În căutarea armoniei primordiale

Hellene Diana Neagu face notă distinctă în peisajul artelor contemporane. Deopotrivă prin particularitatea concretizării demersului său artistic şi prin tenacitatea cu care îl slujeşte. Tânăra a absolvit Facultatea de Arte Decorative şi Design – secţia Scenografie – a Universităţii de Arte din Bucureşti. A semnat costumele şi decorurile şi a fost asistent scenograf pentru mai multe producţii internaţionale de teatru şi film. A participat la numeroase simpozioane şi festivaluri în ţară şi străinătate. A expus în ţară şi în străinătate – Italia, Grecia, Spania, Slovenia. Lucrările sale se regăsesc în colecţii particulare din Italia, Grecia, Norvegia, Spania, Slovenia, USA, Franţa şi România, şi în colecţii publice din România, Cehia şi Slovenia.
De ani buni, Hellene Diana Neagu creează un univers plastic inconfundabil: putem vorbi despre lucrări-obiecte care îşi revendică originea din sculptură şi care se dezvoltă în zona sintezei plastice, minuţios gândită şi încărcată de emoţie, de bucuria lucrului bine făcut. In lucrările din expoziţia personală intitulată Sub semnul armoniei - “Tărâmul Ţestoaselor”, prezentate pe simezele “Capital Art Gallery”, transpare jocul şi frumuseţea descoperirii, ca o consecinţă imediată a căutării propriului drum; ca un moment al adevărului, rostit, mărturisit după ce artista a considerat că se află în acord cu sine şi cu lumea în care trăieşte.
Tematica este una asupra căreia insistă de ceva vreme: mitul Androginului, interpretat, în limbaj plastic, prin simbolistica Ţestoasei, personajul principal al lucrărilor expuse. Mai exact, artista relaţionează mitul cu o simbolistică. De ce? Pentru că Diana Neagu, ca orice creator exigent, are pretenţia – după atâtea întâlniri modelatoare cu lectura, cu studiul fenomenului cultural – ca în propriul demers plastic să transpară şi un mesaj dens, pe măsura acumulărilor teoretice. Şi reuşeşte din plin.
Pornind de la un concept platonician, mitul Androginului (termen care provine din cuvintele grecești “andras”, om, și “gyné”, femeie, și se referă la un amestec de caracteristici feminine și masculine, unite într-un singur trup) – Diana Neagu atrage atenţia asupra ideii de armonie a sufletului înaintea încarnării sau a nașterii. Androginia fiind una din caracteristicile perfecţiunii spirituale. De altfel, tratatele şi dicţionarele de simboluri ne spun că “Dumnezeirea, la care omul a fost poftit să participe, l-a făcut să redobândească această androginie, pierdută de Adam cel scindat şi recuperată de noul Adam, cel slăvit”. Chiar în Noul Testament aflăm texte care fac trimitere la această unitate. Similară principiilor yin şi yang, frig/căldură, masculin /feminin, androginia este înfăţişată şi drept inocenţa sau virtutea dintâi; vârsta de aur ce trebuie redobândită.
Şi pentru că acest demers conceptual al artistei se impunea a fi materializat sau exprimat prin intermediul unui motiv plastic, Diana Neagu a ales Ţestoasa. La rândul ei, broasca ţestoasă acoperă un simbolism în egală măsură masculin şi feminin; desemnează partea bărbătească şi pe cea femeiască, pe cele ce ţin de omenesc şi de cosmic. La diverse popoare şi culturi, ţestoasa simbolizează fie ideea de putere, de susţinător al lumii (datorită carapacei, boltită în afară, asemenea cerului, şi plată la partea de jos, asemenea pământului), fie ideea concentrării, a întoarcerii la starea primordială şi, ca atare, a unei atitudini primordiale pentru spirit (interpretarea retragerii ţestoasei în carapacea ei), fiind asociată şi cu ideea de nemurire (graţie longevităţii ei binecunoscute).
La prima vedere, lucrările din alamă şi cupru, de dimensiuni medii şi mari, foarte rafinat patinate şi numite simplu “Ţestoasa Arlechin”, “Terra Blue”, “Libertate”, “Semnul Ţestoasei”, “Ţestoase gemene”, “Tăcerea Ţestoaselor”, “Ţestoasa cu carapace bleu”, “Dragon cu armură”, “Dualitate”, “Insula Ţestoaselor”, sunt un gen de armuri din spatele cărora te aştepţi să apară tot aţâţia cavaleri medievali. Nu pregătiţi să se arunce în luptă, ci dispuşi să ia parte la un nobil ospăţ... artistic. E aproape imposibil de cuprins în cuvinte asemenea “spectacol” unde şi-au dat întâlnire lumina şi preţiozitatea materialităţii. E limpede că artista, care şi-a propus să recupereze vizual elemente simbolice de mare încărcătură culturală, nu se lasă furată de mirajul culorii, ci dozează totul cu măsură, reuşind să dea sens gândului ce a însoţit-o şi forţă compoziţiei, intr-un armonios echilibru. Gestul său ne dezvăluie un travaliu subtil, de mare fineţe ce dă naştere unor forme care aparţin tradiţiei obiectului manufacturat; ne dezvăluie capacitatea sa de a surprinde esenţa lucrurilor, în spatele căreia se află o disciplină severă şi un studiu temeinic.
Suntem tentaţi să afirmăm că Diana Neagu s-a născut prea târziu. Fiindcă are toate datele unui autentic meşter medieval; fiindcă are tenacitate, nu şi obsesia originalităţii. Şi mai are exerciţiul meşteşugului solid. În compoziţiile sale primează bucuria pentru frumos şi simţul pentru expresivitatea plastică. “Lucrările au apărut ca un rezultat firesc al studiului meu asupra problemelor de etică şi morală şi au evoluat o dată cu aprofundarea acestuia. Pot să spun despre ele că sunt simple, dar, totodată, şi preţioase, ca şi Învăţătura pe care trebuie să o luăm ca piatră de temelie a devenirii noastre...”, se confesează Diana Neagu. Pe lângă opera creată, însăşi confesiunea îi sporeşte aura distincţiei sale artistice.
Iată de ce credem că, într-o lume în care performanţa nu prea mai este remarcată şi valorificată, lucrările unei artiste, precum Hellene Diana Neagu, pot să încânte ochii şi inimile Cetăţii.
Curator expoziţie,
Veronica Marinescu