Expoziţie de Peter Jacobi
22 martie – 29 aprilie 2012
Sala Oaspeţi, Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă
invită joi, 22 martie, ora 18.00, la
Sala Oaspeţi, la vernisajul
expoziţiei realizate de Peter Jacobi, Frumoasele straie ţărăneşti ale doamnelor
de la oraş.
Expoziţia
conţine fotografii din colecţia artistului Peter Jacobi, înfăţişând, mai ales,
doamnele
din nobilimea şi burghezia românească, purtând costume tradiţionale româneşti.
După cum se ştie, Reginei
Elisabeta i se datorează adoptarea, la Curte, a modei costumului tradiţional
românesc, socotit, până atunci, drept un strai demn de a fi purtat doar de
către ţărani. Exemplul său a fost urmat de Regina Maria şi de principesele
Elisabeta, Maria şi Ileana, dar şi de majoritatea doamnelor din înalta
societate românească.
Încet, încet, hainele ţărăneşti
au pătruns într-o societate care, în acea perioadă, era obişnuită mai degrabă să
imite ţinuta vest-europeană, decât să afirme virtuţile tradiţiei autohtone.
Încă dinainte de Războiul de
Independenţă şi până în pragul dezastruosului an 1940, multe fotografii au
imortalizat atitudinile acestor doamne din înalta societate românească. Tocmai
asupra acestor fotografii s-a oprit Peter Jacobi, în demersul său artistic.
Pentru Peter Jacobi, patina timpului
care s-a aşternut peste imaginile descoperite în anticariate şi arhivate
sentimental, în atelierul său, înnobilează fotografiile. Artistul lasă timpul
să intervină peste imaginile de epocă şi chiar îl ajută, adeseori, prin
intervenţii practicate direct pe hârtia fotografică, parcă pentru a sublinia
efemeritatea creaţiei umane.
Expoziţia va
putea fi vizitată la Sala Oaspeţi, până pe 29
aprilie 2012, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.
Intrarea este
liberă.
Parteneri media: 24-Fun, Radio
România Actualităţi, Radio România Cultural,
RFI,
Port.ro,
HotNews.ro, webpr.ro,
LiterNet.ro, Observator cultural, Cultura,
Zeppelin, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.comunicatedepresa.ro, b365.ro, decosieco.ro,
BeWhere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu