15 depozite regionale şi peste 250 de centre de vânzare în toată ţara, 4000 de specialişti şi nu mai puţin de 15 tipuri de ţiglă metalică Lindab
Bucureşti, 26 iulie 2010 – Lindab România – Divizia Profile a hotărât continuarea campaniei iniţiate în preajma Campionatului Mondial de Fotbal sub sloganul „De 15 ani campioni ai acoperişurilor”. Până la sfârşitul lunii august vor rula în reteaua KISS FM şi pe posturi de radio locale 3 noi execuţii. Mesajul va fi difuzat în 32 de oraşe din toată ţara, cu sprijinul reţelei de parteneri. Valoarea de rate card a campaniei este de circa 27.000 de euro, iar agenţia care s-a ocupat de media buying este Brand Factory.
Campania are drept scop comunicarea poziţiei Lindab drept liderul pieţei de ţiglă metalică din România, loc adjudecat timp de 15 ani. Argumentele selectate pentru a întări mesajul cheie sunt: 15 depozite regionale şi peste 250 de centre de vânzare în toată ţara, 4000 de specialişti şi nu mai putin de 15 tipuri de ţiglă metalică Lindab, care acoperă o gamă variată de preţuri.
„Faptul că de 15 ani ne-am păstrat poziţia de lider pe piaţa românească a acoperişurilor din ţigle metalice pune în evidenţă spiritul Lindab: curaj, ambiţie, realism şi standarde ridicate. Prin această campanie de imagine vrem să ne asigurăm clienţii şi partenerii că, în ciuda schimbărilor care domină zona economică, rămânem consecvenţi şi le promitem aceeaşi calitate. Statutul de „15 ani campioni ai acoperişurilor” este rezultatul unei strategii pe termen lung, cu obiective clare şi ambiţioase, care are şi va avea mereu în centru clientul Lindab”, a declarat Ioan Farcaş, Director de Marketing Lindab România, Divizia Profile. „Folosim fotbalul drept „cârlig” de comunicare pentru că este sportul preferat al clienţilor, partenerilor şi angajaţilor Lindab şi pentru că promovează valori precum competitivitatea, atitudinea de fair play sau spiritul de echipă, comune convingerilor Lindab”, a completat Farcaş.
www.lindab.ro
Despre Lindab România
Compania Lindab este prezentă pe piaţa românească începând cu anul 1994. Profile, Ventilaţii si Building Systems sunt cele trei domenii principale de activitate. Lindab Profile dezvoltă, produce şi promovează soluţii şi sisteme eficiente din oţel pentru industria construcţiilor: ţiglă metalică, acoperişuri fălţuite, sisteme de jgheaburi şi burlane, porţi de garaj, construcţii uşoare, trape şi luminatoare, elemente de siguranţă pentru acoperiş, sisteme de placări, profile uşoare etc. Lindab Ventilaţii acoperă toată gama de sisteme de ventilaţie: tubulatură şi accesorii, difuzoare, grile şi anemostate, atenuatoare de zgomot, clapete de reglaj etc. Lindab Astron Building Systems este lider european în clădiri metalice industriale şi comerciale, pentru recreere, inclusiv clădiri multietajate, şi oferă servicii complete pentru proiecte la cheie în toată Europa, prin reprezentanţele locale şi prin reţeaua de parteneri autorizaţi.
Lindab România este parte a concernului internaţional Lindab Group, care dezvoltă, produce şi promovează soluţii moderne pentru construcţii civile şi industriale şi sisteme ecologice de ventilaţii. Lindab Group are puncte de lucru în 31 de ţări şi un număr de 4900 de angajaţi.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi-o pe Camelia Dinică (camelia.dinica@lindab.ro; 0744.328.548) sau pe Irina Pătru (irina.patru@freecomm.ro; 0752.111.725).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu