vineri, 4 februarie 2011

Conferinţa Naţională de Arhitectură INGLASS









Avem deosebita plăcere de a vă invita la Conferinţa Naţională de Arhitectură INGLASS, un eveniment dedicat sticlei, văzută prin prisma aplicaţiilor în arhitectură, ca inovaţie şi transparenţă.

Conferinţa va avea loc pe 12 aprilie 2011 la JW Marriott Grand Hotel Bucureşti şi este organizată de Ordinul Arhitecţilor din România şi ABplus Events.

Ce s-a inventat odată cu sticla? Cât de transparentă a devenit arhitectura românească în ultimii 20 de ani? Cum este sticla ca material de lucru şi care sunt limitele pe care le impune arhitectului? Va invităm să răspundem la aceste întrebări împreună cu arhitecţi, membrii Ordinului Arhitecţilor din România şi reprezentanţi ai companiilor din industria de profil.

"Arhitectura nu poate fi imaginată fără sticlă. Ca tot ceea ce contribuie şi se contopeşte în arhitectură, sticla nu e scutită de eşecuri, de neînţelegere sau chiar abuzuri. Iată de ce o dezbatere despre sticla arhitecturii şi arhitectura sticlei e importantă uneori ca un mesaj esenţial, mesaj într-o sticlă", a declarat Arh. Şerban ŢIGĂNAŞ, Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, coorganizator al evenimentului.

Tematica conferintei va aborda subiecte precum: sticla arhitecturală, pereţi şi faţade de sticlă, ansambluri termoizolante, sisteme de control solar, structuri hibrid: sticlă-oţel şi sticlă-beton, sustenabilitatea clădirilor de sticlă, aspecte ale durabilităţii şi rezistenţei sticlei etc.

Vor fi prezentate proiecte inovatoare şi se va discuta despre viitorul sticlei în arhitectura românească.

Mai multe detalii despre eveniment pe www.ieglass.ro.



Niciun comentariu: