) Asia şi
Oceania şi 5) Africa. În marea finală, premiile vor fi acordate câştigătorilor
din toată lumea.
Toate
premiile vor fi acordate pentru 2 categorii – Lumina naturală în interiorul
clădirilor şi Cercetarea luminii naturale. Juriul poate acorda premii pentru
cele mai bune două proiecte care folosesc produsele VELUX, deşi studenţii nu
sunt obligaţi să folosească aceste produse în proiecte.
Un juriu format din
profesionişti va alege câştigătorii
Un
juriu format din profesionişti şi arhitecţi recunoscuţi pe plan internaţional
va evalua toate proiectele depuse. Componenţa juriului va fi stabilită în
strânsă cooperare cu Uniunea Internaţională a Arhitecţilor (UIA).
Juriul
International VELUX Award 2016 va fi anunţat la începutul anului 2016.
4000 de proiecte
despre Lumina viitorului – şi vor mai urma
International
VELUX Award are loc o dată la doi ani şi este o iniţiativă a Grupului VELUX,
făcând parte din eforturile continue pentru a stabili şi cultiva relaţiile cu
profesioniştii din domeniul construcţiilor – nu doar cu arhitecţii – cu
organizaţiile lor şi cu instituţiile de educaţie în arhitectură din toată
lumea.
În
cadrul ediţiei din 2014 a concursului au fost depuse 797 de proiecte. După
evaluare juriului, 12 proiecte au fost premiate, iar valoarea totală a
premiilor a fost de 30 000 de euro.
Proiectul
câştigător al ediţiei 2014 “Light, Revitalization” (Lumină, Revitalizare) a
fost creat de studenţii Du Dikang, Li Le, ZhouYujingandMaYao de la
universitatea Tsinghua din Beijing, China: “Pentru noi, lumina viitorului
înseamnă regândirea valorilor intrinseci ale vieţii de zi cu zi,” spune Dikang
într-un interviu despre proiectul lor.
Ceilalţi
câştigători ai ediţiilor anterioare ale concursului au provenit din Norvegia,
Danemarca, Statele Unite, Coreea de Sud.
Încă
de la prima ediţie a International VELUX Award care a avut loc în anul 2004,
concursul a crescut şi a devenit cea mai mare competiţie dedicată studenţilor
la arhitectură care şi-a propus să influenţeze clădirile viitorului. De la
prima ediţie, aproximativ 5000 de studenţi din peste 80 de ţări au depus
aproape 4000 de proiecte pe tema concursului “ Light of
tomorrow” (Lumina
viitorului).
Înscrierile
la ediţia din 2016 a International VELUX Award pentru studenţii la arhitectură
încep din luna noiembrie 2015. Data limită a înscrierilor este 1 aprilie 2016.
Mai multe informaţii despre concurs sunt disponibile pe iva.velux.com. Ne puteţi
urmări şi pe facebook.com/internationalveluxaward
Despre Grupul VELUX
De
aproape 75 de ani, Grupul VELUX creează spaţii mai bune de locuit, aducând
lumina naturală şi aerul proaspăt în casele oamenilor din toată lumea.
Programul nostru de produse include atât ferestre de mansardă, cât şi o gamă
complexă de rulouri decorative şi parasolare, rolete exterioare, tunele solare,
ferestre pentru acoperiş terasă, ferestre pentru funcţii speciale (ieşiri pe
acoperiş, ferestre pentru evacuarea fumului) şi soluţii automatizate. Pentru
muncă, pentru studiu. Pentru joacă şi pentru bucurie. Avem o prezenţă globală –
având companii de vânzări şi fabrici în mai mult de 40 de ţări, cu aproximativ
10 000 angajaţi în toată lumea. Grupul VELUX este deţinut de VKR Holding, o
companie cu răspundere limitată care aparţine fundaţiilor şi familiei. Pentru
mai multe informaţii, vizitaţi velux.com şi velux.ro.
Contact
Mădălina
Petrescu
Arhitect,
Marketing Manager
S.
C. VELUX România SRL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu