Tendința de expansiune a Bucureștiului. Studiu de caz
Titlul secțunii/tematicii:
Dezvoltarea teritorială și dinamica urban-rural – impactul asupra
peisajului/Expansiune și periferii urbane.
Autor: Diana
Costache
Universitate/Facultate/Specializare/An studii: UAUIM/Facultatea de Urbanism/Proiectare și Planificare Urbana/Anul III
Cuvinte cheie: policentricitate,
expansiune, periferie.
Rezumat:
Lucrarea de față are ca scop realizarea unei comparații intre modul de expansiune urbană la
nivel european și poziția pe care o ocupă România în acest context. Este urmarită expansiunea și dinamica periferiilor Bucureștiului printr-un studiu de caz al unei
zone aflate la periferia vestică a Capitalei și anume în cartierul Giulesti.
La nivel european, expansiunea urbană se derulează sub
aspectul coeziunii teritoriale, economice si sociale. Pentru atingerea acestui obiectiv se pune
accentul pe dezvoltarea policentrică, acest mecanism urmărind competitivitatea și echilibrarea creșterii economice cu expansiunea urbană.
În acest context,
România urmează modelul de expansiune occidental. Se pot distinge reguli cu implicații asupra continuității istorice, precum și amprenta industrializării care a
generat fenomene spațiale ireversibile: migrația rural-urban, concentrațiile populației urbane, separarea fizică a locului
de munca de locuință, crearea suburbiilor, specializarea funcțională intra-regionala. În ceea ce privește fenomele proprii Europei Centrale și de Est se pot deosebi caracteristici
precum ponderea mare a populației rurale care permite extinderea accelerată a urbanizării
și nevoia bruscă de
urbanizare care cere o rezolvare rapidă, rezultând neglijarea
infrastructurilor. Apoi, ritmul
dezvoltării a determinat ca societatea să nu fie marcată in prea mare masură de
consum, locuire și comportamente specifice clasei mijlocii, ceea ce a
jucat un rol important în structurarea efectivă a orașelor occidentale.
În cazul Bucureștiului, ne punem intrebările “De ce ne
dezvoltăm inegal?”, “De ce cartierul meu arată ca acum 20 de ani?”. Dacă unul din răspunsuri este pur administrativ
și explicația ține de inegalitatea distribuției fondurilor necesare dezvoltării
fiecărui sector in parte, un alt răspuns necesită întelegerea la scară mai
mare. Intervine calitatea și amploarea planificării, existența unei viziuni curajoase și a unui plan operațional care să permită atingerea
obiectivelor. Planificarea poate tempera
sau încuraja dezvoltarea unei anumite zone din oraș, așa cum face exemplu cartierul Giulești, cu precădere porțiunea știută ca Giulești-Sârbi.
La scara zonei studiate, intervențiile majore asupra sistemului de
circulații și integrarea Lacului Morii în Axa Structurantă Dambovița fac ca zona să caștige în importanță la nivel municipal. Accesibilitatea sporită, rolul de pol de
agrement al lacului, relocarea zonei industriale și apariția noilor ansambluri de locuințe realizează avansarea modului de
locuire specific centrului Capitalei către actuala periferie și modifică radical structura spațială a acestui țesut cu caracter rural.
În concluzie, Bucureștiul este un oraș a cărui istorie fragmentată a generat
direcții
diferite de dezvoltare spațială care se cer mediate printr-un proces coerent de
planificare si implementare care să asigure dezvoltarea policentrică.
Bibliografie:
1.
EEA Report (10/2006), Urban Sprawl in Europe – The ignored challenge
2.
UAUIM, CCPEC (2011), Conceptul strategic CSB 2035 – Etapa a II-a
3.
Ioan Ianoş,
Gabriel Pascariu(2010) – Structura și dinamica sistemelor de așezari
umane în procesul de planificare teritorială(cu o aplicație în
cazul României)
Realitatea augmentativă şi
Aplicaţiile noilor tehnologii în
Arhitectură şi Urbanism
1. Spaţiul public urban - între tradiţie şi inovare
Rolul noilor tehnologii media în spaţiul urban
Autori: Pîrvu Silviu-Vlad & Papa Cătălin
Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”-
Facultatea de Urbanism
Proiectare & Planificare Urbană – Anul
III
Cuvinte cheie: futurism, scenarii, dezvoltare
Rezumat:
Prin noile tehnologii, spaţiul urban începe să se
definească, pornind de la o percepţie de elemente fizice, ca simbioză între
fizic şi realitate virtuală (cu implementări planificate şi sincronizate cu
mediul real). În cadrul globalizarii si diversificarii metodelor de abordare
arhitecturale si urbanistice într-un ritm alert, spaţiul ca amplasament fizic
începe să capete noi nuanţe şi particularităţi din domeniul tehnologiei informaţiei
şi noilor mijloace media.
Prin analiza lucrărilor din domeniul noilor
tehnologii şi prin studiul comparativ între disciplinele proiectării şi
informaticii, am putut dezvolta scenarii şi poziţii vizavi de impactul noilor
mijloace media în spaţiul urban, dar şi în profesiunea de urbanist/arhitect.
Ce presupune
această “întâlnire“
tehnologică? O imagine, o viziune în care elaborarea unui proiect se face prin
intermediul unei conexiuni la o bază de date deschisă profesioniştilor, o
informare constantă şi transparentă, un mediu al conexiunii umane continue şi
sub noi forme, un G.I.S elaborat prin care populatia este informată constant
despre evoluţia spaţiului în care trăiesc. O realitate prin intermediul căreia mobilitatea dificilă, poluarea
ridicată, consumul de resurse şi distrugerea mediului pot fi încetinite prin
aducerea activităţilor la individ în funcţie de alegerile lui. Prin dotarea spaţiilor
sau a unei parcele cu elemente şi echipamente tehnice specifice, un arhitect
sau un urbanist poate să realizeze prin intermediul realităţii augumentate, spaţiul
care va exista sau care a existat pentru a determina care sunt nevoile oamenilor,
ce îsi doresc acestia, ce îi face fericiti, un element în care castigul cel mai
mare este TIMPUL
Consideram ca următor pas in evoluţia gândirii,
ideilor, posiblitătilor şi interacţiunii, calea virtuală, o cale care nu ţine cont de
statutul social, bariere administrative sau naţiune, o REŢEA, în care între elemente fără nici o legătura aparentă,
se pot crea legături, în care se pot stabili mai multe relaţii între persoane,
idei, creaţii şi informaţii aflate la mare distanţă.
Prin implementarea world wide web-ului din virtual
în real, putem vorbi aşadar de o realitate hibrid, care prin intermediul unor
deviceuri simple si accesibile, va transforma oraşul într-o reţea “palpabilă”,
open-source, customizabilă de către fiecare individ.
Prin intermediul acestei noi ,,realităţi” spaţiile publice pot deveni centre de dezvoltare culturală şi de educaţie, spaţiu
al socializării şi un eficient cadru de dezvoltare al oportunităţilor sau al
practicii profesionale, însă şi un mediu cu posibile riscuri ce necesită o atenţie
deosebita.
Bibliografie:
1.
Jean
Servier (2000), ,,Istoria Utopiei”, capitolul XIX
2.
Oliver Bimber, Ramesh Raskar (2005), ,,Spatial Augmented Reality: Merging Real and Virtual Worlds”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu