Am vazut filmul Gratian (1995) de Thomas Ciulei la sala Elvira Popescu de la Institutul Francez, in decembrie 2005. Iarna precoce de acum mi-a amintit de caldura acestui film pe care vi-l recomand... tot cu caldura.
Documentarul lui Thomas Ciulei este despre un barbat... mai altfel: Gratian Florea traieste singur, iar lumea din satul transilvanean Izbuc spune despre el ca ar fi lup/ priculici/ varcolac. Filmul nu eticheteaza, ci exploreaza complexitatea personajului. Gratian este o combinatie de cersetor, pustnic, nebun si profet. Pana la sfarsitul filmului, austeritatea lumii lui Gratian vi se va parea familiara si chiar incitanta. Thomas Ciulei stie sa lase/ sa-si ajute personajele sa se miste liber, sa le filmeze povestea fara a face din ea o lectie sau o ilustratie.
Filmul alterneaza marturiile satenilor cu momente din viata personajului: cum isi face Gratian rost de mancare, cum isi sfinteste casa pentru a-si proteja singuratatea, cum se pregateste de culcare, cum vorbeste despre Dumnezeu. Regizorul comenteaza subtil legenda si superstitiile: la un moment dat il vedem pe Gratian cum isi pune niste jambiere de plastic ca sa nu-l muste cainii... tocmai pe el, puiul de lup!
Perspectivele asupra lui Gratian difera: in timp ce unii sateni citesc personajul prin prisma legendei, altii incearca sa treaca dincolo de aparente, sa gaseasca rostul omului pe pamant. Pentru preot, Gratian este un dar de la Dumnezeu, o binecuvantare pentru sateni: dandu-i de pomana, acestia devin mai buni in fata lui Dumnezeu; intr-un fel Gratian le ofera o sansa de a se izbavi, de a face fapte bune..
Imaginile te ajuta sa descoperi treptat ca omul acesta singuratic are gratie, are intelepciune, are rabdare. Filmul insusi e rabdator si patrunzator, dar si cu un substrat haios. De exemplu, numarul nesfarsit de paturi cu care se inveleste Gratian mi-a amintit de una dintre scenele erotice din Satra. Acolo, personajul feminin se joaca cu rabdarea noastra si cu cea a iubitului ei, scotandu-si rand pe rand un numar nesfarsit de fuste. Asistam la o dezvelire, o seducere prin joc si…copilarire. In documentarul lui Ciulei insa suntem martorii unui act aproape sacru: gestul intim, plin de gratie, al asternerii culcusului... continuare
Ioana Muntenescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu