Fiecare dintre vorbitori a aborbat tema din perspectiva propriei profesii. Astfel, Alexandru M Sandu si Liviu Ianasi au vorbit despre mobilitate virtuala din punctul de vedere al urbanistului sau al arhitectului, pe cand interventia lui Bogdan Minca s-a construit in jurul unei perspective filosofice.
Alexandru M Sandu a tinut sa faca o distinctie clara intre mobilitatile virtuale, considerand ca acestea pot fi de doua tipuri: o mobilitate virtuala legata de gandirea umana, ce poate fi rezumata prin recursul la cuvintele „rationament” si „imaginatie” si o mobilitate virtuala legata de noile medii de comunicare, in special retelele informatice. Trasand aceasta distinctie, vorbitorul a incercat sa sublineze impactul celor doua aspecte ale mobilitatii virtuale asupra orasului. Pe de-o parte, mobilitatea virtuala ca gandire individuala, independenta, este luata in considerare din ce in ce mai des de catre planificarea urbana si in constructia proiectelor de arhitectura. Subiectivitatea locuitorului/trecatorului/privitorului/utilizatorului unui oras este importanta astazi, cand s-a renuntat la ideea omului-tip al functionalismului, care putea fi redus statistic la o suma de nevoi.
In al doilea rand, mobilitatea cu ajutorul retelelor informatice face sa apara o noua conceptie asupra spatiului in general. Daca functionalismul amenaja intensiv niste zone date de teritoriu, lasand restul in afara planurilor si hartilor de dezvoltare, astazi se pune problema darii de seama chiar asupra spatiilor interstitiale, care nu au o identitate bine definita. Faptul ca urbanistul si arhitectul sunt din ce in ce mai fortati sa lucreze cu ‚nimic’, dupa cum spunea vorbitorul, este o consecinta atat a descentralizarii care creeaza un gol in reperele si ierarhiile spatiale traditionale (si asta de multe ori din cauza impactului informaticii), dar si a miscarii atentiei specialistilor dinspre aspectele foarte usor de interpretat cu ajutorul instrumentelor de analiza specifice profesiei catre un camp deschis, unde atat certitudinile lor de specialisti cat si abordarile caracteristice sunt in mod continuu confruntate cu niste conditii date de un context amorf, problematic. Mai mult, provocarile contemporane din cadrul arhitecturii si urbanismului contemporan se gasesc in marea lor majoritate in aceasta zona a interstitialului, a spatiilor si locurilor intre doua sau mai multe arii de referinta, care se lasa cu greu reperate la nivelul elementelor specifice si al reperelor care le-ar putea conferi o anumita structura.
Liviu Ianasi a incercat sa aduca in discutie o seama de notiuni si idei disparate, menite a aduce in prim plan diverse aspecte ale mobilitatii si virtualitatii. S-a vorbit despre cateva definitii etimologice ale „metapolisului” – oras inradacinat in teritoriu care are in acelasi timp si o existenta globala, existand aici si acum dar si in alta parte, cu ajutorul lumii creata de internet, dar si de globalizare. Acest oras traieste intre reperele globalului, localului si glocalului, fiind un nou tip de aglomerare urbana, specifica secolului XXI.
Bogdan Minca a adus o contributie importanta la dezbatere prin eseul sau despre mobilitate. Vorbitorul a adus mai intai in discutie problema mobilitatii virtuale ca sintagma. Mobilitatea virtuala exista in spatiul lingvistic anglofon ca ‚virtual mobility’ – desemnand e-commerce, e- work, e- business, e-services, e-shopping si asa mai departe. Incercand in continuare sa defineasca mai bine termenul, vorbitorul a expus continuturile unei pagini de web cu numele http://www.virtual-mobility.com/, care gazduieste un studiu britanic asupra impactului mobilitatii virtuale (vazuta ca relatie economica intermediata de internet) asupra mobilitatii fizice. Concluzia studiului ar fi ca impactul mobilitatii virtuale asupra celei fizice e neglijabil, lucru care a sprijinit argumentatia vorbitorului conform careia mobilitatea virtuala nu poate fi un factor de impact asupra fiintei umane, pentru ca nevoile acesteia de plasare fizica intr-un spatiu sunt legate in mod indusolubil de crearea unei psihilogii si individualitati umane. Pe scurt, omul are nevoie de un loc pentru a fi. Conectarea la internet deschide o cale catre idealul „sunt peste tot si am acces la toate lucrurile lumii – fie ea virtuala sau reala”, dar aplatizeaza distantele geografice, creand astfel un spatiu continuu, matematic, in care accesul instantaneu va ajunge sa fie un impediment, nu un avantaj, din cauza ca erodeaza calitatea lucrurilor de a fi diferite unele de altele, deci dezirabile si cu importanta existentiala.
In fata monitorului care deschide instantaneu lumea catre utilizator, mobilitatea ajunge la un punct de stagnare, in care miscarea inceteaza din cauza vitezei prea mari de acces.
Interventia lui Bogdan Minca a starnit reactii vehemente, mai ales in ceea ce priveste teza acestuia din urma conform careia mobilitatea virtuala nu ar avea un impact semnificativ asupra orasului si locuirii in general, atat la nivel statistic, cat si la nivel al locuirii in general.
Liviu Ianasi a argumentat ca odata cu dezvoltarea sectorului serviciilor si cu renuntarea la industrializarea masiva, orasele s-au schimbat radical si asta nu numai datorita evolutiei civilizatiei in general, dar si datorita introducerii calculatorului. La nivelul spatiului individual de exemplu, internetul a schimbat ceea ce era inainte un spatiu privat intr-un potential spatiu public, prin faptul ca lucrand de acasa, ne transformam casa in loc de munca. Functiile spatiilor se extind, devin mai flexibile si se schimba odata cu introducerea retelelor informatice, orasul dispersandu-se si traind in jurul unor centre care prolifereaza in dauna unui centru stabil si reperabil.
Ionut Cioana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu