luni, 6 aprilie 2009

Cartea “Doctrina şocului” de Naomi Klein a fost lansată în România


„Doctrina şocului”, cea mai recentă şi controversată carte a jurnalistei canadiene Naomi Klein a fost lansată în România, la editura Vellant, joi seară (2 aprilie 2009) în cadrul unei dezbateri la care au participat politologul Cristian Pârvulescu, jurnalistul Costi Rogozanu şi traducătorii cărţii, Bogdan Lepădatu şi Ciprian Şiulea.

Dezbaterea, organizată în cadrul ceainăriei Cărtureşi Verona, a căutat să explice atât teza îndrăzneaţă a cărţii, cât şi posibilele receptări ale acesteia în România.

Potrivit jurnalistei canadiene, istoria pieţei libere contemporane – mai corect înţeleasă ca ascensiunea corporatismului – a fost scrisă în şocuri. Iar „Doctrina şocului” dezvăluie mecanismul de exploatare a crizelor care stă în spatele schimbărilor impuse de ideologia neoliberală şi de corporaţiile crescute la adăpostul acesteia. Războiul din Irak, uraganul Katrina, Chile sub Pinochet sau Rusia lui Elţîn sunt doar câteva dintre exemplele pe care Klein le-a adus în susţinerea teoriei sale şi pe care invitaţii le-au discutat în cadrul dezbaterii de aseară.

Cartea lui Naomi Klein este o provocare, însă una absolut necesară pentru cei obişnuiţi să nu pună la îndoială legitimitatea măsurilor luate pe timp de criză în numele salvării pieţei libere. Dacă în facultăţile de economie această carte va înainta cu greu împotriva curentului libertarian, în cele de ştiinţe politice ea poate constitui un teren fertil de dezbatere – aceastea au fost câteva dintre concluziile serii cu privire la modul în care teza controversată a autoarei va fi receptată de publicul din România.

Naomi KLEIN a absolvit London School of Economics şi semnează articole în The Nation şi The Guardian. A devenit cunoscută în întreaga lume datorită lucrării No Logo (2000), în care susţine că multinaţionalele consideră marketingul brandului mai important decât producţia în sine, autoarea plasându-se în avangarda luptei împotriva globalizării corporatiste. A început să scrie Doctrina şocului în 2004, când se afla în Irak, în calitate de corespondent al revistei Harper.

Niciun comentariu: