Pe
lângă numeroasele lucruri meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri,
pe care le veţi putea neguţători, veţi avea prilejul să-i întâlniţi şi să staţi
la taifas cu cei care le-au făurit: olari,
fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar şi
încondeietoare, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, din toate zonele ţării.
Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături,
jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat şi alte obiecte frumoase
vor putea fi tocmite şi târguite la Muzeul de la Şosea.
Iar pentru a vă
pune stomacul la cale găsiţi:
cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere
din Maramureş, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi
dulceaţă.
Târg (o)rânduit de Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Preţ bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenţi, pensionari).
Obiceiuri din bătrâni:
Se zice că în vremea de demult o femeie avea un
băiat, şi băiatul acela se numea Lazăr, şi era slab şi dorea sa mănânce
plăcinte.
Însă mama lui n-avu când să facă şi să îi dea
plăcinte de mâncat, şi Lazăr muri de dorul plăcintelor. Şi ziua, în care a
murit el, era o zi de sâmbătă.
Mama lui, văzând aceasta, se întristă şi începu a
plânge şi a zice:
– Să nu fie iertată de
Dumnezeu femeia aceea, care nu face în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte.
Şi de atunci fac femeile întotdeauna în Sâmbăta lui
Lazăr plăcinte.
În ziua de Florii se face dezlegare la peşte. Deşi
se află în post, în această zi mănâncă peşte chiar şi oamenii săraci, că e
slobozenie.
Ca să se ferească roadele de piatră, podgorenii
leagă primăvara viţă de vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roşu din
Vinerea Mare.
De Florii se umple ciubărul cu fiertură de pădureţ şi
sovârf care servesc la încondeierea ouălor de Paşti.
Ouăle se vopsesc în roşu, galben, verde, albastru şi
negru. Cele negre înseamnă chinul şi durerea lui Hristos.
Ouăle încondeiate
se mai numesc: împistrite, picate, scrise sau muncite.
Diavolul întreabă mereu două lucruri: de se mai
scriu ouă pe pământ şi de mai sunt colinde-n sat. Când nu se vor mai scrie ouă şi
nu vor mai fi colinde, atunci şi el va apărea.
Parteneri
media: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural,
Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti Fm, RFI, Zeppelin, Igloo, Arhitext,
Arhitectura,
Observator cultural, Cultura, BeWhere.ro, TVCity, LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, ziare.com, UniuneaZiariştilor Profesionişti din România, 24Fun,
Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net,
www.artline.ro, www.artout.ro, www.artactmagazine.ro,
www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, www.iqool.ro,
www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.gratuitor.ro, www.comunicatedepresa.ro,
festivaluri-romanesti.ro, Terra Magazin, www.mediaiq.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu