luni, 11 aprilie 2011

STUDENTUL ANULUI 2011 – TERMEN DE APLICARE PRELUNGIT

Studenţii care îşi doresc să aplice la una din cele cinci categorii de concurs de anul acesta, au acum mai mult timp să rezolve aplicaţiile. Întrucât temele de concurs pentru anumite categorii au fost anunţate de curând, termenul de predare se prelungeşte de la cel iniţial, 19 aprilie, la termenul nou - 27 aprilie 2011.

Proiectul Studentul Anului se află la a IX-a ediţie şi reprezintă o apreciere venită din partea unor studenţi, membrii ai asociaţiei „Voluntari pentru Idei si Proiecte”, pentru ce mai buni studenţi care doresc să se diferenţieze prin excelenţă şi cărora le plac provocările.

Pentru a participa la concurs, studenţii trebuie să rezolve tema de concurs de la una din cele cinci categorii: economie, arhitectură, jurnalism şi comunicare, IT şi medicină. Temele se găsesc pe site-ul www.studentulanului.ro şi pot fi trimise până la data de 27 aprilie, ora 23:59.

Premiul pentru locul I la Arhitectură este de 2000 de euro, oferit de Fundaţia „Dinu Patriciu”, 2000 de euro pentru Economie din partea de Capital Partners, 1000 de euro pentru Medicină, categorie susţinută de Regina Maria şi premii în valoare de 2000 de euro pentru IT din partea Total Soft şi Jurnalism şi Comunicare, din partea Forbes – Adevărul Holding.

Aplicaţiile vor fi jurizate de membrii specializaţi, care vor decide câştigătorii de anul acesta. Aceştia vor fi anunţaţi telefonic pentru a participa în cadrul Galei de premiere ce va avea loc în Bucureşti, pe 11 mai.

Studentul Anului te provoacă la concurs!

Niciun comentariu: