luni, 22 februarie 2010

SPECIAL ‘mini’ GOPO 2010 la Noul Cinematograf al Regizorului Roman

Tratament pentru improspatarea memoriei inainte de Gala Premiilor GOPO 2010: 3 zile de proiectii la muzeu.
NCRR va prezinta o prima selectie din 2009, urmand ca pana la decernarea premiilor sa oferim spectatorilor posibilitatea de a viziona majoritatea filmelor din 2009.

Katalin Varga
regia Peter Strickland
Romania-UK-Ungaria, 2009, 84 min.
Iubitoarei sotii a lui Antal Borlan nu i-ar trece vreodata prin minte ca blajinul sau sot este vinovat de o crima atroce. Antal crede ca a primit iertarea lui Dumnezeu, a carei principala dovada este chiar mariajul sau fericit. Dar un inger razbunator, pe nume Katalin Varga, este in stare sa-l caute pe Antal si-n gaura de sarpe pentru a se razbuna: violata de Antal cu ani in urma, Katalin se va folosi impotriva lui de propriul lor copil, Orban.
Marti, 23 februarie, ora 18:30

Cea mai fericita fata din lume
regia Radu Jude
Romania, 2009, 100 min.
Delia, o fata de 18 ani dintr-un orasel romanesc, este norocoasa castigatoare a unei campanii de promovare organizata de o companie producatoare de bauturi racoritoare: cu doar trei etichete de pe sticlele de suc, Delia a castigat o masina. Fericita castigatoare, insotita de parintii ei, va trebui sa porneasca spre capitala pentru a filma o reclama care s-o arate pe Delia tarii intregi, drept dovada ca toata campania a fost reala. Pe drumul spre Bucuresti, in familie se isca un conflict: parintii vor sa vanda masina pentru a deschide o mica afacere, pe cand fata ar vrea s-o pastreze.
Marti, 23 februarie, ora 20:30
Joi, 25 februarie, ora 17:00

Cealalta Irina
regia Andrei Gruzsniczki
Romania, 2009, 90 min.
Cu Andi Vasluianu, Dana Dogaru, Gabriel Spahiu
Cealalta Irina este „Irina” pe care Aurel o descopera incetul cu incetul, cand e prea tarziu. Adica abia dupa ce ea s-a intors acasa inchisa intr-un sicriu de zinc. Sicriul, sigilat cu ceara rosie, vine din strainatate, acolo unde Irina plecase sa lucreze, ambitioasa, pentru un viitor mai bun. Viitor care nu-l includea pe Aurel.
Joi, 25 februarie, ora 19:00


Dacia, dragostea mea

regia Stefan Constantinescu si Julio Soto
Romania, 2009, 75 min.
Dacia,dragostea mea este un portret comic si degajat al evolutiei Romaniei din perioada comunista pana in prezent, facut prin intermediul celui mai emblematic simbol al sau - automobilul Dacia. Documentarul infatiseaza diferite generatii de romani, de la cei mai in varsta, mai nostalgici, pana la cei mai tineri si ambitiosi, aratand transformarile ce se petrec in societatea de astazi. Ceea ce leaga toate povestile este intotdeauna masina Dacia: prima oara un simbol al comunismului, iar in prezent reflectia noii piete capitaliste de consum.
Miercuri, 24 februarie, ora 19:00


BEST of the BEST – cele mai bune scurtmetraje intr-o singura proiectie. Romania. 105 min.
RENOVARE, de Paul Negoescu (in competitie la GOPO 2010)
ACASA, de Paul Negoescu,
ALEXANDRA, de Radu Jude
LAMPA CU CACIULA, de Radu Jude
ICRE NEGRE, de Razvan Savescu
Miercuri, 24 februarie, ora 20:30

Politist, adjectiv
regia Corneliu Porumboiu
Romania, 2009, 115 min.
„Noul val al cinematografiei romane castiga si mai mult prestigiu cu non-thrillerul cerebral al lui Corneliu Porumboiu, Politist, adjectiv. Cu filmul castigator al premiului Camera d'Or din 2006, A fost sau n-a fost, Porumboiu si-a castigat reputatia de regizor si scenarist cu o ureche buna pentru dialog si un interes in vastele ramificatii ale adevarului. Filmul sau, Politist, adjectiv, are ca subiect un politist contemporan care supravegheaza neintentionat un tanar banuit ca vinde droguri si care ia lucrurile la alt nivel, tintind spre un intelect si o intelegere profunda a limbajului in termeni ai autoritatii si produsul totalitarismului”. (Variety.com)
Joi, 25 februarie, ora 20:45

Program NCRR online pe www.ncrr.ro

Parteneri: Europa Cinemas, 24 FUN, Carturesti, Cinemagia, Metropotam, 7 Seri Bucuresti, Observator cultural, Port.ro, RFI, Time Out Bucuresti, Itsy-Bitsy, Arhitectura, Clopotel.ro

Niciun comentariu: