„A II-a Conferinţă Internaţională pentru eficienţă energetică în construcţii şi renovări din România“ va avea loc în cadrul Târgului
„ENREG ENERGIA REGENERABILA®“, pe 17.03.2010 în Arad
Statele UE sunt obligate să ia măsuri pentru eficientizarea energetică şi să-şi stabilească o ţintă naţională privind economiile de energie de minimum 9% la utilizatorii finali. Tendinţele cu privire la construcţia eficientă energetic cât şi reabilitarea termică a clădirilor vechi au câştigat un rol important în România şi în ţările învecinate. În următoarele luni s-a promis introducerea unui certificat energetic a clădirilor noi şi vechi. Investitorii străini văd în acestea o şansă pentru creşterea industriei construcţiilor.
Legea 372/2005 prevede că la încheierea oricărui contract de vânzare-cumpărare sau închiriere pentru clădirile de locuit familiale şi apartamentele din blocurile de locuinţe va fi obligatorie prezentarea certificatului de performanţă energetică a clădirii. Prin certificat, potenţialul cumpărător sau chiriaş este informat asupra performanţei energetice a apartamentului, exprimată, în principal, prin consumul total anual specific de energie, exprimat în kWh/m pe arie utilă, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat, eficienţă energetică a apartamentului, prin încadrarea acestuia într-o clasă energetică.
Necesitatea existenţei certificatului energetic pentru clădiri va duce la o creştere a lucrărilor de reabilitare termică, fapt care va stimula consumul de materiale de construcţii şi de instalaţii, având astfel şi un efect benefic asupra pieţei de profil, sunt de părere reprezentanţii companiei Baumix. „ Cu toate că această măsură nu va avea nici un efect în dinamica realizării construcţiilor noi, ea va stimula lucrările de reabilitare termică, care ar putea determina o creştere a pieţei materialelor de construcţii cu până la 20% faţă de cifrele actuale“, a declarat, într-un comunicat, Augustin Russu, directorul general al companiei Baumix. (potrivit Curierul Naţional)
Concepte inovatoare, parametrii de eficienţă, piaţa şi politica constituie baza pentru “A II-a Conferinţă Internaţională pentru Eficienţă Energetică în Construcţii şi Renovări din România” care va avea loc la Arad pe data de 17 martie 2010. Conferinţa se adresează arhitecţilor, dezvoltatorilor, inginerilor, fabricanţilor, comunelor, agenţiilor energetice, firmelor imobiliare şi de construcţii, precum şi oamenilor de ştiinţă, oferind posibilitatea de a intra în contact cu viitori parteneri de afaceri şi de a se informa asupra viitoarelor posibilităţi de investiţii.
În paralel cu această conferinţă, va avea loc târgul ENREG ENERGIA REGENERABILAâ, între 17-19 martie 2010, unde dezvoltatorii, producătorii şi prestatori de servicii îşi vor prezenta noile realizări din domeniul energiilor regenerabile.
Evenimentul face parte din Programa Sustainable Energy Europe.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.enreg-expo.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu